Mă mut acum din spațiul Bisericii într-un alt fel de slujire – dar nu mai puțin adâncă.
Un sat din Transilvania. Hordou. Anul 1866.
Aici se naște George Coșbuc, al optulea copil într-o familie de preot, într-o lume în care credința și tradiția nu erau idei, ci respirație zilnică.
Crește între povești și între glasuri de oameni simpli. Mai târziu va deveni poet, traducător, publicist, membru al Academiei Române – dar rădăcina rămâne aceeași: satul.
Aici mă opresc.
Pentru că eu fug repede din lucrurile simple.
El a rămas în ele și le-a transformat în poezie.
Scrie despre oameni, despre mame, despre copii, despre bucurii și dureri, dar și despre viața așa cum este. „Iarna pe uliță”, „Mama”, „Nunta Zamfirei”, „Noi vrem pământ” – nu sunt doar poezii, sunt o lume întreagă.
Și totuși, în spatele acestei frumuseți, viața lui nu este ușoară. Trece prin lipsuri. Muncește în redacții. Duce o viață grea la început. Și mai târziu, o durere care îl oprește: moartea fiului său. După acel moment, tăcerea intră în viața lui.
Aici începe oglindirea.
Eu caut inspirație.
El a trăit adânc și a scris din ceea ce a fost.
El a creat punți între lumi, între limbi, între oameni… iar eu, uneori, nici în cele mici nu știu cum să trec dintr-o inimă în alta, dintr-un gând în cuvânt, dintr-un început până la capăt.
Azi nu aleg lucruri mari. Dar aleg să nu mai disprețuiesc ceea ce este simplu. Să nu trec pe lângă viața mea ca și cum ar fi prea mică pentru a fi spusă. Pentru că, poate, exact acolo este locul unde se naște ceva adevărat.
Și întrebarea rămâne, în liniște: Din tot ce trăiesc… ce se pierde – și ce devine, cu adevărat, cuvânt?
Psalm
Închinați-vă, popoare!
Dumnezeu e bun –
El a pus în soare focul
Verii – a tot încălzitoare.
Inima – i e sfântul soare,
Și – alte lumi el pune – n locul
Lumilor ce-apun.
Închinați-vă, popoare!
Dumnezeu e drept –
Binecuvânta – va anii
Celui ce-n dreptate moare.
Însă jalnic plângătoare
Vor avea-o-n veci tiranii
Inima din piept!
Închinați-vă popoare!
Dumnezeu e sfânt –
Cel ascuns e-n veci de față,
Cel etern într – una moare!
Vă-nchinați, ca-nvingătoare
El renaște – a sa viață
Dintr-al său mormânt!
