Cine te va apăra cu adevărat?

Se spune că un om a fost nedreptățit și acuzat pe nedrept. Pentru a scăpa de pedeapsă, avea nevoie ca cineva să depună mărturie în favoarea lui. S-a dus la cei trei prieteni apropiați și le-a cerut sprijinul: „Mâine veniți cu mine la judecător să dovedim împreună nevinovăția mea.”

A doua zi, primul prieten s-a scuzat și nu a mai venit. Al doilea l-a însoțit până aproape de tribunal, dar s-a întors și el, lăsând omul singur. Doar al treilea, despre care acesta credea că nu va fi de ajutor, a intrat în sală, a depus mărturie și l-a salvat.

Această poveste ne amintește ceva esențial despre viață și despre ceea ce ne rămâne cu adevărat după ce plecăm din această lume. Cei trei „prieteni” care ne pot susține sunt: averea și realizările noastre, rudele noastre și faptele bune pe care le-am făcut.

Dar adevărul este că averea și rudele nu ne pot apăra în fața judecății supreme, fiind lucruri trecătoare și limitate la această viață. Ele ne însoțesc doar până la mormânt.

Singurul „prieten” care ne rămâne cu adevărat este cel al faptelor bune – acestea vorbesc pentru noi mai departe, arătând cine am fost cu adevărat. Ele sunt mărturia sinceră pe care Dumnezeu o va asculta, pentru că „Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putința de a face bine.”

Se spune că în fața judecății, cei care ne susțin nu sunt averile sau rudele, ci faptele noastre bune. La fel ca omul acuzat pe nedrept, care a găsit ajutor doar în prietenul care a depus mărturie, sufletul nostru este evaluat nu după bogății sau legături de sânge, ci după ceea ce am sădit în lume prin fapte bune.

Biblia ne amintește că „Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.” (Evrei 13:16). De fapt, chiar Domnul Iisus ne învață că atunci când ajutăm pe cei în nevoie, Lui Îi facem un bine adevărat (Matei 25:40).

În viață, suntem adesea tentați să ne măsurăm valoarea după ce deținem sau cine ne sunt rudele. Dar când ne apropiem de sfârșit, aceste lucruri rămân aici, în lumea aceasta. Doar faptele bune rămân cu noi, fiind „martorul” care ne poate apăra sufletul în fața lui Dumnezeu.

Așa că, în fiecare zi, să alegem să facem bine, să iubim necondiționat și să fim buni unii cu alții, pentru că, așa cum spune Scriptura, vom fi judecați după ce am sădit în lume (Apocalipsa 20:12). În faptele noastre bune stă adevărata noastră comoară.

Fă ca fiecare zi să fie o ocazie de a face un bine, oricât de mic, pentru că astfel vei avea cu adevărat un prieten loial care să te însoțească și dincolo de această lume.