Lună: noiembrie 2020

Home 2020 noiembrie
Baza sportivă ”Petre Libardi” din Petroșani va fi modernizată printr-o investiție a Companiei Naționale pentru Investiții
Articol

Baza sportivă ”Petre Libardi” din Petroșani va fi modernizată printr-o investiție a Companiei Naționale pentru Investiții

La sediul Primăriei municipiului Petroșani a fost semnat astăzi contractul prin care urmează să fie construită o nouă bază sportivă în cadrul Complexului ”Jiul” din localitate. Contractul a fost semnat de către Compania Națională pentru Investiții (CNI), reprezentată chiar de către directorul general, Manuela Patrășcoiu și reprezentantul consorțiului de 3 firme din Timișoara care vor...

Pensionarii pregătesc acționarea în judecată a statului pentru a obține majorarea pensiilor cu 40%, conform legii
Articol

Pensionarii pregătesc acționarea în judecată a statului pentru a obține majorarea pensiilor cu 40%, conform legii

Pentru că punctul de pensie nu a fost majorat cu 40% de la data de 1 septembrie 2020, așa cum prevede în mod expres art. 86 aliniatul 2 litera b) din Legea nr. 127/2019, reprezentanții Uniunii Muncii din România se pregătesc pentru acționarea în judecată a statului român. În acest scop, după cum precizează vicepreședintele UMR, Ion...

Punțile pietonale peste Jiu au fost modernizate de Primăria Lupeni
Articol

Punțile pietonale peste Jiu au fost modernizate de Primăria Lupeni

Inundațiile din vară care au creat mari probleme în Valea Jiului, îndeosebi pe Jiul de vest unde apele au distrus drumuri, poduri și podețe nu au ocolit nici municipiul Lupeni. Aici, printre altele, apele au distrus aproape toate punțile pietonale peste Jiu, pe care locuitorii din vechile colonii muncitorești ale localității le utilizau pentru a...

Președintele CJH, Laurențiu Nistor evaluează în teren stadiul investițiilor publice din județ
Articol

Președintele CJH, Laurențiu Nistor evaluează în teren stadiul investițiilor publice din județ

Stadiul lucrărilor la trei importante obiective de investiții ale Consiliului Județean Hunedoara a fost evaluat, în cadrul unei vizite la fața locului, de noul președinte al instituției, Laurențiu Nistor. Este vorba despre lucrările care vizează modernizarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, a Castelului Nopcsa din Sântămărie Orlea și a drumului județean DJ 687 Hunedoara –...

Costel Avram renunță la calitatea de consilier local al municipiului Petroșani
Articol

Costel Avram renunță la calitatea de consilier local al municipiului Petroșani

Fost candidat al PSD pentru funcția de primar al Petroșaniului și ales pe lista acestei formațiuni politice în funcția de consilier local, Costel Avram nu va putea însă ocupa un loc în noua structură a legislativului de la Petroșani. De altfel, după cum precizează Avram, acesta este și motivul pentru care nu a participat la...

Generația-n blugi salută folkul în 2020, în on-line
Articol

Generația-n blugi salută folkul în 2020, în on-line

Apreciat festival muzical dedicat pasionaților de folk, evenimentul artistic ”Te salut generație-n blugi !”, organizat de Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan, în colaborare cu Asociația Culturală ”Tatiana Stepa”, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Primăria municipiului Vulcan, sub forma unui festival-concurs de muzică folk și poezie, nu-și va întrerupe tradiția, în ciuda problemelor ridicate...

Orașul Hațeg a intrat în scenariul ”Cod Roșu” pentru Covid-19
Articol

Orașul Hațeg a intrat în scenariul ”Cod Roșu” pentru Covid-19

Primăria orașului Hațeg informează că în ziua de miercuri, 4 noiembrie 2020, localitatea se află la incidența cazurilor de coronavirus de peste 3/1000 de locuitori, fiind consemnat un indice de infectare de 5.33 la mie. Din acest motiv, începând de astăzi, 04.11.2020, pe raza întregii localități a fost declanșat ”scenariul roșu” potrivit căruia locuitorii orașului...

Prefectul județului cere membrilor Colegiului Prefectural maximă atenție funcționării instituțiilor județene
Articol

Prefectul județului cere membrilor Colegiului Prefectural maximă atenție funcționării instituțiilor județene

Prefectul județului, Călin-Petru Marian, a convocat astăzi Colegiul Prefectural al județului Hunedoara pentru a analiza măsurile luate în cadrul fiecărei instituții sau serviciu public deconcentrat, în condițiile sanitare actuale. La întâlnirea care a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean a participat și subprefectul județului Nicolae-Marcel Morar. Din Colegiul Prefectural, al cărui președinte este prefectul județului, fac...

Primăria Lupeni abordează provocările pandemiei cu investiții din fonduri europene
Articol

Primăria Lupeni abordează provocările pandemiei cu investiții din fonduri europene

Problemele generate de pandemia de coronavirus, îndeosebi în domeniul sănătății și al educației sunt, fără îndoială, peste puterile economice ale autorităților publice locale. Cu toate acestea, acolo unde există implicare și interes, pot fi identificate soluții optime pentru abordarea tuturor acestor probleme. Spre exemplu, la Lupeni, administrația publică locală s-a numărat printre primele din țară...

Drumul județean din Parâng e la un pas de a fi integral asfaltat
Articol

Drumul județean din Parâng e la un pas de a fi integral asfaltat

Pentru că și-a propus să evalueze fiecare din investițiile publice pe care le derulează Consiliul județean Hunedoara, nu din confortul biroului ci chiar de pe teren, președintele CJH, Laurențiu Nistor, împreună cu administratorul public Costel Avram au inspectat mai multe dintre cele mai mari și mai însemnate obiective de aceste fel aflate în plin proces...

Restricții de apă joi, 5 noiembrie, la Petrila și Vulcan
Articol

Restricții de apă joi, 5 noiembrie, la Petrila și Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 5.11.2020, în localitățile Petrila și Vulcan, după cum urmează: Petrila – între orele 8:00 – 16:00. Zonele afectate: str. M. Sadoveanu, Dacilor, Republicii, bl. 111, 112, 113, 114, 54, 55, Cartier 8 Martie. Motivul restricției: remediere pierdere str. 8 Martie, bl. 29 / înlocuire robinet general,...

Sistemul local de supraveghere publică pentru siguranța cetățenilor din Lupeni a fost pus în funcțiune
Articol

Sistemul local de supraveghere publică pentru siguranța cetățenilor din Lupeni a fost pus în funcțiune

Miercuri, 3 noiembrie 2020 a fost pus în funcțiune primul sistem inteligent de monitorizare și supraveghere a domeniului public din municipiul Lupeni. Pentru implementarea acestui proiect, după cum explică primarul Lucian Resmeriță, pe raza municipiului Lupeni au fost montate zeci de camere video de monitorizare conectate în timp real, prin rețeaua publică de Internet, la...

Cristian Resmeriță: ”Mă dezamăgește că un profesor, fie el și un candidat PNL, consideră sporul de Valea Jiului drept un spor al rușinii !
Articol

Cristian Resmeriță: ”Mă dezamăgește că un profesor, fie el și un candidat PNL, consideră sporul de Valea Jiului drept un spor al rușinii !

Comentariile Lucicăi Muntean, candidat al PNL Hunedoara pentru un loc în Senatul României, făcute la un post de televiziune pe marginea proiectului legislativ privind acordarea unui spor salarial de zonă pentru cadrele didactice, cadrele medicale și cele din domeniul asistenței sociale au stârnit hilaritate în rândul multora dintre cei vizați, iar inițiatorul proiectului legislativ, senatorul...

Atenție ! Se fac probe de presiune pe magistrala de gaz BRUA în zona municipiului Vulcan
Articol

Atenție ! Se fac probe de presiune pe magistrala de gaz BRUA în zona municipiului Vulcan

Lucrările de construcție ale magistralei de gaz metan BRUA, pe tronsonul care traversează Valea Jiului, respectiv Pasul Merișor – Vulcan – Pasul Vâlcan se află în etapa finală de execuție a lucrărilor, u7rmând să fie efectuate și primele probe de presiune. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu informează că pe parcursul lunii noiembrie vor fi efectuate probele...

Articol

Filmele săptămânii 4-8 noiembrie la Cinema ”Șerban Ionescu” din Petroșani

Programul filmelor care vor rula în săptămâna 4-8 noiembrie 2020 la Cinematograful ”Șerban Ionescu” din Petroșani este următorul: MIERCURI, 4 NOIEMBRIE 2020 Ora 18.00 ȘI NICI CU TINE – 2D – Durata 1h 30 min., comedie, AP-12, Preț 15 lei Ora 20.00 CLUBUL TINERELOR VRĂJITOARE – 2D – Durata 1h 31 min., horror, fantastic, N-15,...

Restricții de apă miercuri, 4 noiembrie, în cartierul Aeroport din Petroșani
Articol

Restricții de apă miercuri, 4 noiembrie, în cartierul Aeroport din Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 4.11.2020, în municipiul Petroșani – între orele 9:00 – 17:00. Zonele afectate: Cartier Aeroport. Motivul restricției: remediere pierdere str. Venus, bl. 5A / anulare conductă fontă str. Aviatorilor, bl. 28 – 30. Până la finalizarea lucrărilor, Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani va pune la dispoziția...

Infecțiile cu Covid-19 au închis activitatea cu publicul de la Primăria Orăștie
Articol

Infecțiile cu Covid-19 au închis activitatea cu publicul de la Primăria Orăștie

Activitățile cu publicul au fost sistate începând de astăzi, 3 noiembrie 2020, după ce un număr de 9 angajați ai instituției au fost depistați ”Pozitiv” cu infecție de Covid-19. Potrivit primarului municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan, măsura instituită în regim de urgență este valabilă pe termen nelimitat până la rezolvarea problemelor de natură sanitară. ”Cetățenii...

„Geoparks Week”, puntea dintre studenție și activitatea unui geoparc UNESCO
Articol

„Geoparks Week”, puntea dintre studenție și activitatea unui geoparc UNESCO

Asociaţia Studenţilor Geologi şi Geofizicieni din cadrul Universității din București (ASGG-UB) a desfășurat, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020, cea de-a doua ediție a „Geoparks Week”, proiect de cercetare în domeniul geoconservării. Având ca model Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, proiectul de anul acesta s-a desfășurat în Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de sub...

Laurențiu Nistor: ”Capacitatea de tratare a cazurilor COVID-19 și testare la SJU Deva crește cu 50% !”
Articol

Laurențiu Nistor: ”Capacitatea de tratare a cazurilor COVID-19 și testare la SJU Deva crește cu 50% !”

Posibilitatea tratării cazurilor Covid-19 în județul Hunedoara a crescut, la doar o săptămână după ce președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a solicitat creșterea capacității de tratare a pacienților infectați cu noul coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Deva, unde au fost identificate primele soluții. În cadrul unei întâlniri pe care a convocat-o șeful...

Dorel Neamțu – maestrul metaforelor și poeziile sale minunate izvorâte din ”Iubiri pierdute”
Articol

Dorel Neamțu – maestrul metaforelor și poeziile sale minunate izvorâte din ”Iubiri pierdute”

În urmă cu aproape un an de zile, într-o fericită regăsire pe tărâm cultural cu confratele Dorel Neamțu, cunoscut și apreciat gazetar sportiv al Văii Jiului din anii 90, acesta avea să-mi înainteze spre consultare și apreciere câteva poezii pe care începuse să le scrie ca răspuns la o serie de emoționante evenimente culturale cărora...

Articol

Alte două avize favorabile pentru Legea Resmeriță III privind ”sporul de Valea Jiului”

Așa cum anticipa senatorul social-democrat Cristian Resmeriță săptămâna trecută, după ce proiectul său de lege privind introducerea așa numitului ”spor de Valea Jiului” primise un vot Negativ chiar din partea Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, următoarele avize ale comisiilor parlamentare, date luni, 2 noiembrie 2020 în Parlament, au fost unele, în mod firtesc favorabile....

Modificări la programul de lucru al Serviciului Perrmise și Înmatriculări de la Petroșani
Articol

Modificări la programul de lucru al Serviciului Perrmise și Înmatriculări de la Petroșani

Prefectura județului Hunedoara informează că, începând cu data de 02.11.2020, în urma numărului redus de personal, urmare a unor probleme medicale, programul de lucru cu publicul la sediu secundar de lucru din municipiul Petroşani, pentru „Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Hunedoara”, aflat la Primăria municipiului, este următorul: JOI între orele...

Restricții de apă marți, 3 noiembrie, la Petrila
Articol

Restricții de apă marți, 3 noiembrie, la Petrila

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 03.11.2020, în localitatea Petrila – între orele 9:00 – 16:00. Zonele afectate: str. George Enescu, str. Doinei, str. Carpați, str. Horea, str. Petre Ispirescu, parțial Cartier Brătianu. Motivul restricției: remediere pierdere str. George Enescu, nr. 29, intersecție cu str. Petre Ispirescu. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat,...

O nouă investiție finalizată de Apa Serv duce apa potabilă și pe strada Slătinioara din Petroșani
Articol

O nouă investiție finalizată de Apa Serv duce apa potabilă și pe strada Slătinioara din Petroșani

Pentru cele peste 30 de gospodării situate pe strada Slătinioara din municipiul Petroșani, una din zonele rurale ale localității aflată la doi pași de centru, problemele legate de alimentare cu apă s-au încheiat. Asta după ce Apa Serv Valea Jiului a finalizat aici un important proiect de investiții prin care casele de pe această stradă...

Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect HCJ
Articol

Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect HCJ

În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: 1. ,, Proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului taxelor și tarifelor precum și altor taxe asimilate acestora, din competența Consiliului Județean Hunedoara, aplicabile în anul fiscal 2021’’. Proiectul de hotărâre va fi afișat în data de 30.10.2020 și...