Viflaimul și inimile noastre
Viflaime, Viflaime
Cum de n-ai primit în tine
Pe Fecioara Maria
Să nască pe Mesia
N-ai primit tu Viflaime
În casele tale bune,
Să-I dai un pic de sălaş
Celui mai sfânt copilaş.
N-ai ştiut tu Viflaime
Cu câtă dragoste vine
Cea mai sfântă-ntre fecioare
A Domnului Născătoare
Pat moale şi scutece
l-au dăruit vitele,
Lumina I-a oferit
O stea de la răsărit
Peştera cea-ntunecoasă
A fost a Domnului casă
La venirea Sa în lume,
Din vina ta Viflaime.
Astăzi, când citesc colinda „Viflaime, Viflaime”, simt o emoție aparte. Orașul mic și simplu care nu și-a deschis casele pentru Maica Domnului și Pruncul Sfânt devine pentru mine o oglindă: oare cât de des primesc eu în inima mea pe Hristos?
Viflaimul nu a știut să primească cu ospitalitate pe cea mai sfântă dintre fecioare. Dar privind la vitele și păstorii care au dăruit ce aveau mai bun, înțeleg că micul gest de bunătate, chiar și din puțin, devine un dar prețios pentru Dumnezeu.
Astăzi aleg să fiu ca păstorii și ca lumina stelei: să primesc în inima mea pe Pruncul Sfânt, să-I ofer dragoste, atenție și timp. Pentru că, așa cum spune colinda, nu locurile mari și bogate, ci inima curată devine a Domnului casă.
Să pregătim sufletele pentru Nașterea Domnului nu prin opulență, ci prin bunătate, smerenie și ospitalitate a inimii. Acolo unde există iubire și credință, Hristos se naște mereu.
„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” – Apocalipsa 3,20
