Ultima zi a lunii mai 2023 aduce o veste bună pentru locuitorii din Valea Jiului, dar mai ales pentru uricăneni, după ce la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost semnat contractul de finanțare pentru investițiile din cadrul proiectului de modernizare a drumului județean DJ 762 C, Valea de Pești – Runcu, pe...
Categorie: Stiri la zi
Spectacolul „Cameristele”, cadou pe Scena Digitală la aniversarea de 235 de ani a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu
Publicul de pretutindeni va putea viziona gratuit în 1 iunie, pe Scena Digitală, spectacolul „Cameristele” de Jean Genet, în regia lui Hunor Horvath, cu prilejul aniversării a 235 de ani de la înființarea Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS). În 11 iunie 1787, Martin Hochmeister, personalitate care are o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu,...
La început de iunie, Petrila intră-n sărbătoare
Sărbătorile Rusaliilor vin în orașul Petrila odată cu o nouă ediție a Zilelor Orașului Petrila. Acestea debutează încă din data de 1 Iunie, când Primăria și Consiliul local al orașului Petrila organizează o suită întreagă de activități destinate celor mici. Astfel, după cum arată primarul Vasile Jurca, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, administrația locală...
Rata șomajului, în ușoară creștere în județul Hunedoara
La sfârșitul lunii aprilie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.242 șomeri (din care 3.203 femei), rata șomajului fiind de 4,01 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,87 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,14 pp. Din totalul...
Scriitorul Ioan Dan Bălan omagiat la Petrila pe aripi de poezie, între două lumi paralele
Zeci de oameni făcători și iubitori de cultură s-au reunit în după-amiaza zilei de 30 mai 2023 la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila pentru a-l omagia pe legendarul scriitor petrilean Ioan Dan Bălan în această zi care ar fi trebuit să marcheze cea de-a 72-a aniversare a sa, dacă bunul Dumnezeu nu...
Programul activităților dedicate Zilei Internaționale a Copiilor în municipiul Vulcan
Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan invită toți copiii din municipiul Vulcan să sărbătorească împreună Ziua Copilului. Pentru a petrece clipe de neuitat cu această ocazie, a fost pregătit un program special dedicat copiilor. JOI 01.06.2023 – B-dul Mihai Viteazu, ora 17,00 Aventurile lui Mickey Mouse – Teatru pentru copii, interactiv, antrenant în cadrul...
Restricții de apă miercuri, 31 mai, în cartierul Braia din Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 31 mai 2023, în municipiul Lupeni. Restricția va afecta zona Cartierului Braia, în intervalul orar: 08:00-17:00. Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor afectaţi de această lucrare să...
O întreagă comunitate cu copii, părinți, profesori s-au dovedit a fi ”Împreună pentru Școala 3 Lupeni”
Școala gimnazială nr. 3 din municipiul Lupeni a fost selectată, împreună cu alte 39 de unități de învățământ din întreaga țară, să participe la un proiect prin intermediul căruia urmează să fie finanțată amenajarea unei clase în aer liber, în curtea școlii, spațiu destinat activităților extrașcolare ale elevilor. Pentru ca acest spațiu să poată fi...
Hunedoreanul Lucian Heiuș a demisionat de la conducerea ANAF
Fruntașul liberal hunedorean Lucian Heiuș a anunțat că și-a înaintat demisia din calitatea de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Fără a motiva într-un mod clar rațiunile care au stat la baza acestei decizii radicale, Lucian Heiuș și-a exprimar doar regretul că nu poate duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele...
Lupeniul are o nouă Strategie de dezvoltare pentru perioada 2023-2027
Varianta actualizată a „Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a municipiului Lupeni” pentru perioada 2023-2027, document esențial pentru tot ceea ce înseamnă derularea de programe de dezvoltare a municipiului Lupeni în următorul deceniu, a fost prezentată cetățenilor în cadrul unei dezbateri publice care a avut loc la Palatul Cultural ”Minerul” la finalul lunii mai 2023....
Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna iunie 2023
AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna iunie 2023 organizarea a 4 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Acestea sunt: Ajutor bucătar – 180 ore – Locaţia de desfăşurare: Petroșani Infirmieră – 195 ore – Locaţia de desfăşurare: Petroșani Cofetar – 360 ore – Locaţia de desfăşurare: Călan Tâmplar...
”Actualitatea lui Nicolae Titulescu”, conferință susținută de prof.univ. Adrian Năstase, la Deva și Petroșani
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Fundația Europeană „Titulescu”, două întâlniri cu profesorul universitar dr. Adrian Năstase. Binecunoscutul jurist și om politic va fi oaspete al județului Hunedoara, unde va susține conferința cu tema „Actualitatea lui Titulescu” la Deva, în data de 8 iunie...
Strategie de branding turistic pentru Țara Hațegului, sprijinită de CJH
După ce Țara Hațegului a câștigat titlul de destinație turistică a anului 2023 în România, promotorii turismului în regiune împreună cu autoritățile publice locale și județene caută acum soluții pentru realizarea unui branding al acestei destinații. În acest con text, Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, luni, 29 mai 2023, o întâlnire care a avut ca...
Greva profesorilor schimbă programul Zilei Copilului la Uricani
Autoritățile locale de la Uricani informează că în programul derulării activităților organizate aici cu ocazia Zilei Internaționala a Profesorilor, au fost operate unele mici modificări, acestea fiind determinate de greva profesorilor. Astfel, a fost decisă anularea concursurilor sportive (role , cros etc ) precum și concursurile de desene pe asfalt, care erau programate a se...
Rezultate bune pentru arcașii din Aninoasa la ”Cupa Casei Regale”
Ediția a III-a a evenimentului sportivă de gală ”Cupa Casei Regale”, organizat de Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu s-a bucurat de atenție din partea sportivilor din țară și anul acesta, la cea de-a III-a ediție. Evenimentul sportiv a avut loc în perioada 26 –...
Dansatorii Brigita Marina și Andrei Stoica, de la CSM Deva, se apropie de Top 50 mondial
Continuă veștile bune dinspre dansatorii sportivi de la CSM Deva. Una dintre perechile de la clubul susținut financiar de Primăria municipiului Deva este aproape de a intra în Top 50 al circuitului mondial. Tinerii dansatori Brigita Marina și Andrei Stoica, de la CSM Deva, ambii având 15 ani, chiar dacă au trecut la o categorie...
Tudor Sima din Petroșani e anul acesta ”Micul Prinț” de la Chișinău
Talentul și pasiunea pentru muzică a tinerilor artiști din cadrul Asociației Culturale ”Lirica” din Petroșani este deja demonstrat în zecile de evenimente în care elevii profesorului Tiberiu Coconeț, președintele acestei asociații și inimos dascăl șlefuitor de talente, sunt invitați să participe, atât în Valea Jiului cât și în diverse alte locuri din țară sau chiar...
Copii, de 1 iunie, la Petrila vi se pregătește ceva!
Orașul Petrila este pregătit pentru distracție de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Astfel, administrația și Consiliul Local al orașului Petrila, prin primarul Vasile Jurca, invită toți copiii din Petrila la evenimentele pregătite special pentru ei, toate activitățile fiind cu acces gratuit. ”Dragi copii, părinți și bunici! Cu ocazia zilei de 1 iunie,...
Restricții de apă marți, 30 mai în cartierul Bucura de la Uricani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 30 m ai 2023, în cartierul Bucura din orașul Uricani. Interval orar în care va fi afectată furnizarea serviciului de alimentare cu apă este între orele: 09:00-15:30....
Hunedoreni în noul Cabinet al Guvernatorului District Lions 124 România
Profesorul Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului Național ”Decebal” din Deva și lider al Lions Club ”Sarmizegetusa” din municipiul Deva a fost ales în calitatea de președinte al Districtului 124 România al apreciatului club. Decizia a fost luată de delegații Lions din întreaga țară, la Convenția Naționale Lions Clubs District 124 România, care s-a desfășurat în...
PSD Lupeni, organizația faptelor bune!
Pare-se că membri Organizației municipale Lupeni a Partidului Social Democrat au înțeles foarte bine lecția solidarității, care constituie unul din fundamentele pe care a fost construit statutul acestei formațiuni politice. Așa se face că, în ultimii ani, auzim constant și tot mai des despre acțiunile membrilor PSD Lupeni menite să vină în sprijinul unor cetățeni...
Călătorie în universul magic al copilăriei, de 1 Iunie, la Lupeni
Cu convingerea că atunci când vine vorba despre copii, atitudinea și acțiunea întregii comunități trebuie să fie una care să corespundă așteptărilor acestora, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni și-au propus să-i invite pe cei mici, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, într-o călătorie în universul magic al copilăriei. ”Iată cum vom sărbători „Ziua...
La Uricani, anul acesta sărbătorile dedicate celor mici devin ”Zilele Copiilor”
Împreună cu colegii consilieri Clipici Gheorghe, Stanci Jenica, Sanda Nicolae, Moraru Vasile-Daniel, Boroghină Alin, Pavel Dreghici-Vasile, Pătrășcoiu Vasile, Calotă Ștefan Andrei, Crișan Ion și Cureș Liliana și cu viceprimarul Corneliu Braia, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu au considerat că o sărbătoare dedicată cu adevărat copiilor din acest oraș nu poate fi derulată doar pe parcursul...
Bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX), programul prin care liceenii români pot studia un an de liceu în SUA
Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2024-2025. Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la...
Fotbalistul Bogdan Lobonţ a fost declarat „Cetăţean de onoare” al municipiului Hunedoara
Cel mai bun portar pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani, Bogdan Lobonț a devenit „Cetăţean de onoare” al Hunedoarei, oraşul în care a crescut şi din care a plecat spre „fotbalul mare”. Titlul a fost conferit cu unanimitate de voturi în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Hunedoara care s-a...
”Povestea copacului Tils”, cartea Mariei Șandru inspirată din Ținutul Momârlanilor, a fost lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023
Maria Șandru este elevă în ciclul gimnazial la o școală din Capitală și, în același timp, este ambasadoare a protejării mediului înconjurător. Rădăcinile ei sunt însă în Valea Jiului, în frumoasa zonă etno-folclorică a Uricaniului, acolo unde trăiesc bunicii săi și unde mama sa, Claudia Șandru duce mai departe, cu migală și pasiune, tradițiile Ținutului...
Cel mai amplu sezon românesc de la FITS 30 !
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) prezintă, an de an, serii de spectacole concentrate în numeroase sezoane. În acest an, cel mai amplu dintre acestea este sezonul românesc, cu nu mai puțin de 59 de spectacole! FITS se află în acest an la ediția cu numărul 30, MIRACOL, are loc în perioada 23...
Ediția a XVI-a a concursului de desen ”Lupul de argint” și-a desemnat câștigătorii
Concursul de desen ”Lupul de argint”, desfășurat la Lupeni sub egida Asociației Culturale ”Iosif Tellmann”, și-a desemnat câștigătorii. Ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, concursul de desen a avut, în acest an, tema: ”O călătorie în lumea florilor”. S-au înscris în concurs un număr record de elevi, respectiv 206 din Valea Jiului şi Timişoara, elevi...
Fantastica poveste a ”Pădurii de după școală” istorisită de adolescenta Ingrid Burcea, în cartea de debut a acesteia, care va fi lansată de Ziua Copilului la Vulcan
În avanpremiera activităților dedicate Zilei Copiilor, la Vulcan va avea loc miercuri, 31 mai 2023, de la ora 15,30 un alt eveniment de excepție organizat de Casa de editură Exclusiv și Primăria municipiului Vulcan. Este vorba despre lansarea de volumului de debut al tinerei scriitoare Ingrid Ionela Burcea, elevă a Școlii gimnaziale nr. 5 din...
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase la Aninoasa și Vulcan
Sâmbătă, 27 mai 2023 cetățenii din municipiul Vulcan și din orașul Aninoasa au ocazia de a scăpa gratuit de deșeurile voluminoase. Din categoria acestora fac parte piesele de mobilier vechi, aparatură de uz casnic (altele decât cele electronice și electrocasnice), saltele, oglinzi de mari dimensiuni etc. Acestea vor putea fi depuse în cursul zilei de...
Pompierii hunedoreni i-au pregătit pe colegii lor din țară în tehnici de stingere a incendiilor de fond forestier
În perioada 22-26 mai 2023, la Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au avut loc cursurile teoretice și practice ale celei de-a doua serii a „Stagiului de perfecționare a tehnicilor de stingere a incendiilor de fond forestier”. Pe timpul pregătirii, la care au participat...
Alpinistul Adrian Ahrițculesei a primit distincția de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani
Temerarul alpinist Adrian Ahrițculesei, optometristul din Petroșani care a reușit, în ultimii ani, să ducă la bun sfârșit Circuitul celor șapte vulcani, devenind astfel primul bărbat din România care a urcat pe cei mai înalți șapte vulcani ai lumii și unul dintre cei doar 30 de oameni din lume care reușit o astfel de perfomanță...
Ziua Eroilor în Panteonul de la Țebea
Sunt multe locuri în județul nostru în care sacrificiul eroilor căzuți în războialele secolului XX este vizibil în crucile de piatră în fața cărora ne plecăm frunțile an de an, în Sfânta zi a Înălțării Domnului, în care cinstim memoria bravilor noștri eroi. Unul dintre cele mai însemnate astfel de locuri este la Complexul Muzeal...
”Incursiune în imagini în istoria Lupeniului”, cu fotografii de epocă și premii pentru seniorii localității
Vernisajul expoziției ”Incursiune în imagini în istoria Lupeniului”, un alt eveniment de excepție derulat la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, chiar cu prilejul Zilei Eroilor (25 mai 2023) s-a bucurat nu doar de o mare audiență, ci și de un public pe măsură. Asta deoarece, potrivit unei inițiative a primarului Lucian Resmeriță, tot cu acest...
Cultul Eroilor, o manifestare sacră derulată la Vulcan întotdeauna cu emoție și patriotism
Păstrarea tradiției de comemorare a memoriei tuturor eroilor români, la momentul sacru al Înălțării Domnului, este și rămâne pentru cetățenii din Vulcan și pentru administrația publică locală deopotrivă, o datorie importantă, un prilej cu totul special din calendarul fiecărui an, de aducere aminte a momentelor istorice care au dat națiunii române printr-un traseu plin de...
Petrilenii au celebrat cu credință și respect, Ziua Eroilor
În fiecare an, la 40 de zile de la Paște, eroii care au căzut pe front, în marile războaie mondiale ale secolului trecut, pentru țară și pentru popor, sunt omagiați și de comunitatea petrileană. La fel s-a întâmplat și anul acesta la Petrila, acolo unde reprezentanții Administrației Publice Locale, cetățeni ai orașului dar și numeroși...
Ziua Eroilor, sărbătoare întru credință și recunoștință la Uricani
Pentru uricănenii ortodocşi, sărbătoarea Înălţării Domnului – Ispasul şi Ziua Eroilor au o însemnătate ceva mai aparte, având în vedere că această sărbătoare a creştinătăţii este şi zi de hram la vechea biserică ortodoxă a oraşului. Aici, în curtea sfântului lăcaş, unde se află şi mormintele eroilor uricăneni căzuți în marile războaie ale secolului trecut,...
La Lupeni s-a demonstrat și în acest an că eroii nu mor niciodată !
Bunul Dumnezeu a ținut cu cei care au vrut ca și în acest an, de Ziua Eroilor, să fie prezenți la ceremoniile organizate la Lupeni de autoritățile publice locale pentru a marca acest eveniment esențial din viața comunității locale, dublat desigur de marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului. Așa se face că pe toată perioada...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț
Având în vedere Anunțul publicat anterior în temeiul prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștință publică faptul că ora ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara din data de 26 mai 2023, s-a modificat de la ora 11:00 la ora 13:00, iar ordinea de...
Primele ghiduri de finanțare ale Programului Regional Vest vor fi lansate în luna iunie
Lansarea primelor ghiduri de finanțare ale Programului Regional Vest 2021-2027 intră în linie dreaptă. Criteriile de evaluare și selecție pentru opt dintre intervențiile regionale, dintre domeniile de finanțare ale PR Vest, și stadiul lansării apelurilor de proiecte au fost analizate în Comitetul de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027, întrunit în ședință la Timișoara miercuri,...
Valea Jiului are o vicecampioană națională la Olimpiada de Șah pentru liceeni
Pasionată și talentată jucătoare de șah, cu multiple rezultate valoroase obținute în competițiile sportive de nivel regional, național și internațional, tânăra șahistă Oana Șchiopu din Valea Jiului mai adaugă, în aceste zile, un prețios trofeu în palmaresul său sportiv. De data aceasta este vorba despre titlul de vicecampioană națională obținut în cadrul Olimpiadei Naționale de...
Două noi proiecte de investiții din fonduri europene pentru județul Hunedoara au fost aprobate în reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a participat miercuri, 24 mai 2023, la reuniunea Comitetului de Monitorizare (CM) pentru Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027, care s-a desfășurat la Timișoara. „Prin împuternicire, l-am reprezentat la aceasta întâlnire pe președintele Laurențiu Nistor, unde s-au dezbătut multe din aspectele care țin de o cât mai eficientă implementare...
Premii pentru câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”, în avanpremiera Zilei Copilului, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
An de an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un atractiv eveniment cultural prin care sunt premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”. Anul acesta, festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 31 mai 2023, ora 1000, la Centrul Cultural „Drăgan...
Ziua Eroilor va fi marcată în 25 mai 2023 în Complexul de Monumente Țebea
Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara organizează joi, 25.05.2023, manifestări dedicate Zilei Eroilor – Înălțarea Domnului. Evenimentul se va desfășura în Complexul de Monumente Țebea, începând cu ora 12:30. Ziua Eroilor este sărbătoarea națională a României pentru comemorarea celor care și-au pierdut viața în timp ce...
Sprijin pentru investitorii locali din Vulcan în accesarea programelor finanțate din fonduri europene
La sediul Primăriei municipiului Vulcan a avut loc marți, 23 mai 2023 o întâlnire a reprezentanților unor societăți comerciale din municipiul Vulcan cu o firmă de consultanță în accesarea fondurilor europene. Evenimentul a fost intermediat de primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu care precizează că sprijinul acordat de administrația locală mediului de afaceri din localitate este...
Concurs cu premii pentru copii la Restaurantul ”Number One” din Petrila
Apreciatul restaurant-pizzerie ”Number One” din Petrila organizează, în întâmpinarea Zilei Internaționale a Copiilor – 1 Iunie, o serie de concursuri cu premii care-i au ca destinatari chiar pe tinerii și adolescenții din Petrila. Potrivit proprietarului restaurantului ”Number One”, Georg Sîmzian, scopul acestor concursuri este acela de a stimula creativitatea, originalitatea și latura artistică a copiilor...
”Aquae”, festival antic la Călan, între 24-28 mai 2023
La Călan începe de astăzi, 24 mai 2023 și până în 28 mai 2023, Festivalul antic ”AQUAE”. Evenimentul, aflat la prima ediție, își propune să prezinte în fața publicului hunedorean o reconstituire istorică și de promovare a tradițiilor arhaice de pe Valea Sargeției. Cu acest prilej vor avea loc o serie de prezentări ale Carierei...
Managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” a fost ales președinte interimar al comisiei managerilor de biblioteci județene din România
Prezența deosebit de activă în viața comunităților locale din județul Hunedoara a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva este, fără îndoială, și un rod al implicării managerului acestei apreciate instituții de cultură, Ioan Sebastian Bara. Iar acest lucru a fost remarcat nu doar de către prietenii Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” și de conducerea CJH, în subordinea...
Apa Serv Valea Jiului prezentă la Forumul Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023
La Sibiu au început astăzi lucrările Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023. Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei și SC Apă Canal Sibiu SA și se vor desfășura până la finalul acestei săptămâni, când este programat să se desfășoare, tot aici, și Expoziția de Specialitate “ExpoApa”, cel mai important eveniment expozițional...
Votează și tu pentru ”Robotics Walley”! E simplu și, mai ales, util pentru pasionații de robotică din Valea Jiului
Robotics Valley – proiectul echipelor de robotică de la unitățile de învățământ din Valea Jiului a fost selectat pentru a intra în marea finală a Galei New European Bauhaus 2023. Astfel, ei pot câștiga 30.000 de euro din partea organizatorilor galei, pentru viitoarele lor proiecte, iar noi îi putem susține! Ce trebuie să facem? Accesați...