Anul școlar 2023-2024 a fost din nou unul cu rezultate deosebite obținute de elevii unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiul Petroșani, obținute în cadrul etapei naționale a concursurilor și olimpiadelor școlare.
Toate acestea au fost observate, ca de fiecare, nu doar în unitățile de învățământ, ci și la nivelul comunității locale, fiind apreciate ca atare.
Potrivit unei activități care a devenit tradiție la Petroșani, în preajma finalului de an școlar, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi, a organizat o festivitate în cadrul căreia elevii merituoși și dascălii care i-au pregătit au fost recompensați pentru excelența în educație.
Evenimentul, care a avut loc marți, 4 iunie 2024 la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani a adus în atenție zeci de tineri pentru care performanța în educație a devenit un reper al activității lor școlare. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi s-a declarat onorat să-i poată premia pentru aceste rezultate deosebite la nivelul competițiilor naționale educaționale, bucuria acestuia fiind dublată desigur și de faptul că, în acest an, printre laureați s-a numărat și fiul său, Andrei Iacob-Ridzi, olimpic la Geografie.
”Este o mare bucurie pentru mine și o onoare deosebită pentru întreaga noastră comunitate aceea de a vă felicita, de a vă premia, de a vă mulțumi pentru rezultatele voastre obținute în cadrul concursurilor și olimpiadelor școlare, la nivel național. Performanțele voastre sunt o carte de vizită nu doar pentru voi, pentru școala unde învățați, pentru dascălii voștri, ci un motiv de mândrie pentru părinții voștri și pentru întreaga noastră comunitate. Vă mulțumesc pentru felul în care, prin excelența în educație, v-ați dovedit a fi ambasadori valoroși ai comunității noastre locale și vă doresc mult succes în continuare, în tot ceea ce faceți”, le-a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi, olimpicilor anului școlar 2023-2024.
Și în acest an, lista performanței în Educație este dominată la Petroșani de elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu”, unde rezultate ce stau sub semnul excelenței au obținut următorii elevi: Albescu Andrei Răzvan, Azamfirei Carla, Băra Mihai, Beneata Diana, Caramete – Miu Antonio Sebastian, Ciobanu Alexio, Clapon Georgiana, Corbu Dennis, Fodor Andrei, Gaiță – Lukacs Alexandru George, Gărgan Alexandra, Goldan Alessia, Hoarcă-Codrea Dana, Hornea Bogdan, Hotu Carina, Iancu Flavia Lidia, Isac Diana Antonia Elena, Jura Gala, Ludinașiu Tudor, Manolache Ruxandra, Marioane Darius, Miron Rareș, Moise Denisa, Moroșanu Alexandru Nicolae, Nedesca Adelina Maria, Roth Andreea, Simulea Patricia, Socolescu Dragoș Toma, Solomon Antonia, Szedlacsek Antoniu, Tămaș Darius, Tănase Paula, Timofte Maria Violeta, Zanfirache-Neagu David, Zugravă Nicole. Acestora le-au fost conferite diplome de excelență și premii în bani din partea Consiliului local municipal.
Distincții similare au fost conferite și profesorilor coordonatori: Bertea Camelia, Ciontescu Daniela, Dobrița Alina Elena, Dojcsar Marilena, Marioane Cristina, Mihoc Luminița, Muntean Gabriella, Pop Erzsebet, Boantă Adrian, Szedlacsek Roland
Performanțe desoebite au adunat, în acest an școlar și elvii Colegiului Național „Carmen Sylva”: Ghiura Diana, Ciulică Radu Cristian, Mătea Claudiu Beniamin, Antonescu Adonia Richarda, Dămoc Ionuț Damian, sub coordonarea profesorilor: Stănescu Ramona, Petrescu Adriana, Popescu Rodica Mariana, Hotea Claudiu Horațiu
De asemenea, elevul Potoroacă Paul Adrian și profesorii coorodnatori ai săi, Botea Oana-Raluca și Huszar Otilia au înscris pe lista performanței de talie națională în educație și Colegiul Economic Hermes.
Și în anul școlar 2023-2024, Școala gimnazială „I.G. Duca” și-a confirmat statutul de școală de elită, grație performanțelor de nivel național obținute de elevii: Andrei Sara-Antonela, Căciulan Vlad, Croitoru Matei Lucian, Iacob-Ridzi Andrei Carol, Lupulesc Sara Maria, coordonați în drumul spre succes de profesorii: Avram Alina, Berki Ileana, Demeter Mohora Nicoleta, Stelescu Sanda.
Similar, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 7 din Petroșani completează tabloul de onoare al excelenței în educație din învățământul petroșenean cu elevii: Calo Delia Maria, Cicalău Beatrice Alexandra, Muntean Niță Denis, Scutaru Constantin Sebastian, Straticiuc Denis Luca Marian, Tomescu Patrick Andrei, coordonați de prof. Stan Gabriela.
De asemenea, pentru rezultatele obținute în cadrul consursului național „Talantul în negoț”, au fost premiați elevii: Kiss Iulia, Kiss Levi, Ile Sophia, Solovan Eduard, Sas Elias, Licău Anca, preum și profesorii Bulancea Eunicia Larisa și Ile Camelia.
Tuturor, felicitări!