Îl privesc pe Böjte Csaba (n. 24 ianuarie 1959, Cluj, România), călugăr franciscan, scriitor și activist social, de la Mănăstirea Franciscană din Deva, cunoscut în toată lumea pentru lucrarea sa printre copiii abandonați.

Viața lui a fost marcată de suferință încă din copilărie: tatăl său a fost întemnițat în perioada regimului comunist, iar la scurt timp după eliberare a murit. În acel gol, în loc de revoltă sau resemnare, s-a născut o chemare interioară: să-L slujească pe Dumnezeu și să nu lase copiii fără familie.

A ales viața de preot franciscan și a început cu un gest simplu: a văzut copii care cerșeau în fața bisericii și nu a trecut mai departe. I-a chemat la masă. I-a ascultat. I-a primit. Din acel început mic s-a născut o lucrare uriașă: peste 65 de centre și mii de copii care au descoperit ce înseamnă „acasă”.

În timp, lucrarea lui a fost recunoscută internațional, iar în anul 2022 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, de către ministrul Resurselor Umane din Ungaria.

El repetă simplu: fiecare copil este o minune.

Îl privesc și mă întreb: eu pe lângă câți oameni trec fără să mă opresc?

El nu a trecut mai departe. A văzut o viață acolo unde alții vedeau un caz. A văzut un copil, nu o statistică.

Binele nu începe cu resurse mari, ci cu o inimă care nu mai poate ignora.

Și întrebarea se întoarce spre mine: Când viața mea va fi așezată în fața adevărului…

câți oameni vor putea spune că, prin mine, au înțeles că nu sunt abandonați?