Gașca Zurlii, una dintre cele mai apreciate trupe de distracție pentru copii din România ajunge și în Valea Jiului, pe traseul turneului său național ”Zurli Bucuria în toată România!”
Astfel, copiii din toată Valea Jiului sunt învitați la întâlnirea cu muzica, dansul, joaca și distracția în mai multe orașe din Valea Jiului.
Startul distracției cu ”Gașca Zurlii” se dă luni, 6 mai 2024, de la ora 17,00 în Parcul Central ”Carol Schreter” din municipiul Petroșani. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că administrația locală de la Petroșani este partener al acestui eveniment, care va avea în plus, în deschidere, și oportunitatea de a aduce în fața publicului din Petroșani câțiva dintre cei mai talentați tineri artiști ai comunității locale.
Gașca Zurlii își dă, mai apoi, întâlnire cu copii, părinți și bunici, la Petrila, în data de 7 mai 2024, de la ora 17,00. Aici, potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, evenimentul va avea loc pe stadionul Parângul Lonea”, acolo unde Consiliul Local și Primăria orașului Petrila invită toți copiii din oraș (și nu numai!), însoțiți de părinți, bunici, la o super distracție și multe surprize cu Gașca Zurli.
Spectacolul ”Zurli Bucuria în toată România!” continuă, în Valea Jiului, la Vulcan, pe 10 mai 2024 și pe 11 mai 2024, la Lupeni. Cu detalii despre acestea. vom reveni în zilele următoare!
Este important să menționăm faptul că, datorită implicării autorităților publice locale în susținerea acestui proiect, participarea publicului la toată seria de evenimente publice prilejuite de întâlnirea cu ”Gașca Zurlii” este absolut gratuită!