Compania de salubritate Supercom SA, care acționează în zona IV Valea Jiului a SMID Hunedoara, derulează sâmbătă 28 mai 2020 o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase.
De această dată sunt vizate localitățile Lupeni și Uricani, din zona de vest a Văii Jiului, unde angajații companiei de salubritate vor colecta gratuit deșeurile voluminoase de la populație. Astfel, cei care au piese de mobilier vechi, saltele uzate, cabine de duș, saltele, plăpumi, covoare, parbrize, oglinzi de mari dimensiuni și, în general, deșeuri care, din cauza dimensiunilor mari, nu pot fi colectate în pubele, pot acum să scape de ele. Aceste tipuri de deșeuri trebuie depuse în punctele gospodărești din cele două localități, pe parcursul zilei de sâmbătă, 28 mai 2022 fără a împiedica însă depozitarea deșeurilor degradabile și a celor colectate selectiv în pubelele special destinate acestora.
Acțiunea este gratuită și se desfășoară o dată la trei luni. În afara acestei acțiuni speciale, este interzisă depozitarea la punctele gospodărești a deșeurilor voluminoase.