Între gând și geam 

Uneori stau lângă geam. Nu privesc neapărat afară, ci înăuntru meu.

Acolo, între gând și sticlă, se naște un vis mic. Crește ca o ramură care nu știe încă dacă va înflori, dar nădăjduiește.

Am învățat că nu toate visele trebuie strigate. Unele au nevoie de liniște ca să rămână vii. Și că lacrimile nu sunt întotdeauna semn de durere – uneori sunt felul inimii de a spune „îmi pasă”.

Între mine și cer nu e prăpastie. E o punte. Fragilă, dar sigură.

Mi-aduc aminte de colinda care spune că între gând și geam se face o punte. O punte făcută din pași ușori, din rugăciuni nespuse, din colindul acela interior care nu se cântă întodeauna cu voce tare.

Lângă geamu-nsingurat

Lângă geamu-nsingurat – lin însingurat,

se opreşte gând curat – lin un gând curat. 

De la gând şi pân-la geam – lin şi pân-la geam,

înfloreşte-un vis de ram – lin un vis de ram. 

De la geam şi pân-la gând – lin şi pân-la gând,

trandafir cu drag plângând – lin cu drag plângând.

Între ei, în sus şi în jos – lin în sus şi-n jos,

punte de colind frumos – lin colind frumos. 

Pe colind se duc şi vin – lin se duc şi vin,

paşi uşori de Fiu Divin – lin de Fiu Divin. 

Ca să lege-un vis cu vis – lin un vis cu vis,

pentru zbor cu cer deschis – lin spre cer deschis. 

Şi să lege-un ler cu ler – lin un ler cu ler,

pentru cel mai dulce cer – lin mai dulce cer… 

Text: Traian Dorz

Poate de aceea, când stau în liniște, simt că nu sunt singur – cineva trece lin prin mine.

Știu acum că nu trebuie să zbor ca să ajung sus. Trebuie doar să nu-mi închid inima de frică. Să nu-mi baricadez visul.

Între un gând și altul, între un dor și o nădejde, să facem loc pentru Dumnezeu. El nu intră cu forța.

„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” – Apocalipsa 3, 20