Îl văd între frați.

Nu este întâiul născut.

Nu este cel ales „din drept”.

Dar devine cel care conduce.

Iuda este al patrulea fiu al lui Iacob și al Lea.

Numele lui se naște dintr-o mulțumire: „Acum voi lăuda pe Domnul!” – Cartea Genezei 29,35

„Și iarăși a zămislit și a mai născut un fiu și a zis: “Acum voi lăuda pe Domnul!” De aceea i-a pus numele Iuda”

Viața lui nu este simplă. Apare în momente grele, în decizii de familie, în tensiuni între frați.

Dar încet, devine vocea care cântărește. Cel care își asumă. Cel care influențează.

Deși Ruben, Simeon și Levi erau mai mari, prin căderea lor, locul de conducere ajunge la el.

Nu prin drept de naștere. Ci prin devenire.

Iuda este și început de neam.

Din el se naște tribul care îi va purta numele – Iuda.

De aici vin nume care vor marca istoria: Iudeea, iudeii, iudaismul.

A avut fii – Peretz și Zerah. Și o viață în care greșeala și ridicarea coexistă.

Nu este un model perfect. Dar este un om de la carte putem învăța multe.

Eu cred că poziția vine din început. El arată că vine din parcurs.

Eu caut recunoaștere rapidă. El a devenit în timp.

Eu mă definesc prin ce primesc

El se definește prin ce face cu ce primește.

Învăț de la Iuda, fiul lui Iacob, că nu locul inițial decide totul, ci felul în care cresc în el. Că nu trebuie să fiu primul ca să ajung să sus.

Și întrebarea răsună în inima mea: Ce fac eu cu locul în care am fost pus – mă plâng sau cresc?