Redactia

  • Ai răbdare! / O poezie de Mirela Cocheci

    Mă înclin, noapte, veșmântului tău împodobit cu mii de stele și-mi plec fruntea la picioarele tale. Cu umbra ta coborâtă peste trotuarele încă fierbinți îmi șterg sudoarea zilei. O zi toridă care mi-a pus pe umeri raze de foc, făcându-mă să-mi număr pașii pe asfaltul în clocot. Tu vii și…

  • Arde pe deal / O poezie de Dorel Neamțu

    Arde pe deal, o lacrimă Un negru val, de patimă Se lasă glasul lângă o zare Pornește pasul într-o uitare Coboară-n mine cumpăna fântânii Răsare în tine, mirosul pâinii Mă trec cuvintele ca și o vară Miresele, sfintele, o floare rară Petrec iernile peste oglindă Mă dor poienile, cu MAMA…

  • Consiliul județean Hunedoara se reunește în 14 iulie 2022 în ședință extraordinară

    Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință extraordinară, în data de 14 iulie, ora 14.00, desfășurată în sistem videoconferință, cu următoarea ordine de zi: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici (actualizare) pentru obiectivul de investiții: „Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Sitului Arheologic…

  • ”Fantezie și culoare” pe simezele galeriei de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni

    ”Fantezie și culoare” este tema unei noi expoziții găzduită în aceste zile la Galeria de artă ”Iosif Telmann” din municipiul Lupeni. Aceasta prezintă lucrări de desen ale elevilor din clasele primare de la Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” – Şcoala Gimnazială Nr.2 Lupeni, realizate sub coordonarea profesorilor Zina Albulescu, Raluca Baron,…

  • DGAMPT Hunedoara / Anunț de angajare

    Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual de execuție: • Inspector de specialitate – Grad I, studii superioare, normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului de Administrare Monumente, Resurse Umane și Administrativ – Compartiment Contabilitate, Juridic, Resurse Umane. Condițiile…

  • Să nu-mi pierzi / O poezie de Dorel Neamțu

    Să nu-mi pierzi niciodată gândul De-a pururi fie-ți mâna aprinsă Și când te-oi întâlni cu vântul De-al meu dor să fii cuprinsă Caută-mă-n marea care tace Deschide port la a ta iubire Și-apoi din ochii tăi voi face Cărări spre-o dulce amintire   De ce răsai ca un luceafăr În…

  • În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu…

  • Consiliul județean Hunedoara își cere scuze pentru disconfortul creat celor care au așteptat, ieri după-amiază, la urgența Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, mutată provizoriu în noul spațiu recent recepționat și destinat viitoarei Secții Spitalizare de Zi. În urma ploii torențiale de duminică după-amiaza, însoțită de vijelie, sistemul de drenare…

  • În data de 15 septembrie 2021, a fost semnat de EURO JOBS SRL cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contractual de finantate pentru proiectul cu titlul “TOP CALIFICARE PENTRU TINERII NEETS” Cod Smis: 150665 , finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 2: Îmbunatațirea situației tinerilor din categoria NEETs.…

  • Orpheus / O poezie de Mirela Cocheci

    Apollo-i dăruise o liră fermecată, Înmărmurește clipa când strunele cuvântă, Când pietrele se mișcă, Olimpul se desfată, Blagoslovit de muze, Orpheus cântă, cântă…   Acordurile zboară, suave, măiestrite Și trilul îmblânzește orice sălbăticiune, Se-opresc argonauții, sirenele-s vrăjite, Ecourile lirei răzbat până-n genune.   Vrăjită fu și Nimfa și-i deveni soție,…

  • DGAMPT Hunedoara / Anunț concurs pentru angajare

    Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara organizează concursuri pentru ocuparea a 2 (două) posturi contractuale de execuție: Inspector de specialitate – Grad I, studii superioare, normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului de Promovare și Dezvoltare a Turismului. Consilier Juridic – Grad IA, studii superioare,…

  • Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 30 iunie 2022

    Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință ordinară, care se va desfășura în data de 30 iunie 2022, ora 11:00, în sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Hunedoara, situat în municipiul Deva, str. 1 Decembrie, nr. 28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind acordarea…