Pentru aproape 100 de elevi din județul Hunedoara, ziua de 26 martie 2026 a însemnat mai mult decât o simplă vizită într-o universitate – a fost o întâlnire directă cu propriul viitor. Universitatea Politehnica Timișoara le-a deschis porțile și le-a oferit, pentru câteva ore, experiența autentică a vieții de student, într-un demers care reflectă grija...
Colegiul Economic ”Hermes” din Petroșani, modernizat prin fonduri europene
Administrația publică locală din Petroșani continuă implementarea unor programe de investiții care au drept scop modernizarea infrastructurii din sistemul educațional al localității. În acest context, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, informează că în aceste zile a fost semnat contractul de finanțare pe fonduri europene pentru reabilitarea termică a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani, un proiect...
Primele rezultate concrete ale platformei Fără Hârtie: problemele cetățenilor cu noua Carte Electronică de Identitate au generat deja soluții
Guvernul României, prin platforma fara-hartie.gov.ro, anunță primele rezultate concrete ale procesului de debirocratizare, la mai puțin de 30 de zile de la lansare. Pentru început au fost abordate sesizările primite în categoria „Pașaport și Carte de Identitate”, una dintre cele mai raportate categorii de pe platformă (peste 300 de sesizări). În prezent, sunt în lucru...
Primăria Municipiului Deva investește în viitorul elevilor: infrastructură digitală modernă pentru Colegiul „Decebal”
Primăria Municipiului Deva anunță semnarea, în data de 24 martie 2026, a contractului de finanțare pentru proiectul „Infrastructură și resurse tehnologice digitale pentru un mediu școlar, incluziv, sigur și performant pentru Colegiul Național Decebal Deva”, depus în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva. Municipiul Deva are rolul de lider de parteneriat în cadrul acestui proiect ...
„Chipuri din Cuvânt” – Ziua 13 – Abel
Mă uit la Abel și văd un om simplu, un păstor, dar cu inima curată și dăruită lui Dumnezeu. El a trăit drept și și-a oferit tot ce avea mai bun ca jertfă. Abel a fost ucis de fratele său, Cain, și totuși a rămas simbolul neprihănirii, al celui persecutat pentru binele făcut și pentru...




