1 Decembrie – o zi care îmi vorbește și Astăzi 

Când mă gândesc la ziua de 1 Decembrie 1918, simt de parcă aud încă ecoul clopotelor care vesteau atunci o nouă naștere pentru neamul nostru. În mine se aprinde același fior de recunoștință, pentru că știu că această zi nu a răsărit din senin, ci a încolțit din suferințe, răbdări și jertfe nemăsurate.

Când privesc înapoi, parcă văd în tăcere toată Golgota neamului: câmpia de la Turda cu jertfa lui Mihai, mucenicia lui Avram Iancu, roata ce l-a frânt pe Horea, dar și sângele sutelor de mii de români căzuți în Marele Război. Atâta suferință, atâta durere – și totuși, din toate acestea, a răsărit o lumină. O lumină care mă obligă și astăzi să îmi trăiesc libertatea cu responsabilitate.

Uneori aud oameni spunând că nu se mai simt neapărat mândri pe data de 1 Decembrie. De multe ori dezamăgiţi de nivelul de trai din ţară, de condiţiile existente şi de salariile mici, românii au tendinţa de a se uita în curtea vecinilor, unde văd că se poate mai bine. Și atunci simt nevoia să îmi amintesc mie însumi, dar și lor, că nu putem vorbi așa despre o moștenire stropită cu sânge. Așa cum spunea Părintele Iosif Trifa, și cuvintele lui mă străpung de fiecare dată:

„Ziua de 1 Decembrie 1918 ne-a lăsat o moștenire câștigată cu jertfele și suferințele strămoșilor noștri și stropită cu scump sângele celor 800 de mii de Români căzuți în războiul cel mare.” ( la 5 ani de mare unire – din foaia “Lumina Satelor”, anul II, nr. 47, Sibiu, Duminică 2 Decembrie 1923 )

Aceste cuvinte nu sunt doar istorie. Sunt un examen pentru mine, pentru tine și pentru noi toți. Ce fac eu cu această moștenire? Cum trăiesc eu libertatea câștigată de alții cu sângele lor? Cât de ușor aruncăm azi vorbele, certurile, acuzațiile – și uităm că acestea sapă încet, dar sigur, în temelia pentru care alții au murit.

Părintele Trifa ne-a avertizat cu glasul lui profetic:

„În jertfa celor 800 de mii, poporul român a pus comorile și mărgăritarele sufletului său… Nu aruncați mărgăritarele voastre în gura porcilor.”

Iar acest citat mă face să mă cutremur. Pentru că îmi dau seama cât de des risc să transform și eu valori sfinte în lucruri obișnuite. De câte ori ne lăsăm duși în certuri fără rost, în dezbinări, în vorbe care rănesc? De câte ori uităm să mai fim demni de cei care au fost înaintea noastră?

Mă întorc apoi la Scriptură, care mă mustră și mă vindecă:

„Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.” (Luca 12,34)

Și atunci mă întreb cu sinceritate: unde este comoara mea? Este în lucruri trecătoare sau în iubirea de neam, în responsabilitate, în credință și în fapte care țin împreună ceea ce alții au ridicat cu sute de mii de jertfe?

1 Decembrie nu este o comemorare. Este o chemare. Și chemarea aceasta îmi spune mie – și poate și ție: Fii vrednic. Fii atent. Fii unit. Fii lumină acolo unde ești.