Privesc la Pruncul din iesle și învăț iubirea 

Astăzi, privind la Pruncul Iisus, simt cum inima mea se umple de admirație și smerenie. Îl văd pe Domnul nostru, slăvit și vulnerabil, în brațele Preasfintei Sale Maici.

„Lângă Maica-n leagănel,

Doarme pruncul mititel,

Iar în jurul pruncului

Crește floarea drumului.”

Înțeleg că viața Sa, chiar de la început, nu a fost ușoară – fiecare floare printre spinii lumii ascunde durerea ce avea să vină pentru mântuirea noastră. Pruncul își întinde mâinile și sângele îi picură, iar eu realizez că această vulnerabilitate este expresia iubirii Sale absolute.

„Pruncu-n somn se mișca lin,

I-o ajuns mânuța-n spini,

Din mânuța-i pică sânge,

Pruncușoru-ncepe-a plânge.”

Îmi amintesc că orice greutate din viața mea poate fi purtată cu credință și încredere în Dumnezeu.

Astăzi aleg să privesc fiecare zi ca pe un dar, să descopăr frumusețea și harul ascuns chiar și în lucrurile mărunte. Îmi propun să nu fug de durere, ci să o transform în rugăciune, știind că Dumnezeu o poate preschimba în bine.

„Când sudoarea îți va curge,

Să ne ierți, Iisuse dulce.”

Îmi amintesc că, așa cum Pruncul a adus lumina în lume și eu pot aduce lumină și bucurie în viețile celor din jur, prin gesturi mici, dar pline de iubire.

Privesc la Pruncul din iesle și spun în sufletul meu:

„Doamne Iisuse, în durerea Ta văd iubirea Ta. Ajută-mă să primesc viața cu inima deschisă, să răspund chemării Tale cu bucurie și să fiu purtător de lumină pentru cei din jur.”