Dimineața coboară lent peste Munții Orăștiei. Ceața densă se strecoară printre brazi, iar drumurile pietruite care urcă spre cetate se pierd în alb. Aerul e rece, amestecat cu mirosul pământului ud și al frunzelor căzute. În această liniște aproape sacră, ruinele capitalei dacice apar ca niște martori tăcuți ai unei istorii care nu s-a stins...
