Pasionaţii de ştiinţă şi tehnologie care doresc să aducă aceste domenii mai aproape de elevi prin activităţi practice şi creative sunt invitaţi la un atelier de prezentare a programului de finanţare Ştiinţescu. Prezentarea va fi una practică despre cum se pot integra metode de educaţie STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă, matematică) în cadrul orelor de...
Categorie: Stiri la zi
În acest week-end au loc primele spectacole din 2025 pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani invită publicul spectator de toate vârstele, la finalul acestei săptămâni, la primele reprezentații ale anului 2025. Pentru reîntâlnirea cu publicul, trupa teatrului din Valea Jiului a ales pentru sâmbătă, 11 ianuarie 2025, o nouă reprezentație a spectacolului de succes „Stele invizibile” de Sophie Reyer, una din premierele stagiunii 2024-2025...
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” deschide „Anul Eminescu” cu o amplă manifestare culturală dedicată marelui poet
În România, anul 2025 a fost declarat drept „Anul Eminescu”, în semn de binemeritat omagiu dedicat poetului național Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Potrivit tradiției încetățenite de ani buni, și în acest an, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, zi ce reprezintă și Ziua Culturii Naționale, va fi marcată...
Din 2025, acces FĂRĂ VIZĂ pentru români în SUA
Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se întâlnesc vineri, 10 ianuarie a.c., pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C. În cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american...
Foto-documentaristul francez Charles Fréger, în căutare de „portrete și costume” în Ținutul Momârlanilor, la Muzeul Satului din Petrila
Muzeul Satului tradițional momârlănesc de la Jieț, inaugurat la finalul anului 2024 la Petrila a devenit deja un punct de interes pentru iubitorii tradițiilor și culturii oamenilor din mirificul și originalul Ținut al Momârlanilor, care atrage tot mai mult nu doar turiști aflați în căutarea unor experiențe culturale legate de tradiții regionale, ci și a...
”Împreună pentru Lioara” într-o acțiune umanitară pentru viață!
De multe ori, acolo unde pârghiile statului eșuează, lanțul solidarității umane demonstrează că, în fața dorinței oamenilor de a face tot ceea ce este posibil pentru a-i dărui unui semen dreptul la viață, este atât de puternic încât elimină din carea sa orice barieră a neputinței. Este și ceea ce se întâmplă în acest început...
Echipele de robotică din Valea Jiului iau startul sezonului doi din „Robotics Valley League Meet” cu „Inovație în acțiune!”
Duminică 5 ianuarie 2025 este programat startul noului sezon al competiției de robotică în Valea Jiului. Echipele de robotică din Valea Jiului – AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani), Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila), Robokey (Colegiul Național de Informatică “Carmen Sylva” Petroșani), Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic “Mihai Viteazu” Vulcan) și nu în ultimul rând...
Ce responsabilități au primit în Parlament noii Senatori ai județului Hunedoara
Din cei 134 de senatori aleși în alegerile parlamentare de la 1 Decembrie 2024, 3 vor reprezinta în camera superioară a Parlamentului României, județul Hunedoara. Aceștia sunt: Cristian Resmeriță (PSD), Vasile Potecă (AUR) și Petru Călin Marian (PNL). Senatorul Cristian Resmeriță și-a început cel de-al șaselea mandat de parlamentar și al treilea ca senator. Acesta...
Proiectul energetic de la Mintia a primit „undă verde” pentru începerea construcției
După ce, la finele anului trecut, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat intenția privind declararea centralei electrice de la Mintia drept obiectiv de interes național, iar Guvernul României a emis actul normativ prin care este consfințit acest lucru, zilele acestea, Primăria comunei Vețel, pe raza administrativ-teritorială a căreia se află acest obiectiv economic strategic, a...
Prima veste tristă a anului 2025: s-a stins Iosif ”Ioțo” Toth
Anul 2025 debutează și cu o veste tristă: s-a stins Iosif Toth. Baterist al legendarei trupe pop-rock Acustic, „Ioțo” Toth a fost o prezență permanentă pe scena artistică a Văii Jiului. În 2024 a fondat, împreună cu alți remarcabili artiști trupa Quantum 4”, bucurându-se de o „a doua tinerețe” pe scena artei muzicale. Mii de...
”Premiile Exclusiv” recompensează și în acest an cei mai activi și valoroși oameni ai Văii Jiului
Cu fiecare an scurs din 2000, an în care am lansat proiectul Premiilor Exclusiv, constatăm cu bucurie şi satisfacţie că misiunea (considerată de mulţi drept una imposibilă !) de a identifica, monitoriza şi aprecia activitatea personalităţilor publice din Valea Jiului dar şi a oamenilor care performează la locul lor de muncă sau în pasiunile lor,...
Grupul media Exclusiv vă mulțumește pentru anul 2024 și vă urează „La mulți ani!”
Peste câteva ore ne despărțim de anul 2024! Odată cu acesta intrăm și noi, cei de la Exclusiv Media Group, în cel de-al XXV-lea an de existență al celei mai longevive companii de media din Valea Jiului. Este momentul pentru a vă mulțumi tuturor celor care ne-ați fost alături, ca subiecți de presă, ca parteneri...
Cum să îți creezi o colecție de pahare unică și sofisticată
Te-ai gândit vreodată cât de mult poate influența o colecție de pahare bine aleasă atmosfera din locuința ta? Fie că ești un pasionat al vinurilor sau pur și simplu îți place să organizezi cine sofisticate pentru prieteni și familie, crearea unei colecții de pahare unice poate face diferența. Acest articol te va ghida prin pașii...
România în Guinness World Records: Zeci de performanțe realizate de români au intrat în Cartea Recordurilor
România s-a alăturat prestigioasei Guinness World Records încă din anul 1986, iar de atunci a acumulat aproape 72 de recorduri mondiale, demonstrând talentul, ingeniozitatea și pasiunea românilor. Deși nu toate recordurile sunt incluse în faimoasa carte, ele sunt omologate oficial de organizația Guinness World Records. România apare în Cartea Recordurilor cu zeci de recorduri mondiale....
Volum bilingv de poezie, critică literară și interviu, realizat sub egida Universității București, dedicat poetei Elisabeta Bogățan
Personalitatea poetei, scriitoarei și publicistei Elisabeta Bogățan a depășit demult granițele regiunii Văii Jiului, în care trăiește remarcabila scriitoare, așa cum a depășit demult granițele țării, creațiile sale fiind traduse și apreciate în întreaga lume. La mijlocul lunii decembrie, numele Elisabetei Bogățan este cel care deschide o inedită serie de autor – „Contemporany Literature Press...
Astăzi repornește vechiul telescaun din Parâng
Cea mai veche instalație de transport pe cablu din stațiunile montane ale Văii Jiului, așa-numitul ”telescaun vechi” din Parâng, va fi repornit astăzi, 30 decembrie 2024, după ce acesta a avut parte de reparații capitale în urma defecțiunii care a avut loc în vara acestui an. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a informat că...
România face 8 pași de rac în Topul Fericirii 2024
România a coborât opt locuri în „Topul Fericirii”, la finalul anului 2024, ocupând locul 32 în lume în studiul „World Happiness Report”, care prtezintă raportul pentru perioada 2021 – 2023 privind cele mai fericite țări din lume. Realizat de prestigioasa casă de sondare Gallup, în parteneriat cu Universitatea Oxforf, studiul „World Happiness Report”, analizează o...
Revelion în stradă în municipiile Văii Jiului
Autoritățile locale din cele trei municipii ale Văii Jiului – Lupeni, Vuylcan și Petroșani – au decis să organizeze, în noaptea de la cumpăna anilor, Revelionul 2025 în stradă. La Lupeni, sărbătoarea Noului An 2025 va avea loc în Parcul CAP, locul de întâlnire preferat al oamenilor din ceastă comunitate locală. Aici, în seara zilei...
Anul nou sărbătorit în avans la „Revelionul Seniorilor” de la Petroșani
Câteva sute de familii din municipiul Petroșani au răspuns invitației administrației publice locale și au decis să participe la petrecerea de Anul Nou organizată de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani. Aceștia au sărbătorit astfel, împreună, în avans despărțirea de anul 2024 și intrarea în noul an 2025, avându-l ca oaspete de onoare chiar...
Revista pentru copii ”Ilustrația”-imaginație și creație într-un inedit demers jurnalistic al elevilor de la Clubul copiilor Petrila
Rod al muncii unor copii deosebit de talentați, îndrumați de prof. Radu Chința, revista pentru copii ”Ilustrația”, realizată în „redacția” de la Cercul de desen al Clubului Copiilor din orașul Petrila (parte a deosebit de activului și utilului Club al Copiilor Valea Jiului), a ajuns deja la ediția cu numărul 6. Cifră considerabilă, fie și...
Epilog la încă o frumoasă și generoasă „Poveste de iarnă”
Bilanțul celei de a VIII-a ediții a evenimentului caritabil „Poveste de iarnă” este unul care confirmă faptul că an de an, acest eveniment se bucură de o tot mai mare popularitate, dar în același timp, reușește să-și atingă obiectivele propuse de organizatori încă de la prima sa ediție, din anul 2018. Dovadă în acest sens...
„Clasa Inimioarelor” de la Școala gimnazială „Carmen Sylva” din Petroșani a devenit “O sală de clasă ca acasă”
Mariana Ghicioi nu este numai un dascăl iubit de copii și apreciat, în egală măsură, de părinți și de colegi, ci și un om dedicat, trup și suflet, profesiei sale de profesor pentru învățământul primar de la Școala gimnazială „Carmen Sylva” din Petroșani. Ori de câte ori are ocazia, Mariana Ghicioi mărturisește că în sala...
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Ion Aurel Titel a trecut în eternitate
Dumnezeu îi cheamă alături, la praznicul Nașterii Domnului, doar pe cei cu adevărat vrednici. De aceea, trista veste a trecerii în eternitate a celui care a fost nu doar un om de mare calitate, ci și unul dintre cei mai respectați și apreciați lideri ai minerilor din Valea Jiului, ION AUREL TITEL, e însoțită de...
Crăciun tradițional momârlănesc în satele din Ținutul Momârlanilor
Cu toate că Valea Jiului, cu cele trei orașe și trei municipii ale sale, este astăzi o zonă puternic urbanizată, în zonele rurale aferente acestor localități, îndeosebi în satele de la cele două extremități ale regiunii, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie de oamenii locurilor de mai bine de două mii de ani. În rândul acestora,...
Dr. Dumitru Gălățan Jieț despre un colind milenar unicat: Pițărăii din Valea Jiului
Folclorul obiceiurilor de iarnă la români este, după cum credem, prin frumusețe și diversitate, cel mai frumos din lume. Și, dacă ar fi să așezăm dintru început câteva repere acestui excurs, să nu uităm că un gânditor tradiționalist român, în luptă cu unele teorii de hibridare a culturii noastre, A. C. Popovici, spune simplu și...
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor al Devei și Hunedoarei la praznicul Nașterii Domnului
† NESTOR Prin Harul lui Dumnezeu, Episcopul Devei şi Hunedoarei „Hristos se naște, măriți-L!” Poruncă, invitație sau revelație? Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Dreptmăritorilor creştini: „Frățească îmbrăţişare cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului!” Iubiți creștini hunedoreni, Nașterea lui Hristos pe pământ, sărbătorită de către întreaga lume creștină sub chipul zilelor pe care Biserica le prăznuiește...
Mesaj de Sărbători / D.G.A.M.P.T. Hunedoara
Încheiem anul 2024 cu speranța de a fi fost gazde bune în siturile dacice din Munții Orăștiei, dar și în celelalte locuri de vis ale județului Hunedoara, pe care le administrăm și le promovăm. Mulțumim din suflet celor au trecut pragul obiectivelor turistice hunedorene, descoperind astfel o parte din România frumoasă! Vă dorim din inimă...
Mesaj de sărbători / Rodica Costandoiu, președinte CAR UNIREA IFN Petroșani
Dragi membrii al CAR Unirea Petroşani, Asociația CAR Unirea Petroșani crede în BINE și împarte bucurii membrilor săi, ne sprijinim unii pe alţii de fiecare dată când este nevoie, ca-ntr-o mare și frumoasă familie. Vă doresc ca de Crăciun, toţi clopoţeii din brad să vă cânte colindul magic care să poarte cu el încrederea, puterea şi...
Mesaj de Sărbători / Dumitru Răscolean, președinte CAR Parîngul IFN Petroșani
Colectivul CAR PARÎNGUL IFN Petroșani vă mulțumește pentru încredere și fidelitate și vă urează un Crăciun și un An Nou prosper și fericit ! La Mulți Ani ! Dumitru RĂSCOLEAN – Președinte
Mesaj de sărbători / SORIN MIHAI RADU – Rectorul Universității din Petroșani
Mulțumind întregului colectiv academic, studenților noștri și tuturor colaboratorilor pentru implicarea în derularea activităților Universității din Petroșani în anul 2024, vă doresc cu drag să aveți parte de un Crăciun fericit ! Nașterea Mântuitorului să vă lumineze sufletele și casa, să aveți parte de sănătate, fericire, împliniri și sărbători frumoase alături de cei dragi. Fie...
Mesaj de Sărbători / Vasile Jurca – primarul orașului Petrila
În comunitatea petrileană, Crăciunul este o sărbătoare a sufletului, a tradițiilor autentice, a credinței și a speranței. De aceea vă îndemn, dragi petrileni, să fiți buni și să redescoperiți bucuria de a primi și de a dărui. Vă doresc să petreceți Sfânta Sărbătoare a Crăciunului cu sănătate și bucurie, în sunet de colinde, alături de...
Mesaj de sărbători / Cristian Resmeriță – senator PSD de Hunedoara
Încheiem un an cu numeroase împliniri, dar și cu unele regrete. Mulțumindu-vă însă pentru că mi-ați fost sprijin de-a lungul anului în toate acțiunile mele și ale echipei social-democrate, vă doresc ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă lumineze sufletul și casa, iar sărbătorile să vă găsească în pace, sănătate, belșug și fericire. Fie ca Noul...
Mesaj de Sărbători / Cristian Merișanu – primarul municipiului Vulcan
În sfânta noapte de Crăciun, lumina nașterii lui Iisus se întinde de la o casă la alta, de la o inimă la alta, iar căldura și bucuria Crăciunului ne aduce pe toți mai aproape ! Din lumina sărbătorii Nașterii Domnului și din speranța ce însoțește Noul An, vă transmit gânduri bune și urări de sănătate,...
Mesaj de Sărbători / Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani
Crăciunul și Anul Nou bat la ușă în sunet de colinde. Folosind acest fericit prilej, doresc să le transmit cetățenilor orașului Uricani și tuturor locuitorilor Văii Jiului și ai României, multă sănătate, fericire, înțelepciune și succes. Vă doresc sărbători frumoase, îmbelșugate și liniștite, precum și un An Nou 2025 așa cum vi-l doriți ! Crăciun...
Mesaj de sărbători / Costel Avram – administrator public al județului Hunedoara
Praznicul Nașterii Mântuitorului să vă aducă în inimi speranță, iar dulcele ecou al colindelor să vă umple casele cu bucurie. În prag de An Nou 2025 vă transmit cele mai alese gânduri de prețuire, urându-vă sănătate, zile înseninate și împliniri, alături de cei dragi. Noul an să vă aducă belșug și realizări, atât pe plan...
Andrei Calotă și Craii din Uricani, promotori ai tradițiilor din Ținutul Momârlanilor la Târgul de Crăciun de la București
„Absolut magnific!” Cu aceste cuvinte, însoțite de aplauze și ovații, au întâmpinat miile de oameni prezenți luni, 23 decembrie 2024, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției de la București, regalul de colinde jienești aduse pe scena acestui mare festival național de Andrei Calotă și ceata Crailor de la Uricani. Grație încă unui proiect cultural...
Mesaj de Sărbători / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
La cumpăna dintre ani, când Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Anului Nou ne aduc lumină, fericire și pace, le doresc tuturor cetățenilor municipiului Lupeni și ai Văii Jiului, sărbători cu bucurie, An Nou plin de satisfacții, sănătate și prosperitate. CRĂCIUN FERICIT și LA MULȚI ANI ! Lucian Resmeriță – primarul municipiului Lupeni
Mesaj de sărbători / Laurențiu Nistor – Președintele Consiliului județean Hunedoara
La marele praznic al Nașterii Domnului, să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru darul neprețuit făcut oamenilor, acela de a-l trimite în lume pe singurul Său Fiu, spre a ne mântui. De Crăciun, vă doresc să aveți parte de zile în tihnă și să dăruiți bucurie celor din jur. CRĂCIUN BINECUVÂNTAT! Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului județean...
Spectacol de colinde, în spiritul tradițiilor din Ținutul Momârlanilor, și la Uricani
Sute de oameni din Uricani și localitățile componente și-au dat întâlnire duminică, 22 decembrie 2024, în micuțul parc central al orașului, înobilat și în acest an de autoritățile publice locale cu mii și mii de beculețe și ornamente speciale de Crăciun. Aici au ajuns duminică seara, pentru întâlnirea cu iubitorii de frumos și de tradiții...
Tezaur de colinde românești, în spectacolul de gală al clasei de canto Simona Ionașc
Tinerii din cadrul clasei de canto – muzică populară coordonat de profesorul Simona Ionașc de la Școala Populară de Artă din Petroșani au dăruit unui public admirabil, prezent duminică 22 decembrie 2024 la sala Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni un regal fără egal de colinde autentice și valoroase, într-un concert cu adevărat de tezaur. Evenimentul...
”Festivalul Crailor” de la Lupeni, un regal cu cele mai frumoase colinde, cele mai frumoase costume și cele mai frumoase tradiții din Valea Jiului
Eveniment cu tradiție seculare în Valea Jiului, organizat fără întrerupere, cu migală și pasiune, de aproape trei decenii, de pasionatul promotor al culturii și tradițiilor locale Emil Părău împreună cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, ”Festivalul Crailor” și-a câștigat prestigiul de a fi nu doar cel mai longeviv și cel mai cunoscut festival...
Transport Verde în Județul Hunedoara: 23 de microbuze electrice pentru elevii din 23 de unități administrativ teritoriale
Consiliul Județean Hunedoara face un pas important către un viitor sustenabil, prin implementarea proiectului „Transport Verde – Microbuze Electrice pentru Elevi în Județul Hunedoara”. În luna noiembrie 2024, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul pentru achiziția a 23 de microbuze electrice destinate transportului școlar. Acest proiect este finanțat prin Planul Național de...
Mândrie și gratitudine pentru sportivi la prima ediție a ”Galei Sportului Vulcănean”
Sportul este o activitate cu rezultate care generează nu doar dezvoltare personală pentru tinerii practicanți, ci mai ales mândrie pentru o comunitate întreagă, odată cu performanțele obținute de sportivi în competiții regionale, naționale și internaționale. Un astfel de sentiment, de mândrie și gratitudine, au simțit toți cei prezenți la prima ediție a „Galei Sportului Vulcănean”,...
Anunț începere proiect: Dezvoltarea activităților economice de realizare instalații sanitare și de încălzire la CATA & BETA4SPORT SRL
Comunicat de presă Data: 20.12.2024 Achizitionarea de echipamente tehnologice in cadrul Programul Regional Vest 2021-2027 PRV/9/PRV_P1/OP1/RSO1.3/PRV_A12, Sprijin pentru microîntreprinderi Apel de proiecte nr. PRV/1.3.A/1, implementat in localitatea Petrila, Str. Republicii, nr.130, judetul Hunedoara. Codul SMIS și titlul proiectului: 314034; Dezvoltarea activitatilor economice de realizarea instalatii sanitare si de incalzire la CATA & BETA4SPORT SRL Denumirea...
Gala fotbalului hunedorean și-a desemnat laureații ediției 2024
Cea de-a doua edițiue a „Galei Fotbalului Hunedorean” s-a desfășurat joi, 19 decembrie 2024 în aula Facultății de Inginerie a UPT din Hunedoara, evenimentul fiind organizat de Asociația Județeană de Fotbal, la inițiativa energicului său președinte Cristi Petrean. Așteptat cu mult interes, evenimentul s-a bucurat pe o prezență numeroasă, printre participanți fiind jucători, antrenori, conducători...
Municipiul Petroșani și raionul Buiucani al Chișinăului, își propun acțiuni frățești în 2025
Pe modelul de succes deja confirmat în relațiile de înfrățire pe care le are cu localități europene precum Varpalota (din Ungaria) sau Ponte nelle Alpi (din Italia), municipalitatea din Petroșani deschide noi punți de colaborare internațională. Atenția autorităților locale de la Petroșani nu este îndreptată însă numai către țările din Occindent, ci și către frații...
Concert de Crăciun “Cu Sufletul Curat” la Biserica romano-catolică ”Sf. Varvara” din Petroșani
Glasul cristalin al copiilor și notele muzicale ale unor colinde sacre s-au făcut auzite, în aceste zile, în poate cel mai emoționant concert de Crăciun al anului 2024, la Biserica romano-catolică „Sf. Varvara” din municipiul Petroșani. Aici, părintele Ciprian Șcheianu a deschis porțile casei Domnului pentru a găzdui un eveniment de o emoție cu totul...
Craii din Petrila colindă sâmbătă, 21 decembrie, la Muzeul Satului de la Jieț
Colindătorii care constituie cetele de crai din comunitățile rurale ale orașului Petrila vor participa sâmbătă, 21 decembrie 2024 la Festivalul Crailor de la Lupeni. Înainte de a face însă deplasarea la acest festival, Craii din Petrila vor fi prezenți sâmbătă, 21 decembrie 2024, de la ora 13,00 la Muzeul Satului Tradițional de la Jieț, acolo...
Premii pentru sportivii vulcăneni din partea Asociației „Tinerii-Viitorul nostru”
O nouă ediție a unui binevenit proiect inițiat de Asociația „Tinerii – Viitorul nostru” din municipiul Vulcan a readus în atenție rezultatele deosebite obținute în acest an de tinerii sportivi care evoluează în cadrul echipelor organizate în cadrul unităților locale de învățământ, la diverse discipline sportive de echipă. Evenimentul, care a ajuns anul acesta la...
McDondald’s a deschis la Hunedoara, restaurantul nr. 105 în România
Cel de-al 105-lea restaurant din portofoliul brandului McDondald’s din România s-a deschis în aceste zile, în municipiul Hunedoara. Noul restaurant este amplasat pe bulevardul Traian din municipiul Hunedoara, în parcarea complexului comercial Altex, aproape de giratoriul din dreptul magazinului Dedeman. Acesta are un singur nivel, cu o suprafaţă a construcţiei de 400 mp, 98 de locuri...