„Mare căpitan și împărat o fost Horea!” – Avram Iancu

„Nalţi suntem noi munţii-zise-un vechi Carpat /

Dar el e mai mare, că ni-i împărat.”   –  Mihai Eminescu 

Mă opresc astăzi în fața unui om din istorie, Horea, „Crăișorul Munților”, cel care a condus Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan.

Nu îl privesc doar ca pe un conducător de răscoală, ci ca pe un om al satului, născut dintr-o lume de lipsuri și nedreptate, dar cu o inimă care nu s-a obișnuit cu nedreptatea. A încercat mai întâi drumul liniștit, al cererii și al răbdării. A mers, a vorbit, a așteptat. Apoi, când toate ușile s-au închis, a rămas în el întrebarea grea: ce faci când dreptatea nu mai vine?

Îl privesc și simt diferența dintre el și mine. El nu a putut trăi împăcat cu nedreptatea. Eu, de multe ori, mă obișnuiesc cu ea. El a simțit durerea altora ca pe a lui. Eu aleg uneori să nu văd, ca să nu mă doară. El a avut curajul să iasă din liniștea lui și să poarte o luptă pentru alții. Eu rămân adesea în siguranța mea, chiar dacă știu că ceva nu e drept.

În fața lui Horea învăț că există un moment în viață când tăcerea devine complicitate.

„de jos 

te-ai ridicat, pietros, viforos,

pentru moți,

pentru cei săraci și goi, pentru toți… 

și-ai despicat în două istoria,

țăran de cremene

cum n-a fost altul să-ți semene,

Horea!…” 

(din poezia Horea scrisă de Aron Cotruş)

Și aud, ca un ecou liniștit: Unde ești tu când vezi nedreptatea – de partea adevărului sau de partea liniștii tale?