Are nevoie iubirea de dovezi?

 

De multe ori, mă întreb dacă iubirea are nevoie de dovezi. Poate că iubirea adevărată nu trebuie să fie dovedită, dar, în același timp, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva fiecare dintre noi are un fel de „rezervor emoțional” ce așteaptă să fie umplut cu dovezi de iubire. Căci, la urma urmei, iubirea nu este doar un sentiment pasiv, ci o nevoie activă de a fi exprimată și primită.

 

Cuvintele lui Gabriel García Márquez îmi răsună adesea în minte: „Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa.” Împărtășesc adânc acest adevăr. Iubirea nu se măsoară neapărat după cum o așteptăm noi, în conformitate cu dorințele și idealurile noastre, ci mai degrabă după intențiile pure ale celui ce o dăruiește. Poate că iubirea nu vine exact cum ne dorim, dar asta nu o face mai puțin autentică sau valoroasă.

 

Adesea, mă gândesc la adevărații prieteni, acei oameni care știu să te întrebe „Cum te simți?”, dar și să asculte cu adevărat răspunsul. Într-o lume în care comunicarea devine tot mai superficială, acești prieteni sunt cei care îți oferă iubirea necondiționată, iubirea ce nu are nevoie de dovezi extravagante. Iubirea lor se exprimă în fiecare moment petrecut împreună, în fiecare cuvânt sau privire sinceră. Este o iubire ce nu cere să fie validată, ci doar trăită.

 

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu înțelepciunea lui, spune că iubirea este „un cuvânt personificat” care nu doar că vrea să se comunice, dar și așteaptă răspuns. Iubirea este mereu în mișcare, un dar continuu ce se oferă și se primește. Poate că nu iubim întotdeauna așa cum ne dorim, poate că nu primim întotdeauna ceea ce așteptăm, dar iubirea reală rămâne. Este o relație, o comunicare din inimă către inimă, fără să aștepte recompense sau dovezi de dragoste.

 

De fiecare dată când mă gândesc la iubire, mă gândesc și la cât de mult am învățat din propriile experiențe. Iubirea adevărată se simte, este autentică și nu se măsoară în daruri mari sau gesturi grandioase. Iubirea se trăiește, nu se cere să fie dovedită. Totuși, ca ființe umane, cred că avem cu toții nevoie de dovezi, chiar și de cele mai mici. Iubirea noastră este un dar, dar ea nu devine completă decât atunci când este și primită, răspunsul celuilalt fiind o dovadă de iubire în sine.

Într-o lume în care adesea căutăm dovezi și validări, să ne amintim de iubirea divină, care nu cere nimic în schimb, ci se dăruiește pur și simplu. „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:10)

Este un exemplu sublim de iubire care nu se măsoară în gesturi mari sau dovezi extravagante, ci în sacrificiu și dăruire. Așa cum Dumnezeu ne-a iubit fără condiții, așa și noi suntem chemați să iubim. Iubirea adevărată nu așteaptă, nu cere și nu caută să primească, ci doar să dăruiască. Haideți să trăim și noi asemenea iubirii necondiționate, în fiecare zi, în fiecare cuvânt, și în fiecare faptă.

Iubirea este un dar divin pe care îl putem împărtăși celor din jurul nostru, fără a aștepta nimic în schimb. Doar dăruind iubire putem găsi adevărata bucurie a conexiunii și a comuniunii cu ceilalți. Așadar, să fim un exemplu de iubire autentică și să o dăruim necondiționat, exact așa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu!