Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) oferă publicului, în luna octombrie, două premiere – „Între lumi și printre ziduri. Un poem teatral” și „The HOPE Project 2021”, patru reprezentații ale spectacolului extraordinar „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, precum și „O zi de vară”, „Mici crime conjugale”, „Bookpink”, „Contra democrației” și „Oscar și Buni Roz”. Accesul publicului...
An: 2021
Bunicii din familiile ”de aur” și ”de diamant”, onorați de Ziua Vârstnicilor, la Petroșani
A devenit deja o apreciabilă constantă a activităților derulate de autoritățile publice locale din municipiul Petroșani sărbătorirea, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, a acelor familii care au adunat în buchetul vieții, o jumătate de secol sau chiar mai mult de atât, de conviețuire în familie. Pentru longevitatea și fidelitatea vieții lor de familie, familiile...
Noul an universitar începe la Universitatea din Petroșani cu prezența fizică a studenților în amfiteatre
Studenții Universității din Petroșani revin la cursuri, începând de luni, 4 octombrie 2021, dată la care este programată să aibă loc deschiderea oficială a noului an universitar la toate cele trei facultăți din componența instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Deschiderea noului an universitar va avea și un moment festiv, care se va desfășura,...
Testări PCR, disponibile în scurt timp și la Spitalul de Urgență din Petroșani
Aparatul Real Time PCR, achiziționat de Spitalul de Urgență Petroșani, a fost în sfârșit inclus în Programul național de supraveghere și control a bolilor transmisibile prioritare, potrivit unei adrese primite de la Ministerul Sănătății. În cel mai scurt timp, va fi emis și Ordinul de Ministru în acest sens, urmat de publicarea lui în Monitorul...
Filmele săptămânii 1-7 octombrie, la Cinema ”Luceafărul” din Vulcan
Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 1-7 octombrie 2021, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Luca – 3D Dublat / Luca (AG – Audienţă Generală) – Sâmbătă, Duminică 11:00 Boss Baby: Afaceri de familie – 3D Dublat / Boss Baby: Family Business (AG – Audienţă Generală) – Sâmbătă, Duminică 13:00 România sălbatică...
Acțiune de colectare a deșeurilor periculoase la Petroșani
Operatorul care asigură serviciul de colectare a deșeurilor in Zona IV Valea Jiului a SGID Hunedoara, Supercom SA, în colaborare cu Primăria Municipiului Petroșani, desfășoară pe raza municipiului Petroșani o nouă acțiune de colectare a deșeurilor periculoase. Acțiunea se desfășoară în sâmbătă, 2 octombrie 2021, între orele 9.00 – 13.00, în zona situată pe platoul...
Sport, muzică și bună dispoziție, sâmbătă, 2 octombrie, în ”Castelul din Carpați” de la Pasul Vîlcan
Se anunță o atmosferă de excepție sâmbătă, 2 octombrie 2021 în Pasul Vâlcan. Aici se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a evenimentului intitulat ”Castelul din Carpați”, prin care autoritățile publice locale și iubitorii de munte din municipiul Vulcan își propun să promoveze zona turistică de la Pasul Vîlcan. În cadrul acestui eveniment, de la...
Toamna la Sarmizegetusa, fotografiezi și câștigi !
Fiecare anotimp are farmecul său în Munții Orăștiei, dar toamna străvechea cetate a dacilor de la Sarmizegetusa Regia este mai frumoasă ca oricând. Tocmai de aceea, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, din cadrul Consiliului județean Hunedoara, instituție care gestionează situl turistic și arheologic de la Sarmizegetusa Regia și-a propus să pună...
Cum faci trecerea de la „Nu știu ce fac după facultate” la „M-am angajat”?
Până în 2025, peste 85 de milioane de locuri de muncă vor suferi schimbări și 97 de milioane de poziții noi vor fi create, conform studiului realizat de LinkedIN în 2021. Într-o piață aflată mereu în schimbare, competențe precum responsabilitate, adaptabilitate, comunicare, organizare sau creativitate sunt printre competențele de bază pe care un tânăr este...
”Salonul Hunedorean al Cărții” își deschide porțile între 13 și 16 octombrie, la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Complexul Deva Mall, organizează, în perioada 13 – 16 octombrie 2021, cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, eveniment cultural devenit tradițional, foarte apreciat de iubitorii de carte din Deva și din județul Hunedoara. Salonul va fi accesibil publicului...
Premiile Constantin Chiriac 2021. Tablete și premii în bani pentru copiii talentați din satul Prisăcani, Iași
Cea de-a VII-a ediție a Premiilor Constantin Chiriac va avea loc în 30 septembrie 2021, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare....
Sportivul și bibliotecarul Avram Iancu, personaj al cărții ”Excelență și valoare” al jurnalistei Daniela Floroian
Un interesant volum de carte aparținând jurnalistei Daniela Floroian din Alba Iulia îl aduce în atenție, alături de alte 11 personalități ale vieții publice din România, pe temerarul sportiv Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani de numele căruia se leagă o serie de recorduri naționale și mondiale din lumea sportului. Cartea Danielei Floroian, intitulată ”Excelență și...
Posibile probleme de presiune în furnizarea apei potabile la Uricani
S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani comunică locuitorilor orașului Uricani că în data de 30 septembrie 2021 între orele 8:00 – 16:00, ca urmare a lucrărilor de cuplare între rețeaua veche de apă și cea nouă, poate fi afectată presiunea apei la etajele superioare ale blocurilor de locuințe. Apa Serv Valea Jiului își cere...
Primăria municipiului Lupeni / Anunț de presă
Municipiul Lupeni derulează un proiect european prin care oferă măsuri de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, sprijin pentru educație și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea condițiilor de locuit și servicii medico-sociale locuitorilor din cartierele Viitorului, Tineretului Viitorului, Tineretului, Ștefan, Revoluției, Braia (LIDL) și Bărbăteni Municipiul Lupeni este beneficiarul proiectului cu titlul ”BAHTALO! Împreună...
Trei metode ușoare care te vor ajuta să obții apă fără impurități
Apa este considerată combustibilul care pune în mișcare corpul uman. Pentru a menține sănătatea propriului organism, specialiștii recomandă un consum de minim doi litri de apă în fiecare zi. Însă, un factor pe care multe persoane îl ignora este calitatea apei. Există mai multe caracteristici fizice, chimice și biologice pe care apa de la chiuvetă...
Premii pentru participanții la ”Centenarul criticilor”, eveniment educațional organizat de Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a continuat seria de evenimente dedicate marilor personalități culturale printr-o interesantă prezentare organizată la sfârșitul lunii septembrie la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva. În fața elevilor au fost prezentate personalitățile a trei mari critici literari români care au marcat viața literară românească în...
Municipiul Vulcan se pregătește pentru un nou pas înainte în colectare selectivă a deșeurilor
Nu doar o schimbare a paradigmei în ceea ce privește managementul deșeurilor, ci și nevoia de atitudine și acțiune, sunt elementele definitorii ale unui parteneriat între administrația publică locală, compania de servicii de colectare a deșeurilor și cetățenii municipiului Vulcan. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu este de părere că doar printr-o strânsă cooperare a acestor...
În Valea Jiului, reînvie spiritul Iancului
”Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea mea fericită.. Voiesc dară să dispun ca după moartea mea toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii și întru ajutorul înființării unei academii de Drepturi …”, scrie, negru pe alb, în testamentul lăsat de marele patriot român Avram Iancu. Întru acest sentiment,...
Artiștii Cenaclului ”Pas cu pas” din Lupeni, premiați pentru activitate
Activitatea Cenaclului ”Pas cu pas” din municipiul Lupeni a împlinit anul acesta un deceniu, odată cu debutul seriei de spectacole organizate sub egida acestei grupări artistice coordonate de inimosul șlefuitor de talente Petronela Baldovin. Pentru a marca acest eveniment, vineri, 24 septembrie 2021, în sala Palatului Cultural ”Minerul” din municipiul Lupeni a avut loc un...
Campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor, la Petroșani
Asociația ”Patru lăbuțe”, în colaborare cu Primăria Municipiului Petroșani, organizează o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor. Acțiunea are loc vineri, 1 octombrie 2021, începând cu ora 10.00, la Sala de sport a fostei Școli Generale nr. 5 din Petroșani (intrarea se face pe poarta de acces din stânga). Campania de sterilizare...
Spectacol artistic pentru toți dascălii din Lupeni, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației
Cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, sărbătorită la început de octombrie în toată lumea, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni oferă drept cadou aniversar tuturor cadrelor didactice din învățământul lupenean un spectacol artistic de calitate. Astfel, profesorii de la toate școlile, grădinițele și liceele din municipiul Lupeni sunt invitați duminică, 3 octombrie 2021, ora...
Luna octombrie aduce o nouă premieră în repertoriul artistic al Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Debutul lunii octombrie 2021 aduce pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani o nouă premieră, în repertoriul artistic al noii stagiuni. Publicul este așteptat sâmbătă, 2 Octombrie 2021, de la ora 18.00 la premiera Spectacolului 60’ după texte de Ștefania Țiulescu și Dina Călin. Spectacolul, un ”one-man-show” cu Marian Politic, ne aruncă într-un...
Peste 230 de elevi din județul din Hunedoara continuă programul Digitaliada în anul școlar 2021 – 2022
Elevii și profesorii din Școala Gimnazială Băcia și Școala Gimnazială Bretea Română din județul Hunedoara vor continua să învețe anul acesta în laboratoare digitale complet echipate de Fundația Orange cu tablete și echipamente IT prin programul Digitaliada. În plus, ei vor putea utiliza peste 3.500 de lecții, teste și exerciții pentru diferite discipline, o secțiune...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 30.09.2021
În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 30.09.2021, ora 10:00 se va desfășura în sistem videoconferință, ședința ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei...
Emma Răducanu, favorită să câștige un premiu prestigios
Emma Răducanu a cucerit lumea sportului după titlul de la US Open 2021 și acum este favorită să câștige un premiu prestigios. Jucătoarea cu origini românești este considerată marea favorită să i se acorde titlul Personalitatea Sportivă a Anului de către BBC. Acest trofeu este acordat anual de BBC celui mai bun sportiv britanic. Este...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
Consiliul Județean Hunedoara anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european, propus a fi amplasat în Comuna Orăștioara de Sus, Sat Grădiștea de Munte, identificat prin CF. Nr. 60463, Nr. Cadastral 60463. Informațiile privind proiectul propus, pot fi consultate la...
Lideri noi în Liga Studenților de la Universitatea din Petroșani
Organizație reprezentativă a studenților din cadrul Universității din Petroșani, Liga Studenților UPET și-a desemnat, prin votul dat în cadrul Adunării Generale din 25 septembrie 2021, noua echipă de conducere. Astfel, în anul universitar 2021-2022, reprezentanții studenților din cadrul celor 3 facultăți ale Universității din Petroșani, au stabilit ca din componența Consiliului Director al Ligii Studenților...
Certitudini și incertitudini la deschiderea noii stagiuni de la Teatrul ”I. D. Sîrbu” din Petroșani
Cu toate că noua stagiune a Teatrului ”I. D. Sîrbu” din Petroșani nu s-a deschis în această toamnă cu o premieră, publicul a fost prezent în număr mare, acoperind capacitatea de 70% a locurilor din sală permise în contextul măsurilor de protecție sanitară, pentru a vedea sau, după caz, a revedea comedia ”Și miniștrii calcă...
Liderul PNL Hunedoara, vicepreședinte în echipa lui Florin Cîțu
Primul ministru al României, Florin Cîțu a devenit, odată cu votul majoritar primit în alegerile interne care au avut loc la finalul săptămânii trecute, noul președinte al Partidului Național Liberal. Printre cei care au susținut moțiunea prezentată de acesta s-au numărat și delegații Organizației PNL Hunedoara care, de altfel, și-au anunțat dinainte susținerea pentru alegerea...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț dezbatere publică
Consiliul Judeţean Hunedoara anunţă publicul asupra dezbaterii publice privind elaborarea propunerii de Plan de menţinere a calităţii aerului în judeţul Hunedoara, care va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, din Deva, Str. 1 Decembrie 1918 Nr.28, în data de 10.11.2021, începând cu orele 16.00 . Propunerea de elaborare a planului poate fi consultată la...
Restricții de circulație marți, 28 septembrie, la Petrila
Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila ”, în perioada 28.09.2021, în intervalul...
”Ținutul Momârlanilor”, un posibil brand de succes al Văii Jiului
Pentru ca regiunea Văii Jiului să poată cunoaște o relansare economică și socială într-o dimensiune diferită de cea care a condus la dezvoltarea zonei în ultimul secol și jumătate, este clar că doar atuurile geografice nu constituie argumente suficiente pentru a atrage turiștii într-un număr relevant, astfel încât acesta să devină un nou motor de...
Comunicat de presă lansare proiect ”Tinerii au nevoi și noi avem nevoie de tineri”
În data de 20.09.2021 a avut loc conferința de lansare organizată pentru proiectul: “TINERII AU NEVOI ȘI NOI AVEM NEVOIE DE TINERI”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 1: Initiativa “Locuri de muncă pentru tineri”. Evenimentul a avut loc online pe platforma Zoom, începând cu ora 12:00 și a marcat demararea proiectului. În...
Comunicat de presă proiect ”A doua șansă cu dascăli de primă mână”
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN Hunedoara, în calitate de Beneficiar, alături de partenerul său EURO JOBS SRL din Petroșani, implementează proiectul „A doua șansă cu dascăli de prima mână”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa Prioritară 6 Educație si competențe, Componenta 1 Măsuri de educație de tip „A doua șansă” – regiuni mai puțin dezvoltate,...
Comunicat de presă lansare proiect ”Navigare spre un viitor mai bun pentru tinerii NEETs”
În data de 17.09.2021 a avut loc conferința de lansare organizată pentru proiectul: “NAVIGARE SPRE UN VIITOR MAI BUN PENTRU TINERII NEETs”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 1: Inițiativa “Locuri de muncă pentru tineri”. Evenimentul a avut loc online pe platofrma Zoom, începând cu ora 10:00 și a marcat demararea proiectului. În cadrul...
Parteneriat sub semnul excelenței în comuna Baru, între autoritățile locale și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
Existența unui complex didactic al prestigioasei Universități ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca în comuna hunedoreană Baru încă din anul 2009 reprezintă unul din argumentele forte care definesc inclusiv succesul administrației locale din această localitate. Primarul comunei Baru, Daniel Răducanu recunoaște că parteneriatul Primăriei Baru cu UBB este unul care a stat, în tot acest timp, sub...
Europarlamentarul Iuliu Winkler apreciază că echitatea este cheia succesului privind tranziția verde și digitală
Echitatea trebuie să guverneze dubla tranziție, verde și digitală, pe traiectoria căreia s-a angajat Uniunea Europeană, a afirmat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, miercuri, la Timișoara unde a participat la o discuție despre viitorul UE la invitația UDMR Timiș și a Asociației Bastion. Dezbaterea s-a desfășurat în cadrul Zilelor Maghiare din Timișoara, ajunse la cea de-a...
Karatiștii din Vulcan, pe podium la Campionatul Național de Karate de la Făgăraș
Sâmbătă, 25 septembrie 2021 s-a desfășurat, în sala de sport a Colegiului Național ,,Doamna Stanca” din Făgăraș, Campionatul Național de Karate pe sistem S.K.I.F. Evenimentul a fost organizat de Comisia Națională S.K.I.F din cadrul Federației Române de Karate. ,,Competiția a fost organizată de Comisia Națională S.K.I.F din cadrul Federației Române de Karate. Nu mai puțin...
Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva
Duminică, 26 septembrie 2021, începând cu ora 10,00 are loc ”Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”. Războinici și prințese din șase oraşe vor reînvia epoca medievală, reprezentații inedite, oferite de Lăncierii și arcașele Cetății Ardud, Ordinul Castelul din Carpați, Deus Vult Oradea, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Toboșarii de Mureș, Garda Cetăţii Deva, Zânele Silvane și...
Sărbătoare de bun gust a comunității maghiare din Valea Jiului
Chiar dacă și în Valea Jiului comunitățile de maghiar sunt din ce în ce mai restrânse din punct de vedere numeric, calitatea oamenilor și modul în care aceștia înțeleg și știu să-și facă simțită prezența în viața publică rămân la aceleași cote înalte. Acest lucru s-a făcut remarcat și zilele acestea când, în Valea Jiului...
Spectacolul aniversar al Ansamblului artistic ”Parângul” din Petroșani DACICA – pledoarie artistică emoționantă pentru românismul autentic
”Tot ce e românesc, nu piere, ci veșnic va trăi !” Este sentimentul pe care l-am trăit din plin la spectacolul aniversar care a marcat 20 de ani de activitate a Ansamblului artistic ”Parângul” din Petroșani, eveniment care a avut loc miercuri 22 septembrie 2021, la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Un recital muzical-coregrafic grandios,...
Tiberiu Iacob Ridzi, raport la un an de la câștigarea alegerilor de la Primăria Petroșani
Stimați cetățeni, S-a împlinit un an de când cu emoție, credință și speranță am depus jurământul pentru un nou mandat de primar după ce, la alegerile locale din anul 2020 m-ați creditat, din nou, cu încrederea dvs. pentru care vă mulțumesc încă o dată și pe această cale. Am traversat un an greu, o perioadă...
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 27 septembrie, pe mai multe străzi din orașul Petrila
Pentru cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz luni, 27 septembrie, începând cu ora 08:00 pe străzile: Scânteii, Crinului, Ana Colda, 1 Mai, Sarmisegetuza, Progresului, Tineretului, 6 August, Luceafărului, Liliacului, Nicolae Iorga, Muncii, Mihai Eminescu, Burdești, Doinei, Decebal, Bobâlna, Înfrățirii,...
Restricții de apă luni, 27 septembrie, în cartierul Braia din Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 27 septembrie 2021, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Cartier Braia. Motivul restricției: remediere pierdere str. Vîscozei, bl. 3; anulare hidrant str. Tudor Valdimirescu. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A....
Încep înscrierile la Festivalul – Concurs Național „STELELE CETĂȚII”, Deva 2021
O nouă ediție a Festivalului Concurs Național „Stelele Cetății”, a XXXVIII-a din palmaresul acestui eveniment cultural-artistic, va avea loc la Deva în perioada 5-7 noiembrie 2021, în organizarea Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva. Concursul se adresează tinerilor interpreți, cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani și își propune descoperirea...
Circulație închisă pe un tronson al străzii 22 Decembrie din orașul Petrila, între 27 septembrie și 11 octombrie 2021
Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila ”, în perioada 27.09.2021-11.10.2021, în intervalul...
Activele de patrimoniu de la fosta Mină Petrila pot ajunge în proprietatea Consiliului județean Hunedoara
După aproape doi ani de corespondență între CJH, Ministerul Energiei și SNIMVJ, reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor de la Societatea de Închideri Mine din Valea Jiului au reușit să se întrunească și să aprobe decizia privind vânzarea activelor de patrimoniu ale fostei Mine Petrila. Acestea vor putea ajunge acum în proprietatea Consiliului județean Hunedoara, singura...
Lansare de carte la Deva, cu actorul Mihai Mălaimare, din lumea teatrului în cea a literaturii
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO din București, a organizat în ziua de 23 septembrie 2021, la Deva Mall un eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu actorul și omul de teatru Mihai Mălaimare, care și-a lansat aici cele mai recente volume: Caleașca aurită și Statuia...
Noaptea Cercetătorilor aduce în atenția elevilor energia regenerabilă din Geoparcul Țării Hațegului
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București și Geoparcul aspirant UNESCO Ținutul Buzăului se alătură Nopții Cercetătorilor Europeni 2021. Evenimentul va avea loc, la nivel național, în 24 și 25 septembrie. Ediția din acest an are ca temă principală energia verde prin „ReCoNnect – The Green Deal” și invită publicul larg la...
Comedia ”Și miniștrii calcă strâmb” deschide noua stagiune de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Iubitorii de teatru din Valea Jiului sunt invitați invitați din nou, de la finalul acestei săptămâni, în sala de spectacole a Teatrului ”I. D. Sîrbu” care deschide noua stagiune 2021-2022. Spectacolul inaugural al noii stagiuni este comedia ”Și miniștrii calcă strâmb”, de Ray Cooney, în regia lui Daniel Vulcu, o piesă de succes din repertoriul...