(pomeniți în ziua de 31 martie) 

Sunt oameni care au trăit cu credința mai presus de frică, în ciuda amenințărilor și torturii, chiar până la moartea fizică. Sunt sfinți care au fost aruncați în închisoare și mâncați de șoareci și pisici, dar care au rămas nepătați în duh. În fața puterii imperiale, ei rămân neclintiți și drepți, dăruindu-și viața pentru adevăr.

Ce au ei și ce lipsește în mine?

Darul lor: curaj absolut, răbdare în fața suferinței, credință neclintită, bucurie în mucenicie și acceptarea voii lui Dumnezeu.

Ce îmi lipsește mie: adesea fug de confruntare, mă tem de suferință, caut scurtături și compromisuri. Îmi lipsește bucuria de a mă dărui complet pentru un ideal mai mare decât mine.

Sfinții mucenici mă învață că adevărata putere vine din răbdare și statornicie. Chiar atunci când circumstanțele par absurde sau groaznice, credința și curajul devin mărturie vie a iubirii și puterii lui Dumnezeu.

Învăț de la acești sfinți, curajul de a fi consecvent în credință și valori, chiar când lumea din jurul meu se clatină. Învăț să privesc obstacolele ca pe o școală a răbdării și a discernământului duhovnicesc.

Și întrebarea răsună în inima mea: Oare voi putea rămâne statornic în credință și în virtute, chiar atunci când suferința și amenințarea vieții mă împing să renunț, așa cum au făcut Avdas, Veniamin și mucenicii lor?