La sediul Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a avut loc miercuri, 18 ianuarie 2023, lansarea proiectului educațional județean ”Dă-mi 3 minute pentru tine!”, adresat elevilor de nivel liceal din județul Hunedoara. Potrivit inspectorului general școlar prof.dr. Maria Ștefănie, activitățile din cadrul proiectului vizează întărirea factorilor de protecție, respectiv reducerea factorilor de risc cu privire la consumul...
Author: Paula Pintea (Pintea Paula)
Câți bani alocă statul român pentru educația elevilor din sistemul public de învățământ
Executivul a aprobat hotărârile privind valoarea costului standard atât pentru elevii din sistemul public de învățământ, cât și pentru cei din sistemul particular și confesional acreditat. Pentru cheltuieli salariale, valoarea coeficientului 1 (coeficientul de bază) aferent costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru anul 2023, a crescut cu 7% față de anul 2022, respectiv de la valoarea...
Experți restauratori de la MCDR Deva, pe lista cercetătorilor-inventatori ai unei noi soluții de restaurare
Experții restauratori Ioana Popițiu și Mihaela Beceanu din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din județul Hunedoara au făcut parte dintr-o echipă de cercetători care au reușit să sintetizeze un material de lipire invovator, pe bază de alcool polivinilic și hidroxiapatită cu proprietăți antimicrobiene, al cărui drept exclusiv de exploatare în cadrul unor activități de...
Tradiționala expoziție de scaune „SIT WITH ME”, a studenților arhitecți de la UPT, a venit anul acesta cu o provocare – reprezentarea unui brand de renume
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 16 ianuarie 2023, vernisajul tradiționalei expoziții de proiecte a studenților anului 6 ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, realizate în cadrul materiei Amenajări interioare 2 – „SIT WITH ME” – ajunsă acum la cea de-a VI-a ediție. În cadrul proiectului de arhitectură de interior, studenții,...
Classix Festival lansează programul de masterclass-uri Classix in Art 2023
Asociația Industrii Creative, organizator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal, Kaufland România, lansează programul Classix in Art 2023 și bursele pentru masterclass-uri Classix in Art destinate tinerilor muzicieni din România. 63 de sesiuni de masterclass pentru 8 specializări diferite susținute de 14 muzicieni din Regatul Unit al Marii Britanii, Coreea de Sud, Danemarca, Olanda,...
Peste 13.000 de convorbiri telefonice înregistrate la Telefonul Vârstnicului în 2022
În 2022, Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat 13.001 de convorbiri telefonice cu 2.485 de seniori care au beneficiat de informare, consiliere, îndrumare, sprijin material sau emoțional. Din totalul apelanților, 50% provin din mediul rural și din orașe mici, 32% au între 70...
Recomandări și măsuri luate de DSP Hunedoara pentru combaterea epidemiei virale
Având în vedere faptul că Ministerul Sănătății a declarat instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara recomandă următoarele măsuri generale pentru populație: consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea și eventuale investigații suplimentare; adresarea la centrele de evaluare/centrele de permanență organizate la...
Tinerii dansatori sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica, vicecampioni ai circuitului “DanceSportEurope Children European Grand Prix”
Tinerii dansatori sportivi, Brigita Marina și Andrei Stoica, legitimați la Clubul Sportiv Municipal Deva, pregătiți de antrenoarea Andra Căprioară au obținut, în acest final de an, o performanță de excepție – locul II la circuitul european de dans sportiv. Astfel, în ultima etapă din acest an a circuitului ,,DanceSportEurope Children European Grand Prix”, care a...
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova inițiază ”Gala comunității culturale”
Finalul anului 2022 a adus după sine un scurt bilanț al anilor ce au trecut poate prea repede, în vâltoarea sanitară ce s-a declanșat în martie 2020. În ciuda pandemiei ce a supus la tăcere întreaga lume, Naționalul craiovean a reușit să construiască o multitudine de proiecte relevante pentru comunitatea locală, pentru breasla teatrală, pentru artiști....
Luna decembrie – luna speranței! Donează și tu în Banca pentru Alimente
În vremuri grele, în care dificultățile economice ne afectează pe toți, solidaritatea, gesturile de bine pe care le facem pentru cei în nevoie, valorează imens. Vă puteți număra printre cei pot dona pentru sărbători fericite copiilor din familiile vulnerabile, din centrele de zi sau de recuperare, celor care din diverse motive nu pot crește în...
Festivalul Brazilor de Crăciun asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabilizați de sărăcie și război
Pe fondul crizei sociale care pune copiii vulnerabili în situații ridicate de risc, Organizația Salvați Copiii România organizează cea de-a 22-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, fondurile colectate constituind sprijin direct pentru accesul la educație al copiilor aflați în situații socio-economice vulnerabile. Un program special de integrare socio-educațională a copiilor refugiați din Ucraina a...
Care sunt cei mai de succes bărbați din România, în 2022?
Începând cu anul 1999, pe data de 19 noiembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Bărbatului. Obiectivele acestei zile includ concentrarea asupra sănătății bărbaților și băieților, îmbunătățirea relațiilor dintre sexe, promovarea egalității între sexe și prezentarea de modele masculine de urmat. Românii au votat pe site-ul www.barbatidesucces.ro propunerea lor pentru cei mai de succes bărbați din...
Cauza copiilor ucraineni, pe agenda Festivalului Brazilor de Crăciun, organizat de Asociația ”Salvați Copiii”
Ajuns la cea de-a 22-a ediție, Festivalul Brazilor de Crăciun va pleda pentru accesul la educație al copiilor vulnerabili, atât din cauze socio-economice, cât și din cauza războiului, care a dislocat deja milioane de copii din Ucraina, nevoiți să se refugieze în țările vecine, inclusiv în România. Astfel, cei 22 de brazi unicat, la care...
A început cea de-a III-a ediție a concursului pentru elevi Școala Banilor Bine-Crescuți, desfășurată pe platforma Școala de Bani
BCR a lansat cea de-a III-a ediție a concursului online Școala Banilor Bine-Crescuți. În cadrul competiției, elevi din toate școlile din țară își pot înscrie lucrările artistice pe platforma Școala de Bani, prin intermediul profesorilor lor, pentru a dobândi o serie de premii: un colț de educație financiară, materiale dedicate educației financiare și, nu în...
Drumul prin care „arzi etape” în cariera ta – Eveniment gratuit cu accent pe mentorat
A avea un mentor este una dintre cele mai benefice soluții pentru toți tinerii, profesorii, părinții, angajații sau angajatorii care vor dezvolte o carieră de succes sau să evolueze în piața muncii. Pe lângă cursurile și evenimentele de formare, mentorul este o resursă utilă în cariera fiecărei persoane care ajută „să arzi etape” și să...
Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru bursele Tinere Talente
Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Fundația Regală Margareta a României continuă misiunea de a susține tinerii cu talent artistic din România și lansează selecția bursierilor ce vor...
Biblioteca Brukenthal și-a redeschis porțile pentru cercetători
Noua conducere a Muzeului Național Brukenthal a luat decizia de a redeschide Biblioteca Brukenthal pentru domeniul de cercetare, astfel că, în fiecare săptămână, de miercuri până vineri, în intervalul orar 10-13, cercetătorii, profesorii, doctoranzii etc. vor putea să cerceteze fondul de carte al Bibliotecii muzeului sibian. Cu acest prilej, dl. Alexandru Constantin Chituță, manager interimar...
Hackathon internațional pentru studenți, la Timișoara
Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) organizează a patra ediție a hackathon-ului internațional ce rezolva probleme civice, UniHack. Acesta va avea loc în perioada 24-27 noiembrie 2022, în Timișoara și va reuni participanți din întreaga lume. UniHack este o competiție dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu, pasionați de domeniul...
22 de kilometri de traseu urban, 11 cartiere, 140 de lucrări de artă și arhitectură urbană din toată lumea la Bienala Timișoreană de arhitectură ”Beta 2022”
Cea de-a patra ediție a Bienalei Timișorene de arhitectură – Beta 2022 s-a deschis pe 23 septembrie, cu vernisajul expozitiei principale, ”Another Breach in the Wall”, curatoriată de Daniel Tudor Munteanu și Davide Tommaso Ferrando, expusă în Palatul Ștefania (din Piata Romanilor nr. 1), un spatiu abandonat în interiorul unei cladiri de patrimoniu din cartierul...
Ariile protejate din județul Hunedoara, promovate de elevi prin povești create chiar de ei
„Copiii nu mai stau afară” și „copiii nu mai citesc” sunt două sintagme pe care le auzim tot mai des în discuțiile adulților, părinți sau profesori. Prin proiectul „Natură pentru lectură”, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală (CRAL) a vrut să afle în ce măsură elevii de la șase școli gimnaziale din mediul rural,...
Program de toamnă la Muzeul Castelul Corvinilor
Odată cu venirea toamnei, orarul de vizitare al Muzeului Castelul Corvinilor de la Hunedoara, ar și cel al Grădinii Zoologice din Hunedoara se modifică. Astfel, turiștii care ajung la Muzeul Castelul Corvinilor și la Grădina Zoologică Hunedoara în următoarea perioadă trebuie să știe că programul de vizitare se modifică, începând cu data de 1 octombrie...
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului devine laborator în aer liber pentru ateliere de știință, în ”Noaptea Cercetătorilor 2022”
În perioada 30 septembrie – 1 octombrie, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. Anul acesta, evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și prezintă activități dintre cele mai...
Aniversare a Revoluției poloneze ”Solidaritatea” marcată la MCDR Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în colaborare cu Institutul Polonez din București și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în data de 30 septembrie 2022, orele 11.00, vernisajul expoziției în aer liber dedicate celei de-a 40-a aniversări a REVOLUȚIEI „SOLIDARITATEA”. Acest eveniment expozițional dorește a înfățișa publicului vizitator povestea înființării sindicatului „Solidaritatea” (Solidarność), care a...
Se lansează o nouă ediție a concursului de proiecte din cadrul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor
MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, destinat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice. Finanțarea alocată pentru această ediție este în valoare de 400.000...
Tineri dansatori din Deva în Top10 la “Dance Sport Children European Grand Prix”
În competițiile de dans sportiv ale circuitului european “Dance Sport Children European Grand Prix”, care se desfășoară în această perioadă în mai multe țări europene, evoluează peste 100 de perechi de tineri dansatori, cu vârste între 12 și 15 ani, din 19 țări din Europa. Între aceștia se regăsesc și tinerii dansatori sportivi Brigita Marina...
Patrimoniul sub reflectoare la Timișoara! Spectacol de teatru cu utilizarea tehnologiei digitale și elemente de realitate augmentată
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning și Centrul Multimedia, împreună cu Teatrul studențesc Thespis și Muzeul Național al Banatului, organizează joi, 15 septembrie, de la ora 20:00, în Piața Bălcescu, un spectacol de teatru, cu utilizarea tehnologiei digitale și elemente de realitate augmentată – Cartierul Elisabetin, sub reflector! Participarea este gratuită! Spectacolul face parte...
Festival medieval la Deva, între 16 și 18 septembrie
Municipiul Deva este, în perioada 16 -18 septembrie 2022, gazda unui eveniment cultural inedit, care va avea loc în Parcul ,,Cetate” Deva, sub genericul „Deva Medieval Fest”, în organizarea Primăriei Municipiului Deva şi Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Devenii şi turiştii care vor vizita capitala judeţului Hunedoara în perioada 16 – 18 septembrie 2022 vor fi...
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani, școală pilot pe descentralizarea curriculară
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani este, alături de alte 8 instituții de învățământ din România, desemnate de Ministerul Educației, școală-pilot pentru descentralizarea curriculară la nivel primar, gimnazial și liceal teoretic. Acest lucru va permite cadrelor didactice din structura unității de învățământ din Valea Jiului să aplice un program de modulare a disciplinelor la clasele V-XII,...
Trei zile de spectacol la Deva, la „Serbările Cetății 2022”
Timp de trei zile, între 2 și 4 septembrie 2022, Piața Cetății din municipiul Deva va fi gazda unor spectacole memorabile, cu muzică pe toate gusturile și din toate genurile, cu unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului, la o nouă ediție a evenimentului intitulat ”Serbările Cetății”. Serbările Cetății se vor desfășura după...
De Ziua Limbii Române, 35.000 de cărți ilustrate pentru copii vor ajunge în toate grădinițele din țară prin Asociația OvidiuRO și UiPath Foundation
De Ziua Limbii Române, sărbătorită în România și Republica Moldova pe 31 august, Asociația OvidiuRO, în parteneriat cu UiPath Foundation, donează 35.000 de cărți „Luna-Betiluna și Dora-Minodora în țara lui Pește-Mămăliga-Prăpădește” tuturor educatoarelor din țară, cu susținerea Ministerului Educației, prin intermediul Inspectoratelor Școlare Județene. Cartea scrisă și ilustrată de Anamaria Smigelschi are deja generații întregi...
”Oțel incandescent și coșuri fumegânde”, o nouă expoziție la MCDR Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, în colaborare cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va găzdui în perioada 31 august – 9 septembrie 2022, expoziția ”Oțel incandescent și coșuri fumegânde. 300 de ani de istorie industrială în Banatul de Munte”. Vernisajul expoziției va avea...
Premiera „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU, în septembrie, la Sibiu
Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica. Textul e o atentă examinare a durerii,...
Voluntarii pentru Geoparc au studiat schimbările climatice din Cretacic ca să participe la o tabără internațională
Cinci tineri voluntari au reprezentat Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și România la cea de IV-a ediție a International Geopark Camp for Youth. Este o tabără organizată de Geoparcul Internațional UNESCO transfrontalier Muskau Arch care facilitează cooperarea între tineri din geoparcuri europene. „International Geopark Camp este un proiect al geoparcului transfrontalier...
Tabără anti-bullying pentru copii, părinți și profesori la Straja
În această lună, E.ON susține proiectul #Singur – anti-bullying CAMP inițiat de Asociația Zi de Bine, care organizează o tabără anti-bullying dedicată copiilor, părinților și profesorilor, în continuarea unui proiect demarat în luna iunie. Aceasta va avea loc la Straja, jud. Hunedoara, în perioada 14-21 august, și va cuprinde activități cu scop terapeutic, susținute de...
Dansatorii reprezentanți ai TNRS, la repetițiile pentru premiera spectacolului final al People Power Partnership
Proiectul People Power Partnership (PPP), în cadrul căruia Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) este partener, a implicat, în perioada 03 – 23 iulie 2022, cei opt dansatori din România în cadrul repetițiilor pentru spectacolul de mari dimensiuni ce va fi prezentat în turneu european în anii 2023 și 2024. Plecați din țară exact în...
Bilete la Untold și alte premii speciale cu aplicația SPOT de la Shopping City Deva
Vara este în toi, la fel și distracția și festivalurile. Și, pentru că în curând începe Festivalul Untold, Shopping City Deva pune la bătaie invitații pentru utilizatorii aplicației SPOT, dar și alte super premii. Veste bună pentru iubitorii Untold! În perioada 18 iulie – 24 iulie, Shopping City Deva oferă 5 invitații duble utilizatorilor aplicației...
Sibiul devine capitală a cinematografiei, între 7 și 10 iulie, la TIFF
După fascinantul Festival Internațional de Teatru de la Sibiu, în orașul de pe Cibin filmul cucerește, în perioada 7-10 iulie 2022, spațiile outdoor ale orașului dar și sălile de cinema, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania la Sibiu. Cea de a 16-a ediție a evenimentului va aduce la Sibiu peste 25 de filme în...
Actrița franceză Laetitia Casta a vrăjit publicul la FITS 2022
Modelul și actrița franceză Laetitia Casta a fost prezentă, în 1 iulie, la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat, în cadrul unei conferințe speciale FITS găzduite de profesorul și teatrologul Octavian Saiu. Aceasta a fost a doua sa apariție pe scena de la Sala Thalia, după prima reprezentația a spectacolului „Clara Haskil, Preludiu și Fugă”,...
Întâlnire de gradul zero la FITS, cu actrița de top Laetitia Casta
Publicul prezent în aceste zile la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are ocazia să o întâlnească în premieră pe Laetitia Casta, vineri, 1 iulie 2022, de la ora 13,00 la Filarmonica de Stat din Sibiu, unde aceasta va participa la un dialog extraordinar cu profesorul și teatrologul Octavian Saiu în cadrul conferințelor FITS...
FITS & COLT aduc la Sibiu THE RIDDLE, o vânătoare digitală de comori în aer liber
2022 este primul an în care Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă o experiență tip treasure hunt, pe toată perioada festivalului, inițiativă la care Colt s-a alăturat cu bucurie. De fapt, este vorba despre o invitație la joacă pe străzile Sibiului, la explorare și rezolvare de ghicitori cu ajutorul telefonului mobil. The Riddle...
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, nr. 1 în județ la promovabilitatea examenului de Bacalaureat
Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro/ rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022. Rezultatele arată că rata cumulată de promovare în județul Hunedoara (înainte de contestații) este de 71,55% (față de 64,61% – sesiunea iunie-iulie 2021 și 59,34% –...
UniCredit Bank parteneriat de tradiție al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
La Sibiu a început de vineri, 24 iunie 2022, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cea mai importantă și amplă manifestare dedicată artelor spectacolului. Între numeroșii susținători ai acestui prestigios eveniment cultural, UniCredit Bank este din nou partener principal. Pentru zece zile, până pe 3 iulie, orașul Sibiu va fi din nou cucerit de...
Vine canicula! Sfaturile DSP Hunedoara despre cum ne apărăm și ce trebuie să facem în caz de insolație
Direcția de Sănătate Publică a jud. Hunedoara avertizează că urmează o perioadă cu temperaturi ridicate și un indice de disconfort termic (indicele temperatura-umezeala – ITU) ridicat care pot să determine efecte negative asupra sănătății populației din județul nostru, mai ales pentru copii, vârstnici şi persoanelor cu dizabilități sau boli cronice (pot să apară lipotimii, probleme...
Deschiderea FITS 2022 a adus împreună arta și inovația
Compania NTT DATA Romania a inaugurat, vineri, 24 iunie 2022, noul sediu din Sibiu, într-o atmosferă artistică, prin care își îmbrățișează moștenirea japoneză. Evenimentul a avut loc odată cu deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), în cadrul căruia compania niponă este partener de inovație. Evenimentul a reprezentat o ocazie excelentă...
Sărbătoarea Iei românești la Muzeul de Istoria Locală și Etnografie din Brad
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită vineri, 24 iunie 2022, ora 12, la sărbătorile prilejuite de „Ziua Iei românești” și „Sânziene”, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie din Brad, strada Cloșca, nr. 2-4. Invitații sunt așteptați, la rândul lor, să vină îmbrăcați cu cele mai frumoase...
FITS 2022 prezintă în premieră o secțiune de spectacole VR
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu prezintă în premieră, în cadrul celei de-a 29 ediții, o secțiune dedicată realității virtuale. “TrioMix”, regia și coregrafia semnate de Gigi Căciuleanu, este un spectacol în care publicul pătrunde efectiv în spațiul de dans, identificându-se cu camera de filmat, pentru că nu există unghi ascuns pentru cel care...
S-a redeschis circulația rutieră pe Transfăgărășan
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) s-a redeschis începând de miercuri, 15 iunie 2022, pe întregul traseu al drumului, pentru toate categoriile de autovehicule. Drumarii au reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curățarea și pregătirea drumului pe tronsonul cuprins între km 104+000 (Piscu...
Autoritățile hunedorene avertizează asupra creșterii consumului de droguri în județul Hunedoara
Cele mai recente date statistice, prezentate în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Prefectura județului Hunedoara, arată că 8,2 % din elevii înscriși în învățământul liceal și profesional din județul Hunedoara au consumat droguri cel puțin o dată în ultimul an. Situația este cu atât mai complicată cu cât, pe piața din județul...
Evenimente muzicale la Festivalul de Teatru de la Sibiu FITS 2022
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de...
Învățătorul anului 2022 în România este din Valea Jiului
Prof. învățământ primar Mihaela Adriana Oanță, de la Școala Gimnazială nr 7, Petroșani este Învățătoarea Anului 2022 în România. Aceasta a fost aleasă dintr-un număr de 10.000 de nominalizări pentru acest titlu, primite de organizatorii campaniei naționale ”Învățătoarea anului 2022” inițiată de actrița Mirela Retegan și Fundația Zurli, campanie care s-a desfășurat între 8 aprilie...