Respectarea principiilor de bună guvernare locală au adus administrației publice locale din orașul Uricani una dintre cele mai importante distincții europene: Premiul EloGE pentru bună guvernanță locală, acordat de Consiliul Europei. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, a fost prezent la București, unde a avut loc festivitatea de premiere a celor 30 de autorități publice locale (Consilii locale și primării de comune, orașe și municipii) care au fost distinse cu acest premiu, instituit pentru prima oară în țara noastră, în cei 30 de ani de când România este țară membră a Consiliului Europei.
Evenimentul a avut loc în sala ”Transilvania” din sediul Guvernului României, în prezența reprezentanților juriului care a evaluat punctajele pentru cele 30 de autorități publice locale premiate. Orașul Uricani o obținut cel mai bun punctaj la categoria ”Orașe” (3,76 pct.), fapt care i-a adus Premiul I și Eticheta Europeană pentru „Excelență în Buna Guvernare” (EloGE) și pe locul 3 în clasamentul general.
La nivel național, evaluarea modului de implementare EloGE a fost făcută de către Comisia Națională de Evaluare, a cărei președinție a fost asigurată de către Secretariatul General al Guvernului, iar din componența acesteia au mai făcut parte următoarele instituții: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Consiliul Național al Rectorilor, Institutul Național de Administrație, Uniunea Națională a Consiliilor județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România. Evaluarea a avut ca principal mod de departajare a celor 30 de autorități locale care au fost selectate și incluse în procesul de etichetare EloGE pentru bună guvernanță, în baza respectării celor 12 principii de inovare și bună guvernare democratică. Aceste 12 principii sunt: 1. Participarea, reprezentarea și desfășurarea corectă a alegerilor. 2. Receptivitate. 3. Eficiență și eficacitate. 4. Deschidere și transparență. 5. Statul de drept. 6. Comportament etic. 7. Competențe și abilități. 8. Inovare și deschidere pentru schimbare. 9. Dezvoltarea durabilă și orientarea pe termen lung. 10. Management financiar solid. 11. Drepturile omului, diversitate culturală și coeziune socială și 12. Responsabilitate.
Modul în care aceste principii care au condus la obținerea de către cele mai bune administrații publice locale din România a Etichetei Europene pentru „Excelență în Buna Guvernare” (EloGE) a fost evidențiat atât de liderii administrațiilor locale premiate, cât și de către invitații la festivitatea de premiere de la Guvern: Marian Neacșu – secterarul general al Guvernului României, Daniel Popescu – șeful Departamentului Democrație și Guvernare al Consiliului Europei, Laszlo Borbely – coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a României, Alexandru Mihai Ghigiu – președintele Institutului Național de Administrație, Simona Bucura Oprescu – Președintele Comisiei de Administrație Publică de la Camera Deputaților și Corina Țâra – coordonatorul programului EloGE pentru România.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu s-a declarat pe de o parte plăcut surprins de acest premiu și, pe de altă parte, onorat de faptul că activitatea administrației publice locale din orașul Uricani a fost observată la nivelul Consiliului Europei dar și premiată ca atare. ”Nu ascund faptul că am fost oarecum surprins de acest premiu, Uricaniul fiind singura administrație publică locală din județul Huneodara care face parte din rândul celor 30 care au fost premiate pentru excelența în guvernarea locală. Acest premiu este cu atât mai important cu cât el vine ca urmare a unei evaluări stricte a admistrațiilor publice locale din România, în funcție de cele mai importante 12 principii și criterii de performanță în administrația publică locală. Acest premiu a fost acordat de Consiliul Europei în baza unei analize făcute printr-un mecanism european de evaluare cu privire la calitatea guvernării locale și reprezintă o modalitate de certificare, de apreciere și recunoaștere, a acelor autorități publice care a căror activitate se desfășoară la standarde internaționale în domeniu. Noi, Primăria Uricani, am obținut un punctaj de 3,76 din 4 puncte posibile fapt care evidențiază că ne facem treaba bine, chiar dacă nu am atins încă perfecțiunea. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care compun administrația publică locală din orașul Uricani pentru că prin activitatea lor de zi cu zi, prin modul serios în care abordează fiecare problemă a comunității noastre, prin felul în care se implică în realizarea programului politic pe care l-am asumat în fața cetățenilor din orașul nostru, au făcut posibilă acordarea acestei etichete de bună guvernanță locală și obținerea Premiului EloGE al Consiliului Europei, de care suntem, desigur, foarte mândri”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Eticheta EloGE și premiul pentru bună guvernanță locală obținută de Primăria orașului Uricani la categoria ”Orașe” a mai fost acordat, de asemenea Consiliului județean Timiș (la categoria ”Consilii județene”) municipiului Roman (la categoria ”Municipii” și comunei Dragotești-jud. Gorj (la categoria ”Comune”. Cele 30 de localități selectate pentru evaluarea etichetei EloGE în prima ediție a acestei competiții organizate de Consiliului Europei în România sunt următoarele:
1. Consiliul județean Timiș – 4 pct.;
2. Primăria Municipiului Roman (jud. Neamț) – 3,87 pct.;
3. Primăria Orașului Uricani (jud. Hunedoara) – 3,76 pct.
4. Consiliul județean Botoșani – 3,70 pct.;
5. Primăria Municipiului Moinești (jud. Bacău) – 3,70 pct.;
6. Primăria orașului Bolintin Bale (jud. Giurgiu) – 3,70 pct.;
7. Primăria comunei Dragotești (jud. Gorj) – 3,70 pct.;
8. Consiliul județean Vâlcea – 3,69 pct.;
9. Primăria comunei Sadu (jud. Sibiu) – 3,68 pct.;
10. Consiliul județean Ialomița – 3,63 pct.;
11. Primăria orașului Seini (jud. Maramureș) – 3,62 pct.;
12. Primăria comunei Florești (jud. Cluj) – 3,61 pct.;
13. Primăria comunei Grințieș (jud. Neamț) – 3,60 pct.
14. Primăria orașului Măgurele (jud. Ilfov) – 3,55 pct.;
15. Primăria orașului Sărmașu (jud. Mureș) – 3,55 pct.;
16. Primăria comunei Negrilești (jud. Galați) – 3,55 pct.;
17. Primăria comunei Căbești (jud. Bihor) – 3,52 pct.;
18. Primăria comunei Bălțați (jud. Iași) – 3,50 pct;
19. Primăria comunei Cumpăna (jud. Constanța) – 3,43 pct.;
20. Primăria comunei Șcheia (jud. Suceava) – 3,42 pct.;
21. Primăria municipiului Galați (jud. Galați) – 3,42 pct.;
22. Primăria comunei Săveni (jud. Ilfov) – 3,40 pct.;
23. Consiliul județean Ilfov – 3,33 pct.;
24. Primăria municipiului Cîmpina (jud. Prahova) – 3,31 pct.;
25. Primăria comunei Mărăcineni (jud. Argeș) – 3,30 pct.;
26. Primăria municipiului Buzău (jud. Buzău) – 3,30 pct.;
27. Primăria comunei Măgurele (jud. Prahova) – 3,27 pct.;
28. Primăria comunei Băiuț (jud. Maramureș) – 3,21 pct.;
29. Primăria comunei Coșula (jud. Botoșani) – 3,17 pct.;
30. Primăria orașului Abrud (jud. Alba) – 3,12 pct.;