Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, a finalizat anul trecut în județul Hunedoara nouă proiecte de investiții, valoarea totală a acestora fiind de circa 14,5 milioane lei (2,92 milioane euro). Peste 7 milioane de lei (aproape 1,5 milioane euro) a fost valoarea proiectelor care...
Categorie: Stiri la zi
Guvernul României declară ziua de 26 aprilie ca zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
Guvernul României a adoptat, în cadrul ședinței din data de 24 aprilie 2025, Hotărârea Guvernului nr. 403 prin care ziua de 26 aprilie 2025 se declară zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, lider spiritual al Bisericii Catolice și personalitate marcantă a scenei internaționale. Decizia a fost luată în...
Cronica unei autodemolări: Ponta și căderea USL
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent recent în studioul Antena 3 Deva, la emisiunea „Ora exactă”, a făcut o radiografie a candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai. În cadrul intervenției sale, nu l-a trecut cu vederea nici pe Victor Ponta, candidat independent la președinția România. Președintele Nistor a spus că trufia de care...
Orașul Petrila va avea primul său sens giratoriu
În orașul Petrila au demarat, în aceste zile, lucrările la construirea primului sens giratoriu din localitate. Acesta va fi realizat la intersecția străzilor Republicii și Minei, urmând să faciliteze accesul și circulația rutieră dinspre zona centrală a localitații către Ansamblul Istoric „Mina Petrila”. Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de administrația publică locală...
Sprijin total din partea președintelui CJH, Laurențiu Nistor pentru candidatul Alianței „România Înainte”, Crin Antonescu
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, lider al Partidului Social Democrat în județul Hunedoara își reafirmă sprijinul total al său și al echipei politice pe care o cobnduce pentru candidatul alianței PSD-PNL-UDMR la Președinția România, Crin Antonescu. Acesta este văzut de Laurențiu Nistor nu doar ca un om respectat și un lider politic cu experiență,...
Spectacol și emoție la Turneul Final al Campionatului Național de Popice Juniori U23 de la Petrila
Finala Campionatului Național de Juniori U23 la popice și-a consumat zilele trecute emoțiile la Petrila, în perioada 23-24 aprilie 2025, oferind un spectacol sportiv de înaltă calitate și rezultate remarcabile. Competiția a adus față în față cele mai talentate echipe din țară, într-o luptă acerbă pentru titlul suprem. În cele din urmă, medalia de aur...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 43.
Izvorul Tămăduirii – Harul ce izvorăște prin credință În tumultul vieții cotidiene, cu toții ajungem, mai devreme sau mai târziu, într-un loc al nevoii. Fie că este vorba de suflet, minte sau trup, fiecare inimă caută un „izvor” care să liniștească setea de pace, de vindecare, de sens. Tradiția creștină ne oferă, în prima vineri...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 30 aprilie 2025
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare...
”Reflecții și fabule” cu Florin Govor, de Ziua Internațională a Cărții
Vulcăneanul Florin Vasile Govor este cunoscut în comunitatea din care face parte mai degrabă ca antreprenor și om politic, acesta fiind un apreciat om de afaceri din comunitatea locală a Vulcanului, localitate în care a fost ales să reprezinte partidul AUR (a cărui filială locală o și conduce) în Consiliul local. Dincolo însă de aceste...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 42.
„Ușile, ușile; cu înțelepciune să luăm aminte!” Auzim acest îndemn la fiecare Sfântă Liturghie, chiar înainte ca toți cei prezenți să rostească, rar și cu evlavie, Simbolul de Credință – Crezul. Iar la finalul acestei mărturisiri solemne, glasurile unite ale credincioșilor spun: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin.” Această așteptare...
Crin Antonescu: „Eu plec de la premisa că noi nu suntem între Europa şi altcineva, între Europa şi Statele Unite, ci suntem pur şi simplu Europa. Deci, în interiorul Uniunii Europene România să fie o voce mai puternică şi mai auzită”
Candidatul Alianței politice „România Unită” (PSD-PNL-UDMR), Crin Antonescu este de părere că, în ceea ce privește roluț și poziția diplomatică a României în Europa și în întreaga lume, țara noastră trebuie să fie mult mai activă. „În primul rând, eu plec de la premisa că noi nu suntem între Europa şi altcineva, între Europa şi...
Onor bibliotecarilor români de Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor
Ziua Internațională a Cărții și a drepturilor de autor, sărbătorită la data de 23 aprilie, este dublată în România și de Ziua Bibliotecarilor. Data de 3 aprilie pentru sărbătorile dedicate cărții nu este una întâmplătoare. Aceasta este considerată a fi o zi-simbol în literatura universală. William Shakespeare, Miguel de Cervantes și Inca Garcilaso de la...
Întâlnirea Ministrului Culturii, Natalia-Elena Intotero cu Ambasadorul Japoniei în România, E.S. Takashi Katae
Ieri, 22 aprilie 2025, la sediul Ministerului Culturii, doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul culturii, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Takashi Katae, ambasadorul Japoniei în România. Întâlnirea a avut loc într-un context bilateral favorabil, în spiritul consolidării Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia, stabilit în martie 2023. Discuțiile s-au concentrat asupra cooperării culturale dintre cele...
Concurs județean în cadrul campaniei „Valențele culturale ale securității și sănătății în muncã”
În data de 12 aprilie 2025 la Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, s-a desfășurat faza județeană a concursului organizat în cadrul campaniei naționale „Valențele culturale ale securității și sănătății în muncã pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și scoli profesionale”. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul...
„Cuvinte din Cuvânt cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 41.
Un gând în ziua Sfântului Gheorghe Ori de câte ori ajung în ziua de 23 aprilie și privesc icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, nu pot să nu mă opresc și să-mi vorbesc inimii. Pentru că, adevărul e că, înainte de a scrie pentru alții, scriu mai întâi pentru mine. Cuvintele acestea sunt un fel de...
Județul Hunedoara îl omagiază pe Drăgan Muntean, doinitorul pădurenilor, printr-un regal de folclor la Deva
Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara și Casa de cultură „Drăgan Muntean” din municipiul Deva sunt anul acesta gazdele celei de-a 23-a ediții a Festivalului-concurs de muzică populară „Drăgan Muntean”. Evenimentul are anul acesta o însemnate aparte, anul 2025 marcând 70 de ani de la nașterea celui care a fost emblematicul rapsod popular...
Principalele măsuri pe care Crin Antonescu le consideră prioritare pentru România
România are nevoie, mai mult ca nicicând, de reforme și de măsuri de recredibilizare a instituțiilor statului. Candidatul Alianței „România Înainte” (PSD-PNL-UDMR) pentru funcția de Președinte al României apreciază că măsurile cele mai urgente care trebuie luate de noul lider al statului român vizează caracterul funcţional al instituției prezidențiale, o reglare a colaborării cu Guvernul,...
Biserica Sânionilor, comoara din Lunca Jiului de la Petroșani
Străjuită astăzi de câteva blocuri de beton, ca o veritabilă fortăreață, Biserica Sânionilor din Colonia Petroșaniului, în Lunca Jiului, și-a deschis pentru prima oară porțile în acest an în a doua zi de Paște, după o tradiție din vremuri imemoriale. Părintelui ortodox Marius Isai, slujitor în Parohia Livezeni II i-a revenit binecuvântata misiune de a...
Nedeile momârlanilor petrileni, între tradiție și carte de vizită a Ținutului Momârlanilor
Minunate elemente de tezaur folcloric și zestre etonografică a Ținutului Momârlanilor, nedeile de după Paște fac parte, de sute de ani, din preocupările băștinașilor Țării dintre Jiuri. Oamenii din zonele rurale ale Văii Jiului își dau întâlnire, după un calendar precis și un ritual respectat cu sfințenie din tată-n fiu, pentru a duce mai departe...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 40.
„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” (Ioan 21, 15) Această întrebare, rostită de Domnul Iisus Hristos pe malul Tiberiadei, nu este doar pentru Sf. Ap. Petru. Este o întrebare care străbate veacurile și ajunge la inima fiecăruia dintre noi. Pentru că lepădarea nu e doar episodul lui Iuda sau al Sfântului Petru – e o...
Papa Francisc s-a stins în a doua zi de Paște!
Papa Francisc a încetat din viață, în această dimineață a celei de-a doua zi de Paști, la Vatican, la vârsta de 88 de ani. „Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să vă anunț decesul Sfântului nostru Părinte Francisc. În această dimineață la 7:35, episcopul de Roma, Francisc, s-a întors în casa Domnului”, a...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 39.
Hristos a înviat! – aceste cuvinte nu sunt doar o urare, ci o declarație de biruință. Ele ne spun că moartea nu mai are ultimul cuvânt. Că suferința nu e zadarnică. Că orice noapte are un răsărit. Lumina Învierii nu doar că luminează mormântul gol, ci și sufletele noastre pline de poveri. În Săptămâna Luminată,...
Lansare de carte „Reflecții și fabule” de Florin Govor
Ziua Internațională a Cărții, sărbătorită în fiecare an la data de 23 aprilie, va fi marcată în Valea Jiului în cadrul unui eveniment organizat de Casa de editură Exclusiv, în parteneriat cu ziarul Exclusiv și Caffe Luna (cea mai nouă cafenea din Valea Jiului, deschisă recent la Vulcan. Cu acest prilej, consemnăm debutul literar și...
„România pe deplin occidentalizată”, proiectul de țară al lui Crin Antonescu
Candidatul Alianței România Înainte (PSD-PNL-UDMR), Crin Antonescu afirmă că își propune, ca proiect de țară, îndeplinirea unui obiectiv pe care-l doresc toți românii: „România pe deplin occidentalizată”. Acesta a reliefat în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor de la Agenția națională de presă Agferpres că în ultimii 35 de ani, în România au existat mai multe...
Momârlanii din Valea Jiului au început sezonul nedeilor în satele Petrilei
Potrivit tradiției populare din regiunea Văii Jiului, imediat după Paște, momârlanii dau startul nedeilor. Obiceiurile strămoșești îi conduc la origini pe momârlanii din Valea Jiului, iar în zonele rurale ale Petrilei obiceiul mai păstrează încă patina timpurilor de odinioară. Bunăoară, în duminica Paștelui, în satul petrilean Jieț, vatră a culturii tradiționale din Ținutul Momârlanilor, momârlanii...
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor la Praznicul Învierii Domnului
HRISTOS A ÎNVIAT! Dreptmăritori creștini, Închinare și mulțumire se cuvine a-I aduce lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Care și în anul acesta ne-a învrednicit să auzim cuvintele rostite de înger femeilor mironosițe: „Bucurați-vă!” și, prin acestea, să fim părtași bucuriei mironosițelor, apostolilor și întregii creștinătăți. Marele Praznic al Învierii lui Hristos, eveniment reactualizat permanent...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 38.
Veniți de primiți lumină! Învierea Domnului este piatra de temelie a credinței noastre, momentul în care întunericul este învins de lumină, iar moartea este biruită de viață. Prin Înviere, Hristos ne dăruiește tuturor nu doar speranța, ci și certitudinea că existența noastră nu se sfârșește în mormânt, ci continuă într-o împărăție a iubirii și adevărului....
A treia ediție a festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârșin
Domeniul Regal Săvârșin devine, pentru al treilea an consecutiv, pe 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și un line up cu artiști pentru toate generațiile. Festivalul Suflet de România, inițiat de Profi, aduce la...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 37
Ziua a șasea – Împreună cu Mântuitorul Hristos spre Înviere Sâmbăta Mare este ziua așteptării tăcute, ziua în care toată creația pare să înghețe, în tăcere, la marginea mormântului în care Mântuitorul a fost pus. Este o zi de liniște profundă, o tăcere care ascunde în ea întreaga suferință a lumii, dar și întreaga speranță...
Pelerini pe ”Drumul Crucii” la Lupeni, spre Straja, în Vinerea Mare
Cu credință în suflete, dar și din dorința de a rememora Patimile Domnului Isus Hristos, mai bine de 1000 de pelerini s-au încumetat la cea de-a XXVI-a procesiune a Drumului Crucii, cale de aproape 10 kilometri, din centrul municipiului Lupeni și până sus, în munte, la schitul Straja – Golgota în care este păstrată peste...
Sute de catolici au urmat ”Calea Crucii” în Peștera Bolii
Obiectiv turistic important în arealul Văii Jiului, Peștera Bolii a devenit, în egală măsură, un reper al credinței, după ce, la inițiatiativa creștinilor din regiune, dar și din alte zone ale țării, aici sunt organizate în prejma marilor sărbători ale creștinătății, veritabile procesiuni religioase închinate Domnului nostru Iisus Hristos. Bunăoară, zilele acestea, în Săptămâna Patimilor,...
De Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, descoperă cetățile dacice din Munții Orăștiei, un tezaur al patrimoniului UNESCO
În fiecare an, la data de 18 aprilie este sărbătorită în întreaga lume, Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor. Pentru noi, hunedorenii, acesta este un moment prilenic de a lansa tuturor celor care vor să descopere unul dintre cele mai valoroase situri istorice ale lumii, invitația de a vizita cetățile dacice din Munții Orăștiei –...
„Amintiri pe hârtie/Memoria obiectului”, vernisaj expozițional Vioara Dinu la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva
Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, vă invită la deschiderea expoziției „AMINTIRI PE HÂRTIE/MEMORIA OBIECTULUI”, a artistei VIOARA DINU. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 aprilie 2025, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00....
Pilat și Claudia – Povestea nespusă din spatele crucificării
Poezia „Pilat și Claudia” scrisă de Robert Vladu, este mai mult decât o operă lirică; este o invitație într-o lume încărcată de dramatism, emoții contradictorii și profunzimi duhovnicești. Inspirată dintr-un episod istoric și biblic binecunoscut, această creație explorează un moment de cumpănă atât pentru personajele sale, cât și pentru întreaga umanitate. Autorul, el însuși actor,...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 36.
Ziua a cincia – Împreună cu Mântuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota Pe drumul Crucii, când Mântuitorul cade din nou sub greutatea suferinței, un moment de adâncă durere se întâmplă: femeile din Ierusalim plâng după El, iar Domnul, în mijlocul durerii Sale, Se întoarce către ele cu o vorbă tăioasă, dar plină de...
Prefectul județului Hunedoara, Consatntin Fulga dă asigurări că nu există riscul cedării barajului de la Valea de Pești
Discuțiile din CJSU Hunedoara, convocat de prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga miercuri, 16 aprilie 2025, au avut ca temă de analiză evaluarea rezistenței barajului de la Valea de Pești care alimentează cu apă potabilă localitățile din Valea Jiului, fiind luat în calcul riscul extrem al unor ploi abundente care ar putea avea loc în condițiile...
Redescoperă Valea Jiului prin Identitate și Patrimoniu
Asociația UrbanLab VJ propune o nouă perspectivă asupra Văii Jiului: aceea a valorificării patrimoniului construit. „Identitate și patrimoniu: Redescoperă Valea Jiului” este proiectul care readuce în atenția comunității și vizitatorilor clădirile cu valoare istorică și arhitecturală din orașele regiunii – construcții industriale, feroviare sau tradiționale peste care trecem adesea cu vederea, dar care spun povești...
Muzeul Oului sau cum a evoluat încondeiatul ouălor de la tradiţie la operă de artă
Ştiam că, undeva, în inima Bucovinei, oameni plin de har şi iubitori de tradiţii au găsit, într-un mod inedit, un posibil răspuns la întrebarea care frământă omenirea încă de la începuturile acesteia, dar nu avusesem ocazia să văd “pe viu” niciodată cum un banal ou poate căpăta valoarea unei adevărate opere de artă. Dacă ajungeţi...
Salvați Copiii România trimite candidaților la prezidențiale 10 întrebări pentru cele mai grave probleme cu care se confruntă copiii români
Sărăcia oprește accesul egal la sănătate și educație pentru unu din trei copii români, abandonul școlar a devenit o problemă cronică și violența din școli lasă urme asupra sănătății emoționale a copiilor, fie ei victime, agresori sau martori tăcuți. Organizația Salvați Copiii România dă voce vocilor fără vot și prezintă candidaților la prezidențiale, într-o scrisoare...
Crin Antonescu cere întărirea Agenției Naționale Antidrog, pe model american, pentru combaterea traficului și consumului de droguri în România
Traficul de droguri și consumul de droguri, mai ales în rândul tinerilor din Romînia a atins proporții alarmante. În acest condiții, candidatul Alianței România Înainte pentru funcția de președinte al țării, Crin Antonescu, apreciază că statul român are obligația de a interveni acum, cu măsuri inspirate din modelul american, pentru a combate acest flagel care...
Angajament nou al Ministerului Culturii pentru viitorul cultural al României după succesul Programului RO-Cultura
Ministrul Culturii, Natalia Elena Intotero a participat la conferința de închidere a Programului RO-CULTURA, unul dintre cele mai importante programe de finanțare dedicate sectorului cultural din România, drulat în ultimii ani. Prin acest program, cu sprijinul Granturilor SEE 2014–2021, oferite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein, au fost investiți peste 34 de milioane de euro în...
Măsuri de urgență pentru punerea în siguranță a Barajului de apă de la Valea de Pești
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara s-a întrunit miercuri, 16 aprilie 2025 într-o ședință extraordinară, pentru a analiza și dispune măsuri urgente în vederea punerii în siguranță a exploatării Barajului Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, județul Hunedoara. Ședința a fost convocată de prefectul Constantin Fulga ca urmare a...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 35.
Ziua a patra – Împreună cu Mântuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota Pe drumul Crucii, Mântuitorul continuă să înainteze cu greu, pășind sub povara imensă a suferinței și a păcatelor lumii. Priveliștea din fața Sa este una de groază. Gloata ce Îl însoțește este înfiorătoare în ura sa, plină de oameni care Îl...
Pregătiri pentru Sărbătorile Pascale în municipiul Lupeni
Autoritățile locale din municipiul Lupeni desfășoară deja, de o bună bucată de vreme, activități specifice campaniei pentru curățenia de primăvară pe domeniul public. În cadrul acesteia, după cum precizează primarului Lucian Resmeriță, au fost efectuate toate activitățile specifice, de la toaletarea copacilor, măturarea și spălarea străzilor și trotuarelor și până la reparații efectuate la elementele...
S-a semnat contractul pentru constucția noului stadion de 5 stele de la Hunedoara
La București a avut loc astăzi ceremonia de semnare a contractului de execuție pentru construirea noului stadion de la Hunedoara! Compania Națională de Investiții finanțează acest demers în baza unui proiect depus de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Primăria Hunedoara. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, împreună cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, au reprezentat...
Consiliul județean Hunedoara a împlinit 33 de ani de la înființare
În urmă cu 33 de ani, la data de 16 aprilie 1992, în baza legii nr. 69/1991 lua ființă Consiliul județean Hunedoara odată cu prima reuniune a forului administrației județene. Din componența primului Consiliu județean Hunedoara au făcut parte: Ladislau Farcaș, Valeriu Miclăuș, Aurel Anca, Virgil M. Dumitru, Gligor Hașa, Cristian Serafim Leucian, Florea Bereș,...
Proiecte majore de eficientizare energetică și estetică a blocurilor din orașul-stațiune Uricani
Orașul Uricani își schimbă înfățișarea odată cu finalizarea lucrările de reabilitare termică și estetică a fiecărui bloc de locuințe și a fiecărei instituții, devenind tot mai mult un oraș frumos, curat, îngrijit, demn de noul său statut de stațiune turistică de interes local. Este evident pentru toată lumea că grație eforturilor făcute de administrația publică...
Reabilitarea energetică a Grădiniței ”Lumea Copiilor” din Bărbăteni este aproape de finalizare
Proiectul de reabilitare energetică și de modernizare a Grădiniței „Lumea Copiilor” din cartierul Bărbăteni al municipiului Lupeni se apropie de finalizare. Potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, aici este implementat un alt program cu finanțare europeană, prin PNRR care are ca scop eficientizarea energetică a Grădiniței „Lumea Copiilor” și modernizarea acesteia la standarde europene în...
Președintele CJH, Laurențiu Nistor este convins că România are nevoie de un Președinte de calibrul lui Crin Antonescu
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și-a declarat public sprijinul față de candidatul alianței PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antonescu. Lider al Organizației județene a PSD Huneodara, Laurențiu Nistor susține importanța unei candidaturi care să unească, nu să dezbine, și a făcut apel la electoratul hunedorean să susțină un om cu experiență,...
Reuniune a Grupului Mixt pentru Romi la Prefectura Hunedoara
La sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, s-a desfășurat marți, 15 aprilie 2025, ședința Grupului Mixt de Lucru pentru Problemele Romilor, prezidată de prefectul județului, Constantin Fulga. Pe ordinea de zi s-a aflat prezentarea calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2025–2026, cu detalierea etapelor procesului de admitere, a perioadelor de depunere a documentelor,...







































