La vreme de post, o poveste despre foame

La început de august, când soarele dogorește în tăcere și lumea parcă se topește în lene de vară, începe unul dintre cele mai frumoase momente ale anului bisericesc: Postul Adormirii Maicii Domnului. Este un post scurt, dar încărcat de lumină. Nu e post al asprimii, ci al bucuriei. Nu e doar un exercițiu de voință, ci o școală a evlaviei – evlavia noastră față de Maica Domnului, ocrotitoarea celor blânzi, a celor rătăciți, a celor flămânzi de iubire.

Ani de zile am crezut că postul înseamnă doar să renunț la carne, la ouă, la lapte. Să bifez o reușită a stomacului. Mă mândream, pe dinăuntru, că „m-am ținut”, dar ceva nu se schimba. La sfârșitul celor două săptămâni, simțeam o liniște fizică, dar o goliciune duhovnicească. Aveam în mine o foame care nu se vedea – o foame de iubire, de iertare, de un rost mai mare decât mine.

Apoi am citit un cuvânt care m-a răscolit: „Ce folos este ca trupul să fie deșert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos este a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri?” (Sfântul Antim Ivireanul)

Am înțeles atunci că postul nu e despre ce nu mănânci, ci despre ce nu mai lași să crească în tine: mânia, vorba de rău, judecata ușoară, indiferența. Și mai ales, ura. Că nu e vorba de o simplă rețetă alimentară, ci de o foame mai adâncă: foamea de Dumnezeu.

Postul Adormirii Maicii Domnului e și un timp al nădejdii, în care parcă ne apropiem mai ușor de blândețea cerului. E ca o mână caldă a unei mame care ne îndeamnă să ne curățăm inima, nu doar frigiderul. Să ne dezlipim puțin de zgomotul lumii și să ne întoarcem la ceea ce contează.

Adevărata întrebare a postului nu este: „Ce ai lăsat deoparte?”, ci „Cu ce te-ai hrănit înăuntrul tău?”. Te-ai hrănit cu iertare? Cu smerenie? Cu gândul bun despre aproapele? Cu rugăciune?

Drag cititor, îți doresc ca acest post să nu fie doar o perioadă de rețineri, ci o poveste sinceră despre foame – nu foamea trupului, ci a sufletului. Îndrăznește să o recunoști și să o urmezi până la izvorul ei. Poate că nu ai nevoie de mai puțin din farfurie, ci de mai mult din Dumnezeu. Și din Maica Lui, care nu obosește niciodată să ne vegheze.

Post cu folos, cu sens și cu bucurie.