Abonații termoficării din Petroșani primesc asigurări că CEH va furniza agent termic în această iarnă

Abonații termoficării din Petroșani primesc asigurări că CEH va furniza agent termic în această iarnă

Desele sincope și problemele pe care le-a întâmpinat  sistemul centralizat de termoficare în sezonul de iarnă care a trecut în ceea ce privește asigurarea agentului termic către abonați din municipiul Petroșani, dar și apropierea noului sezon rece, l-au determinat pe primarul Tiberiu Iacob Ridzi să solicite o nouă întrevedere cu factorii responsabili în ceea ce privește asiguarea căldurii în sistem...

ADVERTORIAL / Cum influențează copilul obiceiurile tale financiare?

ADVERTORIAL / Cum influențează copilul obiceiurile tale financiare?

Obiceiurile tale financiare nu influențează numai starea financiară dar și pe cei din jur. Chiar dacă crezi că îi oferi copilului tot ce are nevoie, cumpărându-i tot ce își dorește, tot nu ești pregătit mereu pentru situații neprevăzute și scapi din vedere faptul că cel mic nu primește o educație economică stabilă acasă. Pentru că îți este greu să manageriezi...

Administratorii publici din România s-au reunit la a IV-a ediție a Forumului Naţional al Administratorilor Publici din România

Administratorii publici din România s-au reunit la a IV-a ediție a Forumului Naţional al Administratorilor Publici din România

Timp de 3 zile, în perioada 22-24 septembrie 2017, la București a avut loc cea de-a IV-a ediție a Forumului Naţional al Administratorilor Publici din România (AAPRO), organizație non-guvernamentală, apolitică și profesională, care militează pentru profesionalizare și transparență în actul de guvernare, pentru dezvoltarea sustenabilă și durabilă a comunitatilor locale. Din partea Consiliului Județean Hunedoara fost prezent domnul Dan STOIAN,...

Apa Prod anunță pentru astăzi sistări de apă la Hunedoara

SC Apa Prod SA informează că astăzi, 26 septembrie, n intervalul orar 13:15 – 17:00., se sistează furnizarea apei potabile în municipiul Hunedoara. LOCALITATEA: HUNEDOARA   STRĂZI AFECTATE: str. Brădet , Carol Davila , Primăverii . Motivul : Eliminare avarie str. Brădet nr.3 SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.

Apa Serv anunță pentru miercuri, restricții de apă la Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 27.09.2017 în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 15:00. Zona afectată: Cartier Braia. Motivul restricţiei: remediere pierdere la branşamentul scării 3 din 4, str. Gorunului. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. Birou Presă  Apa Serv...

Alpinista hunedoreană Alexandra Marcu a reușit să cucerească vârful Chimborazo (6.268m), din Anzi

Alpinista hunedoreană Alexandra Marcu a reușit să cucerească vârful Chimborazo (6.268m), din Anzi

Alpinista Alexandra Marcu a reușit să cucerească luni după-amiază vârful Chimborazo (6.268 m), din Munții Anzi (Ecuador), la capătul unui efort cu ore întregi de urcuș pe o pantă foarte înclinată și pe o vreme extrem de rece. „A fost o ascensiune extrem de dificilă, cu ore întregi de urcuș pe o pantă foarte înclinată și temperaturi extrem de joase,...

Petrila se pregătește pentru ”Zilele Orașului”

Petrila se pregătește pentru ”Zilele Orașului”

Trei zile de sărbătoare sunt pregătite să se desfășoare în cel mai estic oraș al Văii Jiului, Petrila. Sfârșitul acestei săptămâni este dedicat acțiunilor cultural-artistice și sportive reunite sub egida „Zilele Orașului Petrila”, unde nu vor lipsi concursurile sportive, muzica și voia bună. Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila anunță pentru perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2017 organizarea acțiunilor...

STUDIU / Principalele surse de informare pentru români: televiziunea, rețelele de socializare și site-urile de știri

STUDIU / Principalele surse de informare pentru români: televiziunea, rețelele de socializare și site-urile de știri

Sursele de informare ale românilor sunt televiziunea, rețelele de socializare și site-urile de știri, iar pentru două treimi (66%) dintre cei aceștia domeniul de interes este sănătatea, arată rezultatele unui studiu de specialitate privind relevanța brandurilor pentru consumatorii români, publicat luni. Potrivit cercetării „Relevanța brandurilor. Ce contează cu adevărat pentru consumatori’, realizată de iSense Solution pentru Golin România, mesajele transmise...

Teatrul din Petroșani anunță o nouă reprezentație a piesei ”Richard al III-lea”

Dacă nu ați reușit să vedeți sămbăta trecută premiera piesei de teatru ”Richard al III-lea” care a deschis noua stagiune artistică a Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani sau dacă, pur și simplu, doriți să revedeți spectacolul artistic regizat de Gelu Badea, după celebra piesă a lui William Shakespeare, veți avea această posibilitate la finalul acestei săptămâni. Teatrul Dramatic...

”Meandre” cu scriitorul Gherasim Țic, la Biblioteca județeană „Ovid Densusianu” din Deva

”Meandre” cu scriitorul Gherasim Țic, la Biblioteca județeană „Ovid Densusianu” din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva invită iubitorii de literatură, în ziua de 29 septembrie 2017, ora 1700, la Sala de Lectură, la o întâlnire cu scriitorul Gherasim Țic, care își va lansa recentul roman intitulat Meandre. Gherasim Țic este un nume binecunoscut în literatura română contemporană, un prozator care și-a cucerit publicul cititor cu romanele: Fii ai unui destin potrivnic...

Zi de sărbătoare în satul hunedorean Jeledinți la reînviata Zi a Satului

Zi de sărbătoare în satul hunedorean Jeledinți la reînviata Zi a Satului

Locuitorii satului Jeledinți, comuna Mărtinești, au sărbătorit, sâmbătă, pentru prima dată după mulți ani Ziua Satului, manifestările fiind cuprinse în programul celei de a VIII-a ediții a Zilelor Maghiare din județul Hunedoara. ”Ziua Satului la Jeledinți este organizată pentru prima dată după mulți ani. De foarte multă vreme, jeledințenii, maghiari și români deopotrivă, nu s-au bucurat de evenimente culturale și...

Jandarmul hunedorean Alin Marian din nou pe podium la o expoziţie chinologică

Jandarmul hunedorean Alin Marian din nou pe podium la o expoziţie chinologică

Jandarmul hunedorean Alin Marian a participat cu 8 câini pregătiţi de el, rasa ciobănesc german la „Expoziția naţională de frumusețe canină C.A.C. Deva”. Competiţia  a avut loc în data de 23 septembrie 2017 în județul Huneodara și s-a desfășurat în incinta Ștrandului Municipal Deva,  reunind 182 de câini din 60 de rase diferite din județele Hunedoara, Alba, Arad, Timiș, Brașov, dar și...

Situl de la Sarmizegetusa Regia se închide publicului în luna octombrie

Situl de la Sarmizegetusa Regia se închide publicului în luna octombrie

Consiliul Județean Hunedoara anunță că în perioada 2-31 octombrie 2017, accesul vizitatorilor în situl istoric de la Sarmizegetusa Regia va fi oprit. Potrivit instituției județene, această măsură a fost luată din cauza faptului că în perioada amintită vor fi executate lucrări în interiorul sitului istoric, pentru implementarea proiectului: ÎNTREȚINERE, RESTAURARE, CONSERVARE LA MONUMENTUL ISTORIC SARMIZEGETUSA REGIA-GRĂDIȘTEA DE MUNTE (ÎNLOCUIRE STÂLPI...

Noi amenzi pentru cei ce nu respectă regulile privind depozitarea deșeurilor, la Lupeni

Noi amenzi pentru cei ce nu respectă regulile privind depozitarea deșeurilor, la Lupeni

Primarul Lucian Resmeriță le-a declarat război celor care nu păstrează curățenia în municipiul Lupeni. După ce a amendat în repetate rânduri firma care asigura serviciile de salubritate în municipiul Lupeni pentru nerespectarea condițiilor contractuale privind ridicarea gunoiului menajer, contract care a și fost în cele din urmă reziliat, dar și după ce au fost create pârghiile pentru depozitarea și colectarea...

Fotbal / Liga IV, etapa 5 – Inter Petrila, pe loc repaus în fața tinerilor din Cetatea Devei

Fotbal / Liga IV, etapa 5 – Inter Petrila, pe loc repaus în fața tinerilor din Cetatea Devei

Etapa a cincea a campionatului județen de fotbal a oferit surprize clare pentru favoritele Hercules Lupeni și Inter Petrila în partidele de la Brad, respectiv Deva. Considerată drept cap de afiș a acestei etape, partida dintre Aurul Brad și Hercules Lupeni s-a încheiat indecis (0 – 0), un meci între două echipe care aveau, fiecare în parte, nevoie de puncte....

Miss România vine la Petroșani pentru concursul în care se caută ”Miss Beauty” în Petroșani  și Valea Jiului

Miss România vine la Petroșani pentru concursul în care se caută ”Miss Beauty” în Petroșani și Valea Jiului

Nu mai puțin de 45 dintre cele mai frumoase domnișoare și/sau doamne din toată Valea Jiului au fost selectate pentru a participa la cele două concursuri de frumusețe în cadrul cărora vor fi alese ”Miss Beauty Petroșani” și ”Miss Beauty Valea Jiului”. Concursul de frumusețe va avea loc în data de 30 septembrie 2017, la Club Revival din Petroșani, de...

Zilele Culturii Maghiare în Valea Jiului

Cea de-a VIII- a ediție a Zilelor Maghiare din județul Hunedoara se va desfășura în acest an între 22 septembrie – 2 octombrie sub egida Anului Evenimentelor Comunitare, program lansat de UDMR Hunedoara. Timp de 11 zile, în cadrul Zilelor Maghiare din județul Hunedoara se vor desfășura 62 de manifestări în 11 localități. Motto-ul ales pentru anul acesta este ”Alege!”....

Premieră la Teatrul Dramatic ”Ion D Sîrbu” din Petroșani / Adrian Andone și echipa teatrului din Petroșani au smuls ropote de aplauze pentru remarcabila prestație din spectacolul ”Richard al III-lea” de Shakespeare

Premieră la Teatrul Dramatic ”Ion D Sîrbu” din Petroșani / Adrian Andone și echipa teatrului din Petroșani au smuls ropote de aplauze pentru remarcabila prestație din spectacolul ”Richard al III-lea” de Shakespeare

Scrisă de maestrul dramaturgiei universale, Sir William Shakespeare, în urmă cu mai bine de patru secole, tragedia lui Richard al III-lea, de la cărei premieră absolută (în noiembrie 1633) s-au scurs nu mai puțin decât 384 de ani, generează încă aceleași profunde emoții, oriunde își găsește binemeritatul loc în repertoriul teatrelor de pe întregul mapamond. Aceleași emoții și sentimente amestecate...

Apa Serv anunță pentru luni, resticții de apă la Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru luni, 25.09.2017 în municipiul Lupeni – între orele 9:30 – 15:30. Zona afectată: Cartier Viitorului. Motivul restricţiei: remediere pierdere la branşamentul scării 2 din blocul E1, str. Viitorului. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. Birou Presă  Apa Serv...

Centenarul constituirii Cimitirului Eroilor din Petroșani, marcat la Petroșani de autorități din România și Italia

Centenarul constituirii Cimitirului Eroilor din Petroșani, marcat la Petroșani de autorități din România și Italia

Moment important din istoria întregii Europe, Centenarul Primului Război Mondial a fost marcat sâmbătă, 23 septembrie 2017, la Petroșani printr-o suită de manifestări publice realizate în comun de reprezentanți ai vânătorilor de munte din România și Italia, dar și a unor personalități publice din Petroșani și Ponte nelle Alpi, localități înfrățite astăzi sub stindardul Uniunii Europene. Evenimentul a prilejuit o...

Distincții pentru sportivul Avram Iancu din partea ministrului Tineretului și Sportului

Distincții pentru sportivul Avram Iancu din partea ministrului Tineretului și Sportului

Ministrul Tineretului și Spotului, Marius Dunca l-a invitat pe sportivul din Petroșani, Avram Iancu la sediul acestei instituții pentru a-l felicita pentru performanța sa de a traversa înot fluviul Dunărea, la la izvoare și până la Marea Neagră. Cu acest prilej, ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca i-a înmânat lui Avram Iancu mai multe distincții și trofee. ”Pentru promovarea sportului...

”Donează sânge , salvează o viaţă!” la Lupeni

”Donează sânge , salvează o viaţă!” la Lupeni

”Donează sânge , salvează o viaţă!” Acesta este motto-ul sub care administraţia locală din municipiul Lupeni, împreună cu cadrele medicale de la Spitalul Municipal din localitate şi Centrul de Transfuzii Sanguine Deva şi-au dat mâna într-o frumoasă colaborare pentru a salva vieţi. Astfel, începând din data de 28.09.2017, la Spitalul Municipal din Lupeni se va deschide un punct pentru recoltarea sângelui, acesta  fiind situat...

Restricţii în regim de avarie în Cartierul Aeroport din Petroșani

Restricţii în regim de avarie în Cartierul Aeroport din Petroșani

În urma avariei de pe conducta principală de alimentare cu apă potabilă din zona Aeroport si Livezeni din municipiul Petroşani, anunțată în cursul serii de vineri, 22 septembrie, Apa Serv informează că furnizarea apei potabile este în continuare sistată pentru abonaţii de pe străzile Şoimilor, Sălătruc, Saşa şi parţial Livezeni. Alimentarea cu apă va fi reluată duminică seara, 24.09.2017, iar...

Știm să acordăm copiilor noștri o educație alimentară sănătoasă ?

Știm să acordăm copiilor noștri o educație alimentară sănătoasă ?

Potrivit unei informări făcute de Eurodiet România, în țara noastră, studiile arată că părinţii nu supraveghează nutriţia copiilor iar numărul copiilor obezi este în continuă creştere. Medicii estimează că obezitatea infantila s-a dublat faţă de anii trecuţi. România fiind astfel pe locul 3 în Europa în clasamentul obezităţii. Obezitatea la copii se datorează în primul rând lipsei de educaţie a părinţilor,...

Turneul dedicat aniversării a 96 de ani de popice la Petrila a intrat în faza semifinalelor

Turneul dedicat aniversării a 96 de ani de popice la Petrila a intrat în faza semifinalelor

Sub egida „Zilelor Orașului Petrila” la sala de popice a Clubului Sportiv Inter Petrila este în plină desfășurare turneul de popice – amatori „96 de ani de popice la Petrila”. Primele două zile ale competiției au fost rezervate calificării pentru semifinale. La startul întrecerilor din această săptămână s-au aliniat nouă echipe de amatori din orașul Petrila, formate din 4 +...

Defilare a Gărzii de pe Cetatea Deva, urmată de un spectacol în aer liber

Turiștii care se vor afla sâmbătă, la ora 11,00, în Cetatea Deva vor fi întâmpinați de străjerii din Garda Cetății, care vor defila, alături de domnițe, pe aleile fortificației medievale în costume specifice secolului al XV-lea, când bastionul care domină orașul era în proprietatea lui Iancu de Hunedoara. „Pentru mai bine de un ceas, vizitatorii au ocazia să facă o...

La Petroșani a început reuniunea anuală a Alpinilor europeni

La Petroșani a început reuniunea anuală a Alpinilor europeni

Mai mult de 100 de reprezentanți ai asociațiilor europene ale vânătorilor de munte, în cea mai mare parte veniți din Italia, se află în aceste zile în Petroșani, localitate în care se derulează cea de-a II-a Reuniune anuală a Vânătorilor de Munte din Europa. Evenimentul a debutat vineri dimineață la Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani, unde a avut...

Județul Hunedoara intră în ”Săptămâna Europeană a Sportului”

Județul Hunedoara intră în ”Săptămâna Europeană a Sportului”

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Primăria Municipiului Deva, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Palatul Copiilor Deva organizează o nouă ediție a evenimentului ”Săptămâna Europeană a Sportului”. Evenimentul se va derula în perioada  23 – 30 septembrie 2017 în mai multe loclaități din județul Huneodara. SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI  este o...

La Spitalul din Lupeni se deschide un punct de recoltare pentru donatorii de sânge

Donatorii de sânge din Valea Jiului vor beneficia de un nou punct de recoltare a sângelui, care va funcționa, începând cu data de 28.09.2017, la Spitalul Municipal din Lupeni. Punctul este situat în incinta spitalului vechi, la parter, lângă laboratorul de analize medicale al spitalului. Recoltările vor fi efectuate de către personalul specializat din cadrul Centrului de Transfuzii Sanguine Deva,...

Fotbal / Punct final în optimile Cupei României faza județeană – Hunedoara

Fotbal / Punct final în optimile Cupei României faza județeană – Hunedoara

Cele opt partide disputate pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, faza județeană Hunedoara, au adus victorii pe linie pentru echipele din Liga IV, de altfel fiind chiar favoritele acestui turneu. Inter Petrila, echipa care deține Cupa României ediția 2016 – 2017, s-a impus categoric în partida cu Universitatea Petroșani disputată pe Stadionul Parângul din Lonea. Tânăra echipă...

Expoziție a Muzeului German al Jocurilor la biblioteca județeană din Deva

Expoziție a Muzeului German al Jocurilor la biblioteca județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, va fi gazda expoziției interactive de jocuri a Muzeului Jocurilor din orașul german Chemnitz, expoziție ce va putea fi vizitată gratuit la Filiala Nr. 1 a Bibliotecii, situată în cartierul Dacia, Bl. 41 – parter (lângă Colegiul Tehnic „Transilvania”), în perioada 28 septembrie – 17 noiembrie 2017,...

140 de șomeri au fost încadrați în muncă la Bursa Locurilor de Muncă din județul Hunedoara

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat joi, 21 septembrie 2017, o nouă Bursă a Locurilor de Muncă, la sediul agențiilor locale din mai multe localtăți hunedorene. La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 179 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat...

Jandarmi hunedoreni, în turneul final al Campionatului MAI la minifotbal

Jandarmi hunedoreni, în turneul final al Campionatului MAI la minifotbal

Echipa de minifotbal a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara a participat la turneul final al Campionatului organizat de Centrul Cultural al M.A.I., în perioada 18.09-21.09.2017, la Timişoara. Cele opt echipe ale instituţiilor M.A.I. calificate în finală au fost împărţite în 2 grupe. Rezultatele echipei I.J.J. Hunedoara în cadrul Grupei A, din care a făcut parte au fost următoarele: I.J.J. Hunedoara-I.S.U....

Vânătorii de Munte din întreaga Europă marchează la Petroșani, Centenarul Marelui Război

Vânătorii de Munte din întreaga Europă marchează la Petroșani, Centenarul Marelui Război

La Petroșani, începe vineri 22 septembrie 2017, cea de-a doua Reuniune a Vânătorilor de Munte din Europa. Evenimentul, susținut de Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani, aduce în Valea Jiului reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere și ai asociațiilor reprezentative ale Vânătorilor de munte din întreaga Europă. Aceștia vor avea, pe lângă reuniunile de lucru programate în...

Senatorul Cristian Resmeriță cere măsuri pentru aplicarea corectă a Legii 192/2015 pentru pensionarii din minerit și siderurgie

Senatorul PSD Cristian Resmeriță a depus la Biroul Permanent al Senatului o interpelare adresată minstrului Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, prin intermediul căreia îi solicită demnitarului adoptarea măsurilor care se impun pentru aplicarea corectă a Legii 192/2015, pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii. În demersul său parlamentar, senatorul Cristian Resmeriță arată că recalcularea pensiilor...

Ajutoare financiare de la Guvern pentru localitățile afectate de furtuni

Peste 36 de milioane lei au fost alocate de Guvern pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni, printr-o hotărâre adoptată în ședința de astăzi. Vor fi reparate sau refăcute 16 spitale, 23 de dispensare, Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, 251 de școli și grădinițe, sedii de poliție, unități de cult. Autoritățile locale din 10 județe vor primi suma...

Cărțile Mariaoarei Ardelean, un dar oferit celor mici

Cărțile Mariaoarei Ardelean, un dar oferit celor mici

”Ori de câte ori Biblioteca Județeană lansează cărți dedicate copiilor, ne bucurăm foarte mult. Bucuria noastră vine din faptul că, pentru noi, copiii, micii noștri cititori, reprezintă un public deosebit, un public care are nevoie de sensibilitate, de duioșie, care trebuie călăuzit în minunata lume a basmului, a poeziei”, a spus Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva în...

Europarlamentarul Iuliu Winkler apreciază că birocrația și centralizarea excesivă sufocă România

Europarlamentarul Iuliu Winkler apreciază că birocrația și centralizarea excesivă sufocă România

România este sufocată de birocrație și centralizare excesivă în domeniul absorbției finanțărilor europene din cadrul Politicii de Coeziune, a declarat, joi, la Deva, într-o conferință de presă, deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), președintele UDMR Hunedoara. Potrivit acestuia, lentoarea cu care România absoarbe fondurile europene aferente actualului Cadru Financiar Multianual 2014-2020 a stârnit îngrijorare în cadrul Comisiei de Dezvoltare Regională...

Ministrul Agriculturii revine în județul Hunedoara

Ministrul Agriculturii revine în județul Hunedoara

Petre Daea, ministrul Agriculturii, se va întoarce în județul Hunedoara, pentru a participa la sărbătorile, cu tradiție îndelungată de la Costești. Informația a fost adusă de președintele PSD Huneodara, deputatul Laurențiu Nistor, care reamintește că, de curând, că ministrul Agriculturii a mai alocat două zile din agenda sa pentru o vizită în județul Hunedoara, timp în care s-a întâlnit cu...

La Lupeni se dă startul competiței regionale de minifotbal ”Cupa Straja” – Ediția I

La Lupeni se dă startul competiței regionale de minifotbal ”Cupa Straja” – Ediția I

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni în colaborare cu Comexim R SRL Lupeni, DiacomPrestcom SRL Lupeni și Tabăra Resiga organizează, în perioada 22-24 septembrie 2017, prima ediție a Cupei Straja 2017 la fotbal, eveniment care se va desfășura la Stadionul ”Minerul” din Lupeni. Competiția regională de minifotbal ”Cupra Straja” reunește tineri practicanți ai acestui sport din mai multe localități...

Centenar Eugen Lovinescu la Biblioteca județeană din Deva

Centenar Eugen Lovinescu la Biblioteca județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 27 septembrie 2017, ora 1330, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva un eveniment cultural sub genericul „Lovineștii, oamenii cărților”. Manifestarea are loc cu prilejul împlinirii, la 28 august 2017, a o sută de ani de la nașterea dramaturgului Horia Lovinescu. Cu acest prilej, vor fi evocați...

Pagube estimate la 232.630 lei pentru instituțiile publice hunedorene, după furtuna din 17 septembrie

Pagube estimate la 232.630 lei pentru instituțiile publice hunedorene, după furtuna din 17 septembrie

În data de 17.09.2017, în județul Hunedoara s-au produs calamități naturale care au afectat un număr de 12 unități administrativ-teritoriale. Au fost afectate acoperișurile blocurilor, instituțiilor publice (unități de învățământ, cămine culturale, biserici, etc.), locuințe, anexe gospodărești, rețele electrice, drumuri naționale, drumuri județene, străzi, stații de autobuz,  etc. Potrivit evaluării realizate Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, valoarea totală a pagubelor...

Furtuna de miercuri a oprit furnizarea apei în Petrila și Petroșani

Furtuna de miercuri seara, care a atins și mai multe zone ale Văii Jiului, a generat probleme în furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în Petrila și în zona de Nord a municipiului Petroșani precum și m cactierul Colonie, alimentate de sursa de apă a SC Apa Serv de la Taia. Într-un comunicat al operatorului regional de apă și...

Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis porțile la Deva.

Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis porțile la Deva.

Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis, astăzi, porțile la Deva. Cursurile, cu durata de patru ani, se adresează asistenților medicali care doresc să se specializeze în medicină generală. Inițiativa înființării instituției de învățământ superior aparține Spitalului Județean de Urgență Deva și a beneficiat de tot sprijinul din partea conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Facultatea va funcționa ca filială a Universității de...

Sesiune specială de admitere la Universitatea din Petroșani

După ce a reușit să ocupe toate locurile bugetate de stat, de la toate specializările de licență și master, Universitatea din Petroșani organizează, în această săptămână, o sesiune de înscriere extraordinară. Aceasta vizeză ocuprea locurilor rămase disponibile în cadrul diverselor specializări de la cele trei facultăți componente, atât pentru studiile de licență, cât și pentru master. A doua sesiune de...

Mircea Dobre: ”Reglementările din turism sunt vechi de aproape 20 de ani”

Mircea Dobre: ”Reglementările din turism sunt vechi de aproape 20 de ani”

Principalul act normativ prin care se reglementează activitatea de turism în România este vechi de aproape 20 de ani, motiv pentru care este nevoie de o lege a turismului flexibilă, adaptată la cerințele moderne, care să reunească tot ceea ce a mai apărut în timp legat de acest domeniu de activitate, a declarat ministrul turismului, Mircea Dobre, prezent miercuri în...

Masă rotundă ”Despre comunitate” la Asociația Caritas Petroșani

Masă rotundă ”Despre comunitate” la Asociația Caritas Petroșani

Asociația Caritas din Petroșani organizează în cadrul proiectului O mână de ajutor, finanțat de către Caritasverbandfur Diocese Trier și  în parteneriat cu Parohia Romano-Catolică din Petroșani  întâlnirea cu  tema Despre comunitate. Structurată sub formă de masă rotundă, acțiunea este deschisă tuturor celor care resimt nevoia de a aduce o opinie referitoare la direcția comunității locale din Petroșani și Valea Jiului....

Apa Serv anunță pentru joi, restricții de apă la Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru joi, 21.09.2017 în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată: str. Mihai Viteazu bl. 17, 18, 19, 21a, 80, 81, 82, str. Romanilor bl.21b, A61, B61, str. 1 Mai, str. Morii bl. 68, Magazin Penny, str. Nicolae Titulescu bl. G1, G2, G3, D55, 105, 25,...

Noi proiecte pentru dezvoltarea Lupeniului, adoptate în ciuda opoziției unor consilieri liberali

Noi proiecte pentru dezvoltarea Lupeniului, adoptate în ciuda opoziției unor consilieri liberali

Câteva importante proiecte de hotărâre care au ca scop susținerea tinerilor din municipiului Lupeni au fost adoptate, în sedinta de îndată de marti, 19 septembrie a Consiliului local al municipiului Lupeni. Inițiate de primarul Lucian Resmeriță, proiectele care vizează organizarea Cupei Straja 2017 la minifotbal, respectiv  aprobarea Studiului de Fezabilitate și a Indicatorilor tehnico -economici pentru construirea unui nou bloc...