Vestea care schimbă lumea – și sufletul meu 

Uneori, bucuria vine în cuvinte simple.

Uneori, lumina intră în inimă printr-un colind pe care îl știu de când eram copil, dar pe care îl aud, din nou și din nou, cu o prospețime de parcă l-aș auzi pentru prima oară.

Așa este colindul „O, ce veste minunată” – o veste care nu îmbătrânește niciodată.

Când îl ascult, simt că nu doar povestește un eveniment din trecut, ci rostește un adevăr viu:

Dumnezeu coboară în lume, astăzi, aici, acum.

Colindul deschide larg cerul:

„O, ce veste minunată, în Betleem ni s-arată!

Astăzi S-a născut, Cel făr’ de-nceput,

Cum au spus prorocii.”

Mă opresc la cuvântul „astăzi”. Nu ieri, nu demult, nu doar în cărți.

Azi, în viața mea. Azi, în pașii mei, în grijile mele, în căutările mele.

Hristos nu vine în trecutul meu, El vine în prezentul meu. El nu vine pentru cel care am fost, El vine pentru cel care sunt acum – cu frământările, neputințele, dorurile și rănile mele. Uneori uit asta… și colindul mă readuce la adevăr.

„Că la Betleem, Maria,

Săvârșind călătoria,

Într-un mic sălaș lâng-acel oraș

S-a născut Mesia.”

Mi-o imaginez pe Maica Domnului pe drum, obosită, tăcută, încrezătoare. Nu în confort, nu în siguranță, ci în Dumnezeu. Și simt întrebarea colindului:

Eu cum merg prin drumul vieții mele?

Încruntat sau răbdător?

Temător sau încrezător?

Singur sau cu Dumnezeu?

Pruncul nu S-a născut într-un palat. Nu într-o casă încălzită. Nu în mijlocul lumii bune. Și asta îmi spune și mie ceva: Hristos nu caută locuri perfecte, El caută inimi care se deschid chiar și atunci când sunt simple, sărace, nearanjate. El vine în „sălașul mic” pe care îl pot oferi și eu.

„Pe Fiul în al Său nume

Tatăl L-a trimis în lume,

Să se nască și să crească,

Să ne mântuiască.”

Aici se află centrul sărbătorii Nașterii Domnului: Dumnezeu nu doar Se naște. Dumnezeu vine pentru mine. Pentru tine. Pentru toți. Nu pentru că merităm. Ci pentru că El ne iubește.

Ne iubește până la capăt, până la cruce, până la înviere.