Fondurile europene constituie și pentru Universitatea din Petroșani o excelentă resursă financiară care permite modernizarea infrastructurii educaționale, pe de o parte prin reabilitarea clădirilor din campusul universitar dar, mai ales, prin oportunitatea dotării laboratoarelor de specialitate din cadrul celor trei facultăți componente, cu standuri de laborator și alte echipamente specifice de ultimă generație.
Un proiect de acest fel urmează să fie finalizat în acest an la Universitatea din Petroșani, cu consecințe pozitive deja vizibile pentru studenți și cadrele didactice. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și vizează, pe lângă creșterea eficienței energetice în unele clădiri în care se desfășoară actul educațional, o serie de investiții al căror scop este acela de a dezvolta capacitățile de cercetare-inovare ale instituției și de îmbunătățire a condițiilor de pregătire a studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la această instituție de învățământ superior.
Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, din totalul de 3 milioane de euro accesați în cadrul acestui proiect, 500.000 de euro au fost utilizați pentru reabilitarea corpului C din campusul universitar, în timp ce alți aproape 2,5 milioane de euro au fost alocați pentru dotarea laboratoarelor și a sălii de sport. ”Când am depus acest proiect am avut în vedere, pe lângă modernizarea spațiilor didactice, mai ales dotarea cu aparatură modernă a unui număr de 55 de laboratoare didactice și de cercetare din cadrul Universității noastre. Rezultatul acestei investiții va fi concretizat prin configurarea unor locaţii adecvate pentru studiu, adaptate cerinţelor energetice și exigentelor actuale, dar și dotarea cu echipamente moderne, performante, de ultima generaţie, care vor contribui la creșterea ponderii aspectelor aplicative în transmiterea cunoștințelor, resurse umane suficiente și bine calificate. Valorificarea acestor resurse printr-un management performant, coroborat cu măsuri adecvate de marketing și cu resursele financiare disponibile, va conduce către evoluţia previzionată a Universității din Petroșani, ce nu poate fi decât una pozitivă”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.
Între timp, proiectul a evoluat iar lucrările la corpul C din campus sau, cum este îndeosebi cunoscut acesta, sediul nou al Universității din Petroșani, sunt aproape finalizxate, iar de curând au fost livrate și standurile de laborator pentru modernizarea activităților din cele 55 de laboratoare de specialitate. Este vorba, după cum precizează prof.univ.dr.ing. Codruț Petrilean, prorector al Universității din Petroșani, responsabil cu implementarea programelor europene, de o serie de standuri de laborator cu soft incorporat, aparatură și instrumente portabile pentru măsurători în teren, de softuri educaționale și calculatoare dedicate pentru interpretarea datelor. ”În privința standurilor de laborator există o diferență, mai ales din perspectiva faptului că aceste noi standuri au softuri dedicate fiecărui stand în parte. Acest lucru este, pentru studenții noștri, de bun augur, pentru că se poate realiza o interpretare mult mai corectă a datelor”, arată prof.univ.dr.ing. Codruț Petrilean, prorectorul reponsabil cu Proiectele Europene.
În perioada imediat următoare vor ajunge la Unioversitatea din Petroșani, în baza contractelor de achiziție din același proiect european, încă 5 pachete de aparatură, care sunt, în esență, tot standuri, folosite în special, în laboratoarele tehnice, standuri care sunt în măsură să îi ajute atât pe cei care fac lucrări de laborator, dar care sunt esențiale în activitatea de cercetare derulată de cadrele didactice universitare sau de studenți.
Nu mai puțin de 145 de cadre didactice universitare, dar și peste 3.200 de studenți și alți peste 150 de doctoranzi, sunt beneficiari direcți ai acestui proiect european semnificativ, implementat la Universitatea din Petroșani în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, pe axa 10 de finanțare.
Iar acesta nu este singurul proiect european implementat în prezent la Universitatea din Petroșani. Rectorul instituției de învățământ superior din Valea Jiului spune că următorul pas, care deja a fost făcut, este cel legat de digitalizarea universității pentru că pandemia i-a făcut și pe studenți și pe profesori să ia în calcul și acest domeniu care s-a dovedit a fi extrem de important pentru întreaga activitate academică în ultimii ani. „În acest an ne dorim să începem un alt mare proiect european, pentru care am reușit să obținem fonduri pentru digitalizarea Universității, lucru care înseamnă că toate cele 15 amfiteatre pe care le avem, vor fi dotate cu ecrane digitale, cu camere de filmare și cu toată aparatura necesară conexă, astfel încât cadrele didactice să poată preda simultan, în orice moment, atât cursuri on-line cât și față în față”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Cert este că banii europeni aduc și Universitatea din Petroșani la standardele academice impuse de noile cerințe educaționale europene.