Cu ochii înrourați, îl privesc pe Sfântul Mucenic Pamfil  în temnițele Cezareei Palestinei, în vremea împăratului Dioclețian. Alături de el stau alți mucenici: Valent, Pavel, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil, cu toții pomeniți în ziua de 24 martie. Refuză să se închine zeilor pentru a-și salva viața. Privind spre Ierusalimul Ceresc, aleg suferința și moartea pe pământ, în locul lepădării de Hristos.

Ani întregi au zăcut în temniță, chinuiți de ighemoni, dar nu și-au pierdut curajul și credința. În fața sabiei și a morții, statornicia lor rămâne un far de lumină: aleg iubirea pentru Dumnezeu mai presus de propria viață.

Privesc la Pamfil și frații săi și simt ce-mi lipsește mie: statornicia în credință și curajul de a rămâne drept, chiar când totul se prăbușește în jur. Eu câteodată renunț la convingerile mele pentru liniște sau siguranță. Ei au ales calea grea, dar n-au pierdut nimic esențial. Eu cât de des aleg drumul ușor, uitând că sufletul are nevoie de credință și iubire neclintită?

Chipul mucenicilor mă învață că dragostea pentru Dumnezeu și pentru adevăr nu se măsoară în vorbe, ci în alegerea de a rămâne statornic, chiar în fața fricii și a morții. Credința nu se negociază; ea te înalță peste încercările lumii.

Și întrebarea se întoarce spre mine: Cât sunt dispus astăzi să rămân credincios adevărului, chiar când e mai ușor să-l ascund sau să-l trădez?