Lună: aprilie 2020

Home 2020 aprilie
Rugăciune pentru sufletele celor uciși de mina… moartă
Articol

Rugăciune pentru sufletele celor uciși de mina… moartă

Adevărat grăiesc preoții Episcopiei Devei și Hunedoarei când ne amintesc că Săptămâna Sfintelor Patimi, în care ne aflăm, are pentru noi, creștinii, menirea de a ne aminti, în fiecare an, că drumul către Înviere trece întotdeauna prin suferință și urcă anevoios înspre calvar. Cum altfel am putea trece peste inimaginabila situație de la fosta Mină...

Voluntarii Lions Club Valea Jiului, în prag de sărbătoare, din nou în serviciul celor nevoiași
Articol

Voluntarii Lions Club Valea Jiului, în prag de sărbătoare, din nou în serviciul celor nevoiași

Membrii Lions Club Petroșani Via Regis în parteneriat cu Asociația Copii pentru Viitor, cu Anca și Adrian Iordănescu, au distribuit, în aceste zile premergătoare sărbătorilor pascale, pachete cu produse alimentare (făină, zahăr, ulei, fasole, mălai, orez, pateu, paste făinoase, produse lactate, dulciuri) și produse de dezinfectat și protecție (clorură, săpun lichid, măști) locuitorilor din Valea...

Donație de măști pentru patru primării din județul Hunedoara
Articol

Donație de măști pentru patru primării din județul Hunedoara

Prin intermediul Consiliului Județean Hunedoara, au fost distribuite, către patru primării hunedorene, un număr de 1800 de măști chirurgicale provenite dintr-o donație a unui om de afaceri chinez. Măștile erau destinate inițial Spitalului Județean de Urgență Deva, dar cum unitatea spitalicească are acum stocuri suficiente de materiale de protecție, de comun acord cu donatorul, s-a...

Casele de Ajutor Reciproc din Valea Jiului și-au dat mâna în vedea achiziției de ventilatoare mecanice pentru Spitalul din Petroșani
Articol

Casele de Ajutor Reciproc din Valea Jiului și-au dat mâna în vedea achiziției de ventilatoare mecanice pentru Spitalul din Petroșani

Conștiente de faptul că, prin însăși definiția lor de CAR au ca obligativitate într-ajutorarea oamenilor, cu atât mai mult în aceste momente dificile generate de criza sanitară, mai multe case de ajutor reciproc din Valea Jiului și-au dat mâna pentru a susține împreună comunitatea locală și persoanele aflate în suferință. Prin contribuția comună a CAR Unirea...

COVID-19 / România a înregistrat aproape 500 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore
Articol

COVID-19 / România a înregistrat aproape 500 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.707 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 333 fiind consemnate la nivelul județului Huneodara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 491 de noi cazuri de îmbolnăvire, 13 dintre acestea în...

Articol

De Paște, instituțiile teatrale din județul Hunedoara rămân aproape de public cu spectacole gratuite transmise online

Teatrele din Deva și Petroșani, aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, vor oferi publicului, și în perioada sărbătorilor pascale, o serie de piese de teatru care s-au bucurat de mare succes în timpul stagiunii. Echipele celor două teatre își doresc să le facă iubitorilor Thaliei din județul Huneodara, sărbătorile de Paște mai frumoase și, în...

Artistul fotograf vulcănean Francisc Nemeth, prezent în expoziția umanitară de artă de la Milano, ”Arta și Virtus”
Articol

Artistul fotograf vulcănean Francisc Nemeth, prezent în expoziția umanitară de artă de la Milano, ”Arta și Virtus”

Într-o perioadă în care virusul COVID-19 ucide nu doar trupul celor firavi ci și sufletul oamenilor, prin îngrădirea dreptului la viață culturală, pentru a salva ”hrana spirituală” a umanității, arta se mută, pentru o vreme, la rândul ei, în mediul on-line. Un inedit eveniment artistic derulat de PassepARTOUT Neconvențional Gallery din Italia, aduce pe simezele...

Grupul consilierilor județeni ai PSD Hunedoara, replică dură pentru liderul PNL Adrian David
Articol

Grupul consilierilor județeni ai PSD Hunedoara, replică dură pentru liderul PNL Adrian David

După ce primvicepreședintele PNL Hunedoara, Adrian David a anunțat că a solicitat, prin intermediul consilierilor județeni liberali convocarea de urgență a Consiliului județean Hunedoara, pentru dezbaterea unei propuneri de rectificare bugetară prin care o parte din banii alocați unor instituții de cultură din subordinea CJH să fie redistribuiți pentru 4 unități medicale din județ, Grupul...

Articol

Primarul Petroșaniului invită cetățenii la calm, responsabilitate și încredere

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a transmis miercuri, 15 aprilie 2020, locuitorilor municipiului Petroșani un mesaj în contextul crizei sanitare prin care trece întreaga omenire, invitând cetățenii să acționeze cu calm, cu responsabilitate și cu încrederea că autoritățile abilitate fac tot ceea ce trebuie pentru a învinge temutul COVID-19. Vă prezentăm, integral, mesajul primarului Tiberiu Iacob...

Noi recomandări din partea Grupului de Comunicare Strategică privind deplasarea la cumpărături și petrecerea Peștelui ortodox
Articol

Noi recomandări din partea Grupului de Comunicare Strategică privind deplasarea la cumpărături și petrecerea Peștelui ortodox

Grupul de Comunicare Strategică al comandamentului situației speciale de urgență face o serie de noi recomandări cu privire la deplasarea la cumpărături și la petrecerea sărbătorilor de Paște, în contextul pandemiei de coronavirus. În ceea ce privește deplasarea la cumpărături, autoritățile vă recomandă: ● Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de...

Salvamont Hunedoara monitorizează traseele închise și începe pregătirea lor pentru momentul în care se vor ridica interdicțiile
Articol

Salvamont Hunedoara monitorizează traseele închise și începe pregătirea lor pentru momentul în care se vor ridica interdicțiile

Ca urmare a Ordonanței militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, precum si a H.G. 77/23.01.2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți și a Legii nr. 402/31.10.2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic, traseele turistice din județul...

Situația la zi în Centrul de Îngrijire și Asistență de la Brănișca, în contextul pandemiei COVID-19
Articol

Situația la zi în Centrul de Îngrijire și Asistență de la Brănișca, în contextul pandemiei COVID-19

În Centrul de Îngrijire și Asistență de la Brănișca, administrat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, sunt internate în prezent 40 de persoane. Cinci beneficiari au fost confirmați „pozitiv” SARS-CoV-2, fiind internați sub supraveghere medicală la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Din data de 4...

Articol

CEH își limitează activitatea și trimite în șomaj tehnic, prin rotație, toți cei 4000 de salariați

Complexul Energetic Hunedoara a decis să-și reducă temporar activitatea pe perioada de valabilitate a stării de urgență sanitară instituită în România. Astfel, începând cu data de 21.04.2020 până la data de 16.05.2020, salariaților din cadrul subunităților CEH și se vor aplica măsuri de șomaj tehnic, după cum urmează:            În prioada 21.04.2020 – 30.04.2020, prin rotație,...

Misiunea de căutare a muncitorilor prinși sub dărâmături la mina Uricani continuă
Articol

Misiunea de căutare a muncitorilor prinși sub dărâmături la mina Uricani continuă

Odată cu prăbuşirea unuia din fostele turnuri de extracţie din incinta Exploatării Miniere Uricani, în cursul acestei dimineți, tone de moloz s-au prăbuşit peste o autobasculantă în care se aflau 3 muncitori care lucrau la ecologizarea minei. Potrivit informațiilor comunicate de ISU Hunedoara, unul dintre muncitori a reuşit să se salveze, în timp ce alţi...

COVID-19 / Pragul de îmbolnăviri a trecut de 7000, dar în județul Hunedoara nu au mai fost consemnate cazuri noi
Articol

COVID-19 / Pragul de îmbolnăviri a trecut de 7000, dar în județul Hunedoara nu au mai fost consemnate cazuri noi

Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 320 sunt înregistrate la nivelul județului Hunedoara, județ în care nu s-au raportat noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare...

Sute de oameni au răspuns apelului la solidaritate lansat de primarul din Lupeni cu donații generoase pentru nevoiași
Articol

Sute de oameni au răspuns apelului la solidaritate lansat de primarul din Lupeni cu donații generoase pentru nevoiași

Sute de oameni, în cea mai mare parte cetățeni sau reprezentanți ai mediului de afaceri din municipiul Lupeni, au răspuns apelului la solidaritate lansat de primarul Lucian Resmeriță, prin  donații generoase pentru nevoiași făcute către subfiliala locală de Cruce Roșie. ”Uniți pentru Umanitate !” potrivit sloganului sub care s-a derulat acțiunea dinaintea Sfintelor sărbători de...

Accident de muncă la lucrările de demolare a fostei Mine Uricani
Articol

Accident de muncă la lucrările de demolare a fostei Mine Uricani

Un nefericit accident s-a petrecut miercuri, 15 aprilie 2020 în perimetrul de suprafață al fostei Mine Uricani, acolo unde în prezent se execută lucrări de demolare a fostelor clădiri ale exploatării miniere. Potrivit primelor informații prezentate de directorul SNIMVJ, Gheorghe Bobar, o echipă de muncitori ai constructorului desemnat să execute lucrările de ecologizare de la...

Jandarmii montani din Parâng, vigilenți la transporturile ilegale de material lemnos
Articol

Jandarmii montani din Parâng, vigilenți la transporturile ilegale de material lemnos

O echipă de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng au depistat marţi, 14 aprilie a.c., în jurul orei 15.10, o persoană care transporta material lemnos cu un autocamion pe un drum forestier din localitatea Petrila. Cantitatea de lemn din specia molid transportată nu corespundea cu datele înscrise în avizul de însoţire. Jandarmii au...

Se reabilitează drumul de acces spre sanatoriul din Brad
Articol

Se reabilitează drumul de acces spre sanatoriul din Brad

În zona Brad, administrația județeană se va concentra în perioada imediat următoare, pe întreținerea drumului de acces spre Sanatoriul de Pneumoftiziologie din localitate. Sectorul de drum  în lungime de 2,645 km, care a fost preluat în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, se află în imediata apropiere a sanatoriului și se află într-o stare avansată de degradare,...

Articol

Consilierii liberali cer rectificarea în ședință de urgență a bugetului Consiliul Județean Hunedoara și sprijin pentru spitalele din Hunedoara, Vulcan, Orăștie și Lupeni

Având în vedere răspândirea dramatică a coronavirusului SARS-COV2 pe teritoriul județului Hunedoara, unde numărul de infectări a crescut simțitor în ultima perioadă (locul al 3-lea din țară, după Suceava și București), Partidul Național Liberal, prin vocea celor 14 consilieri în funcție, conform prevederilor  codului Administrativ (art 179 alin (6), raportat la art. 133 alin. (2)...

Articol

Lucrări de întreținere pe trei drumuri județene din zona Geoagiu

După semnarea acordurilor cadru pentru lucrările de întreținere pe timp de vară pe rețeaua de drumuri și poduri aflate în administrare, drumarii își vor începe efectiv activitatea. În zona Geoagiu, conducerea Consiliului Județean Hunedoara va trata cu atenție drumurile județene care asigură accesul spre stațiunea din localitate, dar nu numai. Astfel, vor fi executate lucrări...

CJH continuă lucrările de reabilitare la Castelul Nopcsa
Articol

CJH continuă lucrările de reabilitare la Castelul Nopcsa

Începute în luna octombrie 2019, lucrările de restaurare a Castelului Nopcsa din satul Săcel, comuna Sântămărie Orlea, sunt în plină desfășurare. Potrivit reprezentanților Serviciului Investiții din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, stadiul fizic al lucrărilor executate până în prezent este de 13%. Astfel, au fost realizate lucrări de tencuire a fațadei, de turnare a șarpantei la parter,...

Centrele rezidențiale pentru copii din județul Hunedoara nu au probleme legate de infecțiile cu coronavirus
Articol

Centrele rezidențiale pentru copii din județul Hunedoara nu au probleme legate de infecțiile cu coronavirus

Potrivit unui raport dat publicității de conducerea Consiliului județean Hunedoara privind situația la zi în centrele rezidențiale pentru copii din județul Hunedoara, în contextul răspândirii virusului SARS-CoV-2, în acest moment nu există probleme în ceea ce-i privește pe beneficiari, și nici în ceea ce privește personalul acestor centre. Conform prevederilor art. 9 din Ordonanța Militară nr....

Secția de Împrumut a Bibliotecii Județene ”Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva intră în modernizare
Articol

Secția de Împrumut a Bibliotecii Județene ”Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva intră în modernizare

Conducerea Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” a demarat lucrări de renovare și reamenajare a Secției de Împrumut, în această perioadă în care relațiile cu publicul sunt suspendate, ca urmare a decretării stării de urgență pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. În perioada următoare, secția va trece printr-un amplu proces de modernizare. Lucrările de renovare...

Articol

Primarul Lucian Resmeriță propune alocarea a 3 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală performantă la Spitalul din Lupeni

Consiliul local al municipiului Lupeni este convocat marți, 14 aprilie 2020 în regim de urgență de către primarul Lucian Resmeriță, care a anunțat că va propune o rectificare bugetară prin care să poată fi alocați 3.000.000 de lei pentru Spitalul Municipal din Lupeni. Banii sunt necesari pentru achiziționarea de aparatură performantă, pentru dotarea secției ATI...

Președintele Iohannis anunță prelungirea stării de urgență în România pentru încă 30 de zile
Articol

Președintele Iohannis anunță prelungirea stării de urgență în România pentru încă 30 de zile

Președintele Klaus Iohannis a semnat marţi, 14 aprilie 2020, decretul de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României cu încă 30 de zile. Anunțul a fost făcut chiar de către președintele României, prin intermediul unui discurs televizat. „Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României pentru...

COVID-19 / Rata de infecție cu noul coronavirus se menține în România la 10% din persoanele testate
Articol

COVID-19 / Rata de infecție cu noul coronavirus se menține în România la 10% din persoanele testate

Până astăzi, 14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 320 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 332...

Peste 200 de pensii de urmaș au fost recalculate în baza ”Legii Resmeriță”, iar beneficiarii vor intra în drepturi în aceste zile
Articol

Peste 200 de pensii de urmaș au fost recalculate în baza ”Legii Resmeriță”, iar beneficiarii vor intra în drepturi în aceste zile

O nouă serie de 200 de decizii de pensii de urmaș ale minerilor din Valea Jiului, recalculate în conformitate cu prevederile Legii 221/2018 inițiată de senatorul Cristian Resmeriță, ajung în aceste zile la beneficiarii de drept. Recalcularea pensiilor de urmaș în baza Legii 221/2018 a început cu întârziere, abia în acest an, ca urmare a demersurilor...

Consiliul județean Hunedoara / Mesaj de condoleanțe
Articol

Consiliul județean Hunedoara / Mesaj de condoleanțe

În aceste clipe triste suntem alături de familia președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, greu încercată prin trecerea la cele veșnice a tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i ofere mângâiere! Sincere condoleanțe! Conducerea și colectivul Consiliului Județean Hunedoara

39 de incendii au afectat peste 400 de hectare de teren și pădure în județul Hunedoara
Articol

39 de incendii au afectat peste 400 de hectare de teren și pădure în județul Hunedoara

În ciuda avertismentelor și apelurilor transmise de autorități, în ultimele 3 zile s-a înregistrat un vârf al acestui an în ceea ce priveşte numărul incendiilor de vegetaţie uscată şi fond forestier în judeţul Hunedoara. Peste 200 de pompieri, lucrători silvici şi voluntari au luptat, în acest sfârşit de săptămână, pentru lichidarea a 39 de incendii...

COVID-19 / 333 de noi cazuri de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore
Articol

COVID-19 / 333 de noi cazuri de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore

Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.633 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre acestea un număr de 303 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate...

Măsuri pentru protecția centrelor de asistență socială din județul Hunedoara
Articol

Măsuri pentru protecția centrelor de asistență socială din județul Hunedoara

Potrivit informațiilor prezentate în buletinul de presă al CJH în dimineața zilei de luni, 13 aprilie 2020, la nivelul centrelor de asistență socială administrate de DGASPC Hunedoara, instituție subordonată CJH, personalul care asigură serviciile rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități, vârstnice și pentru copii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)...

Apelul prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, adresat hunedorenilor
Articol

Apelul prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, adresat hunedorenilor

Stimaţi locuitori ai judeţului Hunedoara! Ne aflăm în Săptămâna mare, ultima săptămână din postul Sfintelor Paște. Aceste zile au o semnificaţie aparte pentru noi toţi, chiar dacă traversăm o perioadă extrem de dificilă. Fiecare familie aşteaptă să sărbătorească învierea Domnului Isus, iar pregătirile pe care le facem în aceste zile premergătoare Marii Sărbători sunt tot...

Se reiau lucrările de modernizare a DJ 709 F din Parâng
Articol

Se reiau lucrările de modernizare a DJ 709 F din Parâng

La sediul Consiliului Județean Hunedoara este programată pentru luni, 13 aprilie 2020, o întâlnire convocată de administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, la care vor participa reprezentanții SC STRABAG SA, dirigintele de șantier, conducerea Serviciului Investiții din cadrul CJ Hunedoara, pentru analiza reluării lucrărilor de modernizare a DJ 709 F Cabana Rusu – Masivul...

Spitalul Județean de Urgență din Deva a ieșit din carantină
Articol

Spitalul Județean de Urgență din Deva a ieșit din carantină

Spitalul Județean de Urgență din Deva a ieșit, începând de luni, 13 aprilie 2020, din carantină, urmând ca atât pacienții depistați „pozitiv”, cât și cei suspecți de infecția cu virusul SARS-CoV-2 să fie internați și tratați de personalul medical al acestei unități sanitare. Odată cu ieșirea din carantină a SJU Deva, se vor degreva celelalte...

Prima etapă în reabilitarea clădirii fostei policlinici stomatologice din Lupenia fost finalizată
Articol

Prima etapă în reabilitarea clădirii fostei policlinici stomatologice din Lupenia fost finalizată

Reabilitarea și refuncționalizarea unora dintre clădirile istorice din centrul vechi al municipiului Lupeni reprezintă una din provocările care au stat la baza administrației locale de la Lupeni, în ultimii ani. După exemplul de succes al refuncționalizării Palatului Cultural ”Minerul”, o altă clădire de patrimoniu de pe raza localității are șansa de a fi renovată și...

Acțiunile de igienizare de la Petroșani continuă cu spălarea străzilor, cu apă și detergent
Articol

Acțiunile de igienizare de la Petroșani continuă cu spălarea străzilor, cu apă și detergent

Acțiunile de intervenție derulate de autoritățile locale din municipiul Petroșani pentru dezinfecția străzilor și trotuarelor a intrat într-o nouă etapă, de pe acum activitățile permanente de stropire cu soluție dezinfectantă fiind dublate de o amplă acțiune de spălare a străzilor cu apă și detergenți. În acest sens, încă de la mijlocul săptămânii precedente, echipe de...

Activitățile didactice și administrative ale Universității din Petroșani se desfășoară în mediul on-line
Articol

Activitățile didactice și administrative ale Universității din Petroșani se desfășoară în mediul on-line

Chiar dacă holurile Universității din Petroșani par, în această perioadă de timp goale, activitățile din cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului sunt cât se poate de intense. Este adevărat că, din cauza pandemiei de coronavirus, activitățile din sălile de curs, din amfiteatre, din laboratoare sau din ateliere au fost transferate în mediul on-line,...

Îndrumări ale Patriarhiei Române privind slujbele din Săptămâna Mare a Paștelui
Articol

Îndrumări ale Patriarhiei Române privind slujbele din Săptămâna Mare a Paștelui

Întrucât slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, Cancelaria Sântului Sinod al Patriarhiei Române a emis către...

Universitatea din Petroșani / Mesaj de condoleanțe
Articol

Universitatea din Petroșani / Mesaj de condoleanțe

Comunitatea Academică și Administrativă a Universității din Petroșani este alături de colegii din familia RADA, În greaua încercare pricinuită de pierderea celui care a fost un bun tată, bunic și socru. Dumnezeu să-l odihnească !

COVID-19 / Cazurile de infecții cu noul coronavirus au depășit pragul de 6000 în România
Articol

COVID-19 / Cazurile de infecții cu noul coronavirus au depășit pragul de 6000 în România

Grupul de Comunicare Strategică informează că până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 303 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri...

Dintr-o stea… / O poezie de Dorel Neamțu
Articol

Dintr-o stea… / O poezie de Dorel Neamțu

Dintr-o stea din Carul Mare Făcea MAMA mea ștergare Și tăticu plug și grapă Și-apoi coasă, și-apoi sapă Semănau holde cu grâne Și puneau pe masă, pâine Și zburau din noapte-n noapte Să culeagă fructe coapte. Făceau casă din nuiele Și-o acopereau cu stele Și-o cărare dreptă, lină Pe care mergeau la LUNĂ Și în...

Investițiile în reabilitarea și extinderea rețelelor de apă din orașul Uricani vor asigura la maxim calitatea apei și vor reduce la minim avariile din rețea
Articol

Investițiile în reabilitarea și extinderea rețelelor de apă din orașul Uricani vor asigura la maxim calitatea apei și vor reduce la minim avariile din rețea

Una dintre cele mai importante investiții derulate, în prezent, în orașul Uricani este cea care vizează reabilitarea rețelelor publice de apă și canalizare, precum și extinderea rețelei de alimentară cu apă potabilă în localitatea componentă Câmpu lui Neag. Începute încă din toamna anului 2019, lucrările de introducere a noilor conducte care vor înlocui vechea rețea...

COVID-19 / Evoluția pandemiei în România. Cifrele zilei de 11 aprilie.
Articol

COVID-19 / Evoluția pandemiei în România. Cifrele zilei de 11 aprilie.

Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre acestea 254 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 523 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 282...

Consiliul județean Hunedoara continuă investițiile de întreținere, reabilitare și modernizare a drumurilor județene
Articol

Consiliul județean Hunedoara continuă investițiile de întreținere, reabilitare și modernizare a drumurilor județene

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, a semnat în cursul săptămânii trecute, contractele multianuale de întreținere a drumurilor județene. Acesta precizează că lucrările de investiții trebuie să continue, acestea fiind parte a motorului economic atât de afectat în ultima perioadă, dată fiind situația în care ne aflăm în lupta cu pandemia COVID-19. Astfel, în...

Articol

Cartea aniversară a dr. Dumitru Gălățan-Jieț readuce în ”Memoria cărților” istoria celor 27 de volume cu și despre momârlanii Văii Jiului

Cea mai recentă producție literară a distinsului dr. Dumitru Gălățan Jieț, ”Memoria cărților – 80 de ani, împreună cu momârlanii din Valea Jiului”, apărută recent la Editura ”Măiastra” nu este doar un simplu ”repertoar” al precedentelor sale 27 de volume care l-au transformat în ultimii 15 ani din cei 80 ai vieții sale de momârlan...

Cifre pozitive în statistica AJOFM Hunedoara din primele două luni ale anului 2020 privind angajările în sectorul economic
Articol

Cifre pozitive în statistica AJOFM Hunedoara din primele două luni ale anului 2020 privind angajările în sectorul economic

În primele două luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 1.353 persoane, dintre care 621 femei. Statistica relevă faptul că din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 668 au peste 45 de ani, 440 au...

C.J.S.U. Hunedoara interzice igienizarea terenurilor prin intermediul focului deschis
Articol

C.J.S.U. Hunedoara interzice igienizarea terenurilor prin intermediul focului deschis

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara au adoptat, vineri, 10 aprilie 2020, în unanimitate, o hotărâre privind măsurile de reducere a riscului de incendiu la fondul forestier. Potrivit acestei decizii, se interzice arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale pe raza județului Hunedoara, indiferent de forma de proprietate a terenului. Pentru igienizarea...

COVID-19 / Evoluția statistică a coronavirus în România, la data de 10 aprilie
Articol

COVID-19 / Evoluția statistică a coronavirus în România, la data de 10 aprilie

Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre acestea 227 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 265 de noi...