Pruncul prigonit și Dumnezeul care veghează

Evanghelia acestei duminici ne tulbură liniștea Crăciunului. Abia s-a născut Pruncul, abia s-au stins colindele și iată: noapte, grabă, frică, drum lung. Dumnezeu nu ne lasă să rămânem într-o sărbătoare dulceagă. Ne arată că încă de la început, viața lui Hristos este o viață amenințată.

Într-o noapte, când totul părea liniștit, Sf Iosif Logodnicul este trezit din somn de glasul îngerului: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt.”

Nu este timp de întrebări. Nu este timp de planuri. Este timp doar de ascultare. Sf. Iosif se ridică, o trezește pe Maica Domnului, adună în grabă câteva lucruri, pune poverile pe un măgăruș și pornesc la drum. Un drum lung, întunecat, nesigur. Un drum de refugiați.

Pruncul Iisus nu fuge pentru că este slab, fuge pentru că iubirea lui Dumnezeu respectă libertatea și răutatea oamenilor. Irod nu vrea un Mântuitor, el vrea un tron sigur. Frica lui devine crimă. Puterea lui devine prigoană. Și astfel, Fiul lui Dumnezeu devine Prunc fugar.

Această Evanghelie ne spune ceva esențial: Dumnezeu nu ne mântuiește ocolind suferința, ci intrând în ea. Pruncul Iisus cunoaște frica, nesiguranța, străinătatea, oboseala drumului. Cunoaște ce înseamnă să fii copil amenințat, să fii dus departe de casă pentru a fi salvat.

De aceea, niciun copil abandonat, niciun refugiat, niciun om izgonit nu este străin de El.

Egiptul devine loc de adăpost. Țara robiei de altădată devine loc de ocrotire. Acolo, în tăcere, Pruncul crește. Nu se fac minuni văzute. Nu se aud cuvinte mari. Dar Dumnezeu veghează.

Și când pericolul trece, îngerul revine: „Scoală-te… întoarce-te.”

Așa lucrează Dumnezeu: ne poartă prin drumuri pe care nu le-am ales, dar nu ne lasă acolo pentru totdeauna.

Această duminică ne pune o întrebare simplă și grea: ascultăm noi glasul lui Dumnezeu atunci când ne scoate din confort? Când ne cheamă să ne ridicăm noaptea, să ne schimbăm planurile, să ne asumăm grija pentru viața altuia?

Sf. Iosif nu spune niciun cuvânt în Evanghelie. Dar prin ascultarea lui, lumea este salvată. Uneori, mântuirea trece prin oameni care nu vorbesc mult, dar fac ce trebuie.

Iar la final, rămâne o mare mângâiere:

Dumnezeu, Care L-a păzit pe Pruncul Iisus, ne poartă de grijă și nouă.

Ne vede fricile. Ne știe drumurile. Ne cunoaște nopțile.

Crăciunul nu s-a terminat. El continuă în fiecare pas făcut cu credință, chiar și atunci când drumul trece prin Egipt.

„Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.”

Și din fiecare rătăcire, Dumnezeu știe să ne cheme acasă.