Mai mult decât îndemânare 

”După ce a câștigat mai multe concursuri de tir cu arcul, un tânăr campion destul de orgolios a provocat un maestru Zen care era renumit pentru abilitatea sa de arcaş. Tânărul a demonstrat o remarcabilă competență tehnică lovind o țintă îndepărtată de la prima încercare, apoi a despicat acea săgeată cu o a doua lovitură.

– Acum, îi spuse el bătrânului, să văd dacă poți întrece așa ceva!

Netulburat, maestrul nu și-a scos încă arcul, ci mai degrabă a făcut semn spre un tânăr arcaș să-l urmeze pe munte. Curios, campionul l-a urmat până când au ajuns în fața unei prăpăstii adânci, deasupra căreia nu era niciun pod; doar un buștean putred și stând să cadă. Pășind calm până la mijlocul trunchiului, bătrânul maestru a ales ca țintă un copac îndepărtat, și-a scos arcul și a ochit sigur, din prima lovitură.

– Iar acum este rândul tău, spuse el în timp ce se întoarse cu grație pe pământ sigur.

Privind cu groază în abis, tânărul nu mai găsi forța să înainteze, darămite să mai tragă la țintă.

– Ai multă îndemânare cu arcul tău, spuse stăpânul, simțind neputința adversarului său, dar nu-ți cunoști câtuși de puțin mintea care dă drumul la lovitură.” 

De-a lungul vieții, am crezut că performanța ține doar de exercițiu, de repetiție, de tehnică. Că dacă învăț suficient, exersez constant și mă dedic unui lucru, voi reuși. Și da, este adevărat. Până la un punct.

Dar am înțeles – uneori pe pielea mea – că abilitatea nu înseamnă nimic fără stăpânire de sine. Că poți trage perfect în țintă pe teren sigur, dar poți da greș lamentabil când viața te așază pe o „scândură” fragilă, deasupra unei prăpastii. Atunci când îți tremură inima, gândurile te încurcă, frica te paralizează… și îți dai seama că nu mai ai controlul. Nu asupra arcului, ci asupra ta.

Am învățat că adevărata concentrare nu vine din mușchi, ci din minte. Din liniștea aceea adâncă care te ține ferm chiar și atunci când totul în jur pare că se prăbușește. Iar acea liniște nu se învață din competiții, ci din răbdare, din eșecuri, din antrenamentul interior.

Așa cum spune și Scriptura: „Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai preţuit decât cuceritorul unei cetăţi” (Proverbele 16:32)

Pentru mine, acest verset a fost un semnal de trezire: să îmi domolesc orgoliul. Nu doar ca să fiu mai „bun”, ci ca să fiu mai împăcat cu mine.

Dragă cititorule, poate știi deja să lovești ținta în viață: să îți îndeplinești obiectivele, să fii bun în ceea ce faci. Dar întrebarea este: Când va veni o zi cu vânt, cu prăpăstii, cu frică – vei ști să îți stăpânești mintea?

Pentru că adevărata victorie nu e să tragi perfect.

E să fii întreg în fața haosului.

Și să-ți păstrezi pacea acolo unde alții s-ar pierde.