Mă opresc în fața unui om care nu încape ușor în cuvinte.

Nicolae Iorga.

Născut la Botoșani, în 1871, într-o copilărie marcată de sărăcie și pierderea tatălui de timpuriu.

Un copil care muncea, învăța, traducea, scria – ca să susțină o familie care abia se ținea la suprafață.

La 13 ani publică deja articole.

La 23 de ani predă la universitate și călătorește prin Europa, cercetând arhive, limbi, culturi.

Un om care adună peste 10.000 de volume.

Care scrie peste 1300 de cărți și mii de articole.

Unul dintre cei mai prolifici istorici ai lumii.

Profesor la București, conferențiar la Sorbona, cercetător în toată Europa.

Prim-ministru pentru o scurtă perioadă.

Și, mai ales, un om care a trăit pentru ideea de cultură și identitate.

El a început în lipsuri și a ajuns să umple biblioteci. Eu încep din abundență și totuși mă simt adesea gol.

El a transformat fiecare zi în lucru, în scris, în construcție. Eu pierd zile întregi fără să las nimic în urmă.

El a fost consecvent într-o direcție. Eu mă fragmentez ușor în multe direcții.

Învăț că de la el să nu mai risipesc timpul, să citesc, să scriu și să construiesc ceva, chiar dacă e mic. Poate nu voi scrie mii de cărți. Dar pot să nu mai trăiesc zile fără conținut.

Și, fără ocol, întrebarea mă privește direct: ce las în urmă din zilele mele obișnuite?