Au început înscrierile la cea de-a XII-a ediţie a Maratonului „Castelul din Carpați” de la Pasul Vâlcan

Au început înscrierile la cea de-a XII-a ediţie a Maratonului „Castelul din Carpați” de la Pasul Vâlcan

„Nu sta acasă, trăiește sănătos”, este tema ediţiei din 2025 a tradiționalului Maraton „Castelul din Carpați” de la Pasul Vâlcan, eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediție.

Organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, la inițiativa lui Daniel Hălăstăuan (pasionat și implicat voluntar din comunitatea Vulcanului) cu scopul de a promova stațiunea turistică montană „Pasul Vâlcan”, concursul de alergare montană îndeamnă comunitatea să se alăture iubitorilor de sport, de natură și de sănătate.

Acesta a și anunțat, de altfel, că la 1 iulie 2025 a fost dat startul oficial al înscrierilor pentru cei care doresc să participe la acest eveniment sportiv care se bucură deja, de ani buni, de un larg interes din partea unor sportivi de top din comunitatea alergătorilor montani din România, dar și de un interes pe măsură din partea comunității locale din Vulcan și din Valea Jiului.

„Castelul din Carpați” este un concurs național de alergare montană desfășurat în munții Vâlcan. Povestea începe în Pasul Vâlcan cota 1300, pe un traseu bine marcat de 14,5 km cu 800 m diferență pozitivă de nivel, străbătând drumuri forestiere, poteci de munte și goluri alpine. Pe toată această distanță concurenții vor beneficia de puncte de hidratare și alimentare. Etapa va avea două categorii (băieți – fete) ambele împărțite în 5 grupe de vârstă, premiindu-se primele 3 din fiecare grupă cu medalii, diplome și bani. Startul se va da sâmbătă, 6 septembrie 2025, ora 10:00 din stațiunea Pasul Vâlcan, urmând ca premierea să se facă în funcție de ultimul sosit”, a declarat Daniel Hălăstăuan.

Primăria municipiului Vulcan este cea care susține și finanțează maratonul sportiv ”Castelul din Carpați” încă de la debutul acestei competiții. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că acest concurs face parte din calendarul evenimentelor cultural-sportive aprobate de Consiliul local și reprezintă un punct important de reper în acțiunile de promovare a stațiunii turistice Pasul Vîlcan. ”Pasul Vîlcan a devenit în timp un loc în care concursurile sportive de anvergură sunt la ele acasă. În rândul acestora, împreună cu Daniel Hălăstăuan, concursul de alergare montană pe care l-am inițiat pentru a marca Ziua Națională a Muntelui, a devenit dintr-un deschizător de drumuri în domeniu, unul dintre cele mai apreciate competiții de alergare montană din România. Credem că și prin acest eveniment sportiv, Pasul Vîlcan și municipiul Vulcan se pot bucura de o excelentă promovare. Îi invit și anul acesta pe toți iubitorii de munte la Pasul Vîlcan, încă de pe acum să-i susținem pe concurenți și să ne bucurăm împreună de încă o zi de excepție cu sport, distracție și aer de munte la Pasul Vâlcan, la început de septembrie”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Participarea sportivilor, profesioniști, amatori sau copii la Maratonul „Castelul din Carpați” este gratuită, organizatorii anunțând că nu se percepe nici o taxă de participare.

Pentru înscriere, introduceţi o adresă de email validă şi completaţi datele necesare în formularul disponibil urmând linkul: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdwyCmMQfXbIdq3gyd-LueqxmhxByVUfo3ff2PBTgiQhNoZQA/viewform