Actrița și scriitoarea Isabela Maria Hașa lansează la Biblioteca județeană din Deva cartea sa „Păpușa pierdută”

Actrița și scriitoarea Isabela Maria Hașa lansează la Biblioteca județeană din Deva cartea sa „Păpușa pierdută”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 6 iunie 2024, ora 11:00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, un eveniment cultural prilejuit de lansarea cărții „Păpușa pierdută” a cărei autoare este Isabela Maria Hașa.

Volumul a apărut în acest an la București, la Editura Cervantes și a fost premiată cu premiul „Miguel de Cervantes” pentru creație literară, pe anul 2024. Prefața cărții este semnată de Mara Ștefania Hașa, fiica autoarei, directoare a Asociației Pro Thalia – Pro Dacia.

Binecunoscută publicului din Deva din creațiile sale teatrale de pe scena Teatrului de Artă din oraș, Isabela Maria Hașa are un palmares actoricesc variat și complex, scena fiind locul în care a slujit teatrul cu profesionalism și dăruire. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice din București, unde are un masterat.

De-a lungul a 37 de ani de carieră în teatru, Isabela Hașa a interpretat peste 60 de roluri principale în piese din dramaturgia română și universală, în spectacole de revistă, cabaret politic, piese pentru copii. A participat la numeroase festivaluri de teatru din țară, a colaborat la posturi de radio și tv locale, a colaborat la reviste de cultură, activități pentru care a fost distinsă cu numeroase premii. A avut o activitate artistică bogată, a fost implicată cu tot entuziasmul și talentul în numeroase activități culturale organizate în Deva, în județ și în țară.

Cartea pe care Isabela Hașa o aduce acum în atenția cititorilor, a celor care o cunosc este, potrivit caracterizării din prefață „o evocare caldă și profundă a unei copilării marcate de inocență și sinceritate, un omagiu adus vieții simple și valorilor autentice”. Într-adevăr, în paginile cărții facem cunoștință cu o copilă, o adolescentă care a crescut și s-a format înconjurată de dragostea părinților, a dascălilor, a prietenilor, care știa să se bucure de fiecare clipă a vârstei inocenței. „Această perioadă, lipsită de griji și plină de spontaneitate, rămâne adesea ancorată în amintirea fiecărui individ, oferind o sursă continuă de inspirație și reflecție asupra frumuseții simple a vieții”, ne declară cu sinceritate autoarea.

Cartea este o invitație la meditație, un îndemn de a ne păstra mereu curățenia sufletească, de a nu renunța nicicând la inocență, de a nu uita niciodată copilul care am fost.

Întâlnirea cu Isabela Hașa va fi și prilejul de a cunoaște mai bine un artist care a avut un rol important în dezvoltarea vieții culturale hunedorene.