Rectori, profesori și studenți de la 9 universități europene pun, la Petroșani, bazele Eureca-Pro 2.0

Home Educație Rectori, profesori și studenți de la 9 universități europene pun, la Petroșani, bazele Eureca-Pro 2.0
Rectori, profesori și studenți de la 9 universități europene pun, la Petroșani, bazele Eureca-Pro 2.0

Europa trece, în prezent, printr-o nouă ”revoluție industrială”, generată de măsurile imperative de decarbonificare și trecerea pe utilizarea de noi surse energetice prietenoase cu mediul, dar și prin provocările imperative ale consumului responsabil și producției responsabile, care constituie factori majori care influențează societatea globală. În avangarda celor care caută soluții la toate aceste provocări ale erei contemporane se află, desigur, oamenii de știință, cercetătorii, cadrele universitare și studenții care sunt chemați să ofere soluții pentru toate acestea.

Astfel de rațiuni au stat și la baza constituirii Consorțiului academic european Eureca-Pro, înființat în urmă cu doi ani și considerat a fi cea mai mare universitate europeană ale cărei preocupări sunt îndreptate tocmai spre producția și consumul responsabile. Din structura acestui Consorțiu fac parte 7 universități tehnice europene din țări precum Germania, România, Austria, Spania, Polonia, Grecia, iar începând cu acest an alte două universități de acest fel, din Belgia și Franța. Este vorba despre: Montanuniversität Leoben (Austria), Technische Universität Bergakademie Freiberg (Germania), Technical University of Crete (Grecia), Universidad de León (Spania), Silesian University of Technology (Polonia), University of Petrosani (România),  University of Applied Sciences Mittweida (Germania), Hasselt University (Belgia) și University of Lorraine (Franța).

Reprezentanți la cel mai înalt nivel al mediului academic din aceste universități, în frunte cu rectorii instituțiilor de învățământ superior din universitățile care constuie alianța Eureca-Pro s-au întâlnit, în aceste zile, la Petroșani în cadrul reuniunii bianuale în care sunt analizate rezultatele activităților de până acum și se în care se trasează principalele obiective pentru perioada următoare. Reprezentații celor 9 universități partenere se întâlnesc, timp de o săptămână, pentru a analiza realizările consorțiului și pentru a pregăti continuarea acestuia într-o noua etapă.

Într-o zi cu o simbolistică aparte (9 Mai – Ziua Europei), Universitatea din Petroșani, care este membru fondator al acestui consorțiu academic, gazda celei de-a patra reuniuni Eureca-Pro, a marcat deschiderea festivă a evenimentului la care au luat parte peste 100 de specialiști (rectori, cadre didactice, cercetători, studenți) și invitați ai autorităților publice. În calitate de gazdă, rectorul Universirății din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin a evidențiat faptul că aparteneța instituției academice din Valea Jiului la Eureca-Pro a reprezentat și reprezintă un pas important în viitorul acesteia, într-un moment în care această universitate aniversează 75 de ani de la înființarea sa. ”Universitatea din Petroșani celebrează în 2023, 75 de ani de activitate. Fondată pe bazele Institutului de Mine din Petroșani, în 1948, aceasta a specializat oameni în exploatarea depozitelor de cărbuni și minerale, funcționând chiar în ceea ce a fost cel mai mare bazin carbonifer al României, dar care, după 1990, odată cu restrângerea activităților din domeniul minier, a reușit să își diversifice specializările și chiar să fie o instituție de avangardă în abordarea noilor paradigme europene privind producția responsabilă și consumul responsabil. Nu este o întâmplare că azi, când dăm startul la lucrările Eureca-Pro, toți sărbătorim Ziua Europei. Învățământul superior de la Petroșani a căutat mereu să fie conectat la prioritățile europene. Azi tehnologia s-a schimbat și a evoluat spre roboți și diminuarea poluării, iar noi ne-am adaptat și suntem pregătiți să ne implicăm în dezvoltarea acestor noi domenii”, a spus prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani, în deschidera lucrărilor conferinței Eureca-Pro.

De altfel, rolul asumat prin aderarea la Eureca-Pro și în asumarea misiunilor specifice adoptate de acest consorțiu academic european de către Universitatea din Petroșani a fost evidențiat și de către ceilalți speakeri din cadrul evenimentului, de la noul rector al Montanuniversitat Leoben, instituția care a avut inițiativa înființării acestei mari universități europene și până la subprefectul județului Hunedoara ori vicepreședintele CJH.

”Sunt pentru a doua oară în România și încep să am sentimente pentru această țară, deosebit de frumoasă, pentru că am văzut în drumul de la Sibiu și până aici, în Petroșani, o regiune deosebit de frumoasă, cu foarte mult verde. În altă ordine de idei, mă bucur că după ce am avut în 2 ani și jumătate de la înființăarea Eureca-pro, activități intense, parteneriate între universități din mai multe țări europene, chiar dacă suntem oameni cu viziuni diferite despre aceleași probleme, cu toții suntem de părere că este important pentru întreaga Europă faptul că noi vorbim despre provocările viitorului, despre consumul responsabil și căutăm soluții pentru toate acestea”, a spus prof.univ.dr. Peter Moser, prorector al Montanuniversitat Leoben, cel care a fost ales să îndeplinească din toamna acestui an calitatea de rector al acestei universități.

De altfel, aceste lucruri le-au evidențiat, în mesajul lor și ceilalți vorbitori: Codruț Petrilean – prorector responsbail cu Cercetarea la Universitatea din Petroșani, Gheorghe Bogdan Urdea – subprefectul județului Hunedoara, Alin Țambă – vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, Sussane Feiel – director pentru Relații Publice și Relații Internaționale al Montanuniversitat Leoben, Oana Răvaș – responsabil în organizarea conferinței Eureca-Pro de la Petroșani și Lisa Pichler – directorul proiectului Eureca-Pro.

Aceasta din urmă a ținut să și anticipeze într-o formă inedită concluziile reuniunii de la Petroșani, arătând că, din această toamnă, consorțiul universitar european va trece într-o nouă etapă, care marchează extinderea și evoluția colaborării dintre cele 9 universități componente. Aceasta a arătat că, practic, la reuniunea de la Petroșani, este pusă piatra de temelie a EURECA-PRO 2.0, o nouă etapă în dezvoltarea acestei universități europene lărgite, al cărei orizont de colaborare se va extinde până în anul 2040, poate chiar 2050. Pentru a marca, în mod simbolic, acest lucru, Lisa Pichler i-a înmânat rectorului Universității din Petroșani, Radu Sorin o piatră, provenită din regiunea minieră Leoben din Austria, aceasta constituind ”piatra de temelie” a proiectului Eureca-Pro 2.0.

În următoarele zile, la Universitatea din Petroșani vor avea loc mai multe ateliere de lucru, conferințe, dezbateri și analize pe marginea programului de colaborare și a proiectelor comune de cercetare din cadrul Eureca-Pro.