Pentru comuinitatea din orașul Petrila, mandatul 2020-2024 în administrația publică locală al echipei formate din Vasile Jurca – primar și Marius Heljiu – viceprimar, s-a dovedit a fi unul de un real succes.
Acest lucru este confirmat de numărul și valoarea contractelor de finanțare europeană care au fost depuse, câștigate și, în bună parte deja implementate de administrația publică locală a orașului Petrila, toate aceste investiții fiind în măsură să contribuie de reabilitarea și modernizarea infrastructruii publice din toate domeniile de interes, precum și la creșterea calității vieții cetățenilor.
Primarul Vasile Jurca, propus de PSD drept candidat pentru un nou mandat în fruntea administrației publice locale din orașul Petrila, apreciază că toate aceste rezultate sunt rodul unei munci de echipă, sunt rezultatul unei excelente colaborări pe care a avut-o cu viceprimarul Marius Heljiu precum și cu echipa consilierilor locali ai PSD, majoritari în forul legislativ.
”Rezultatele muncii noastre sunt cele pe care petrilenii le văd și ale căror efecte se resimt în viața fiecărui cetățean. Ele sunt însă rodul unei munci de echipă, al unor eforturi comune pe care împreună cu viceprimarul Marius Heljiu, cu echipa PSD din Consiliul local și împreună cu echipa mea din cadrul Primăriei orașului Petrila, le-am depus pentru materializarea ideilor culese din teren, de la petrileni, în tot atâtea proiecte pentru care am reușit să atragem fonduri europene, naționale sau județene prin care să le putem pune în practică”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Acesta spune că numărul și valoarea proiectelor atrase de echipa social-democraților aleși în fruntea comunității este atât de mare, încât nu de puține ori administrația publică s-a confruntat cu probleme în ceea ce privește găsirea antreprenorilor care să-și asume execuția pentru toate aceste investiții.
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca dă asigurări că acest trend ascendent și rapid al dezvoltării orașului Petrila, al creșterii calității vieții pentru cetățenii acestei comunități va continua și în mandatul următor, însă precizează că pentru ca lucrurile să sse deruleze în același ritm accelerat, este nevoie de continuitate la toate nivelurile de conducere în administrația locală pentru PSD, formațiunea politică în care experiența și profesionalismul și-au spus cuvântul în acest mandat.
”Ne dorim să mergem înainte în aceași formulă de succes cu care am reușit să aducem în orașul Petrila investiții record pentru ultimii peste 30 de ani. De aceea, lista de candidați pe care PSD Petrila o propune pentru alegerea viitorilor membri ai Consiliului local este una de cea mai bună calitate. Am ales din cadrul organizației PSD oameni valoroși, profesioniști cu activitate confirmată, oameni implicați în viața publică, oameni cu adevărat de echipă, pameni care merită să fie votați de toți petrilenii”, spune Vasile Jurca, președintele Organizației PSD Petrila.
Pe lista PSD Petrila pentru alegerea viitorului Consiliu local se regăsesc următorii candidați: Jurca Vasile, Heljiu Marius, Bălănesc Doinița-Maria, Bădău Cristian David, Urdea Gheorghe-Bogdan, Duma Eugen, Boantă Doru-Daniel, Drăgoescu Emilia-Ancuța, Chința Radu-Dacian, Oros Cristian-Vasile, Matei Adrian, Stoica Cristian, Brândău Lucian-Ioan, Grecea Remus-Sorin, Herțeg Liliana, Graure Ioan, Ghiura Doru, Rogobete Marius, Gianga Adela-Cristina, Mutică Petru-Pavel, Voinic Daniel, Stanciu Olga Ghizela, Boantă Florin.
Liderul PSD Petrila, Vasile Jurca își propune ca, în următorul mandat, să facă pe mai departe echipă în fruntea Primăriei orașului Petrila, cu profesorul Marius Heljiu în calitate de viceprimar. Pentru acest lucru, PSD are însă nevoie de majoritate și în viitorul Consiliu local al orașului Petrila, majoritate care poate fi obținută prin votul de încredere al petrilenilor pentru PSD.
Comandat de PSD Organizația județeană Hunedoara – Cod AEP mandatar financiar 21240002
Executat de Exclusiv Media Group