Sub acoperământul Maicii, în șirul sfinților de la Tismana

26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit și Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana 

A doua zi după Nașterea Domnului, Biserica ne cheamă să privim mai adânc spre taina Întrupării. Pruncul din iesle nu vine singur în lume, El este purtat pe brațe de Maica Sa și este întâmpinat, de-a lungul veacurilor, de cei care Îl primesc cu viața lor întreagă. Astăzi o cinstim pe Maica Domnului, dar împreună cu ea îi pomenim și pe cei care au trăit sub acoperământul ei: sfinții.

În această zi se întâlnesc, în mod providențial, două chipuri ale sfințeniei românești, legate de aceeași vatră duhovnicească: Tismana. Unul este Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit, întemeietor al vieții monahale de obște, iar celălalt este Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim, mărturisitor și martir al credinței în veacul XX. Între ei stau peste cinci sute de ani, dar aceeași credință, aceeași dragoste pentru Hristos și aceeași jertfă.

Sfântul Nicodim cel Sfințit, venit din spațiul sud-dunărean, a lăsat slava și rangurile lumii pentru liniștea Athosului. Format în rânduiala Sfântului Munte, a adus în Țara Românească duhul monahismului de obște, întemeind mănăstirile Vodița, Motru și, prin descoperire dumnezeiască, Tismana. A fost părinte duhovnicesc pentru voievozi, sfetnic în vremuri de cumpănă și lucrător neobosit pentru unitatea Bisericii și apărarea dreptei credințe. Prin rugăciune, post și priveghere, a devenit lumină pentru cei din jur și temelie trainică pentru monahismul românesc.

Pe această temelie zidită de Sfântul Nicodim avea să se nască, veacuri mai târziu, o altă formă de sfințenie: mucenicia. Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, născut în 1912, a ales din tinerețe calea monahismului, formându-se atât duhovnicește, cât și teologic. Stareț al mănăstirilor Arnota și Tismana, misionar peste Prut și exarh al mănăstirilor din Oltenia, el a fost un slujitor al Bisericii într-o vreme de mari încercări.

Odată cu instaurarea regimului comunist, slujirea sa s-a transformat în cruce. Pentru că a ajutat pe cei prigoniți, a fost arestat, anchetat și condamnat la ani grei de temniță. Aiudul, Canalul, Poarta Albă și Târgu Ocna au devenit locuri ale pătimirii sale, dar și ale mărturisirii. Bolnav, lipsit de veșmânt monahal, dar plin de har, Sfântul Gherasim a arătat că iubirea lui Hristos nu poate fi înlănțuită.

Într-un gest care concentrează întreaga Evanghelie, înainte de moarte, el a cerut să fie dus lângă unul dintre călăii săi. Prin iertare și rugăciune, l-a adus pe acesta la pocăință, iar în noaptea de Crăciun a anului 1951, amândoi au trecut la Domnul. Astfel, Pruncul născut în iesle a primit nu doar un mucenic, ci și un suflet întors din întuneric la lumină.

Privindu-i împreună, în această zi, înțelegem că Nașterea Domnului nu este doar începutul unei istorii, ceste și izvorul unei continuități de sfințenie. Sub acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Nicodim a zidit, iar Sfântul Gherasim a pecetluit cu sânge. Unul a pus temelia, celălalt a mărturisit până la capăt.

Crăciunul devine astfel viu: în mănăstiri, în temnițe, în inimi care aleg să rămână credincioase. Iar Tismana rămâne o punte între veacuri, între liniște și jertfă, între rugăciune și martiriu.

Sfinților Cuvioși Nicodim și Gherasim de la Tismana, rugați-vă pentru noi!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu cinstitul tău omofor.