Istoria mineritului consemnează, dincolo de o seamă de evenimente care au condus la transformarea profundă a Văii Jiului și dezvoltarea accentuată a acesteia în epoca industrială a ultimelor două secole, și momente de o profundă tristețe care au lăsat în sufletele oamenilor cicatrici adânci, pentru că aici, în ”Valea Plângerii”, nu există familie în care una din prea multele tragedii care s-au succedat, în chip nefast de-a lungul anilor, să nu fi răpit pe cineva apropiat, pe cineva drag.
Din acest motiv, în viața noastră, rămân memorabile acele zile care consemnează cele mai negre pagini din istoria mineritului. O astfel de zi este și 29 noiembrie, ziua care a îndoliat o țară întreagă în acel nefericit an 1980 în care 53 de mineri, salvatori mineri și militari în termen au pierit în adâncurile Minei Livezeni, alți aproape 80 fiind grav răniți. Într-un gest de totală lipsă de respect față de aceștia, reprezentanții regimului comunist au ascuns amploarea tragediei, pentru a nu fi nevoiți să declare, potrivit legii, zi de doliu național în memoria victimelor acestei tragedii. Jertfa acelor bravi eroi ai adâncurilor nu a fost însă uitată de comunitatea Văii Jiului care, de 41 de ani încoace, pe 29 noiembrie le aduce, consecvent, cuvenitul omagiu.
La monumentul ridicat în curtea Minei Livezeni în memoria acestui moment trist din istoria mineritului din Valea Jiului s-au adunat și astăzi cei care și-au propus astfel să aducă omagiul lor jertfei minerilor. De la lideri de sindicat la lideri politici și lideri ai comunităților locale din Valea Jiului, de la conducerea Minei Livezeni și a Complexului Energetic Hunedoara până la membri ai familiilor celor decedați, oamenii au venit în curtea minei Livezeni, pentru a rosti o rugăciune, pentru a depune o coroană de flori și pentru a-și pleca fruntea, într-un necesar moment de reculegere, în amintirea eroilor din adâncuri.
Administratorul special al CEH, Cristian Roșu apreciază, pe bună dreptate că ”sacrificiul și memoria eroilor mineri de la Livezeni rămân parte a istoriei locurilor și a unei meserii de lungă tradiție, greu încercată, dar șlefuitoare de caractere puternice.”
Pentru actualul director al EM Livezeni, ing. Eusebiu Durbacă, amintirea tragediei din 1980 este cu atât mai puternică cu cât nu a uitat niciodată emoțiile prin care a trecut atunci, știind că tatăl său, salvator miner, făcea parte din echipele de salvatori care au adus la suprafață trupurile celor căzuți în abataj. ”Tatăl meu a fost salvator minier, a făcut parte din echipele care au scos la suprafață victimele și, din nefericire, printre acestea era și cel mai bun prieten al său. Eram copil, dar nu voi uita niciodată cortegiile funerare, înmormântările care îmi vor rămâne întotdeauna întipărite în minte și în suflet. Sunt sentimente de tristețe care te încearcă, mai ales că noi, aici, în Valea Jiului am avut din nefericire prea multe astfel de momente. Tatăl meu a fost prezent, astăzi, la ceremonia de comemorare a victimelor din 29 noiembrie 1980 și era cu lacrimi în ochi. Eu, în 2008, la Mina Petrila, am trăit aceleași lucruri ca tatăl meu… Tot ce ne dorim este ca aceste lucruri să nu se mai întâmple niciodată, să nu mai trăim nicicând o astfel de durere”, spune ing. Eusebiu Durbacă, directorul EM Livezeni.
Prezent la eveniment, însoțit de mai mulți consilieri județeni dar și de administratorul public al județului Hunedoara, președintele CJH, Laurențiu Nistor spune că ”drama prin care au trecut zecile de familii ale celor dispăruți a lăsat răni și urme adânci în istoria acestor locuri. E greu de înțeles și greu de cuprins în cuvinte, tragedia din 1980 a îndoliat întreaga Vale a Jiului, întregul județ și întreaga țară, în ciuda faptului că autoritățile de atunci au ascuns amploarea tragediei, ca să nu fie obligate să declare doliu național. Dumnezeu să le odihnească sufletele, iar celor care îi plâng și astăzi, să le aline durerea!”
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care și-a început cariera profesională ca angajat al Minei Livezeni, este și astăzi marcat de amploarea acestei tragedii care ne cutremură și acum, la mai bine de patru decenii de la teribila catastrofă. ”Au rămas în urmă zeci de familii îndoliate, zeci de copii care nu au mai avut cui să spună tată, zeci de văduve și zeci de părinți ale căror lacrimi nu s-au uscat niciodată. Sentimentele de durere și revoltă sunt la fel de vii astăzi, ca și atunci, în 29 noiembrie 1980 și de aceea, cred că trebuie să menținem veșnic vie memoria acestora, precum și a tuturor celor care au pierit în subteran, în cumplitele accidente de muncă ce au îndoliat Valea Jiului, să-i cinstim și să-i prețuim pentru jertfa supremă”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Deși s-au scurs deja mai bine de patru decenii de la teribila catastrofă petrecută în subteranul Minei Livezeni la 29 noiembrie 1980, sentimentele de durere, compasiune și revoltă au încă și astăzi aceeași intensitate, nu doar pentru cei care au trăit această dramă ori pentru cei care au avut de suferit, în mod direct, în urma acesteia, ci și pentru întreaga comunitate a Văii Jiului.
Accidentul de muncă de la Mina Livezeni din data de 29 noiembrie 1980 este unul dintre cele mai grave din istoria mineritului Văii Jiului. După două explozii succesive, produse în subteran, au murit atunci 53 de ortaci şi salvatori minieri, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite. Prima explozie s-a produs în seara de 29 septembrie 1980, prinzând în subteran zeci de mineri. La faţa locului au venit imediat reprezentanţii Combinatului Minier Valea Jiului şi ai statului, care au decis ca salvatorii minieri să intre imediat în subteran, deşi pericolul era unul imens. Decizia s-a dovedit a fi una criminală, echipele de salvare fiind prinse de o nouă explozie, care a făcut ca tragicul bilanț al acestui accident să urce la 53 de morți. În urma acestei tragedii familii întregi au rămas fără sprijin, iar zeci de copii au rămas orfani de tată.
Cu rănile din suflet încă deschise, o parte dintre aceștia au fost prezenți și la comemorarea de astăzi, pentru a aprinde o lumânare și pentru a rosti o rugăciune în memoria celor pe care i-au pierdut într-o tristă zi de 29 noiembrie din anul 1980.
Dumnezeu să-i odihnească în pace !