Un ”perete” de schele înconjoară de câteva zile clădirea Școlii gimnaziale nr. 2 din Lupeni, semn că și aici au început lucrări care vizează reabilitarea și modernizarea acestei instituții de învățământ din municipiul Lupeni.
Acest lucru este confirmat și de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță care precizează că lucrările demarate aici fac parte dintr-un alt proiect european adjudecat de administrația publică locală pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de învățământ din localitate. Aici, urmează să fie realizate, în perioada următoare, ample lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale, respectiv toată gama de lucrări necesare pentru creșterea confortului elevilor și cadrelor didactice, de la clădirea principală a școlii și până la sala de sport.
”Ambele clădiri care formează ansamblul Școlii gimnaziale nr. 2 vor cunoaște ample lucrări de reabilitare și modernizare. Este vorba despre reabilitarea termică și estetică a clădirii, despre amenajarea spațiilor interioare, cu tot ceea ce implică acest tip de investiții. Proiectul, finanțat cu fonduri europene, presupune, în același timp, și dotarea cu mobilier de uz didactic nou, dar și dotarea cu echipamente performante necesare pentru activitățile școlare. În plus, proiectul prevede inclusiv efectuarea de lucrări de reparații și modernizare a sălii de sport și a terenului de fotbal din curtea acestei școli”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Pentru acest proiect, autoritățile locale de la Lupeni au reușit să atragă fonduri de peste 4,5 milioane de lei din bani europeni nerambursabili, accesați prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 – Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 10.1 – Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învățământului obligatoriu. â
Potrivit obiectivului general al acestui proiect, se dorește ca prin investițiile realizate la Școala gimnazială nr. 2, aici să fie create condiții suplimentare față de cele existente în prezent, fapt care, în opinia autorităților de la Lupeni, va avea ca efect direct creșterea calității actului educațional și, mai ales, creșterea gradului de participare al elevilor din ciclul primar și gimnazial la nivelul învățământului obligatoriu.
”Ne dezvoltăm cu fonduri europene, iar educația și rețeaua de învățământ din municipiul Lupeni este, așa cum am promis, o prioritate pentru mine și pentru întreaga echipă de la Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni”, a mai precizat primarul Lucian Resmeriță.