CS Poli Karate Petroșani, locul 2 în clasamentul pe cluburi la Cupa României de Karate Shito Ryu

CS Poli Karate Petroșani, locul 2 în clasamentul pe cluburi la Cupa României de Karate Shito Ryu

Sportivii din cadrul CS Poli Karate Petroșani au reușit o nouă performanță sportivă excelență în acest sezon competițional la disciplina arte marțiale, clasându-se pe locul secund în competiția națională dotată cu Cupa României la Karate Shito Ryu.

Potrivit antrenorului coordonator al lotului de sportivi din Valea Jiului, Radu Polifronie acest rezultat vine în urma succesului individual al fiecăruia dintre cei 12 sportivi care au participat la probele de kumite WKF și shobu Ippon, în cadrul competiției care a avut loc zilele trecute la Izvorani. Aceștia au adunat nu mai puțin de 16 medalii de aur, 3 de argint și 2 de bronz. ”Rezultatul ete unul excelent, lucru confirmat și de poziția a doua în clasament pe care am încheiat această competiție importantă, la care au participat 20 dintre cele mai puternice cluburi sportive de arte marțiale din România. Clubul nostru a ocupat locul al doilea, după Dinamo București, reușind să se claseze pe podium în 21 din cele 24 de probe de concurs. Sportivii noștri au concurat cu determinare și au obținut rezultate excepționale. Suntem mândri de rezultatele sportivilor noștri, care au demonstrat dedicare si perseverență”, a declarat sensei Radu Polifronie.

În cadrul ediției din acest an a Cupei României la Karate Shito Ryu, sportivii CS Poli Karate au obținut următoarele rezultate:

Locul I și medalia de aur:

  • Ihnatiuc Răzvan- kumite WKF +72 kg juniori
  • Ihnatiuc Răzvan- kumite shobu +72 kg juniori
  • Popescu Mathias – kumite shobu Ippon juniori -72 kg
  • Igărelu Victor – kumite WKF cadeti +67 kg
  • Igărelu Victor – kumite shobu Ippon cadeti +67 kg
  • Ostafie Cristian – kumite WKF minicadeți +50kg
  • Ostafie Cristian – kumite shobu Ippon minicadeți +50kg
  • Blejoiu Alexandru – kumite WKF minicadeți -44kg
  • Blejoiu Alexandru – kumite shobu ippon minicadeți -44kg
  • Cazan Alexia – kumite shobu ippon minicadeți +48kg
  • Sălășan Flavia – kumite WKF 10-11 ani -45kg
  • Sălășan Flavia – kumite Shobu Ippon 10-11 ani -45kg
  • Ciortea Daria – kumite WKF 10-11 ani -37 kg
  • Ciortea Daria – kumite shobu ippon 10-11 ani -37 kg
  • Maga Daria- kumite WKF incepatori 10-11 ani -45kg
  • Popescu Casian – kumite Shobu Ippon 10-11 ani -30kg

Locul al II-lea și medalia de argint:

  • Popescu Mathias – kumite WKF juniori -72 kg
  • Popescu Casian – kumite WKF 10-11 ani -30kg
  • Chiriac David- kumite shobu Ippon 10-11 ani -35kg

Locul al III-lea și medalia de bronz:

  • Cazan Alexia – kumite WKF minicadeți +48kg
  • Maga Daria – kumite Shobu Ippon 10-11 ani -45kg

Din lotul CS Poli Karate a mai făcut parte și Balog Gabriela, care s-a clasat pe locul 5 la proba – kumite WKF junioare -50kg.

Felicitări!