Faptele care vorbesc

Astăzi mi-am amintit o isorioară simplă, dar plină de miez.

Trei mame la fântână, trei găleți cu apă, trei copii. Două mame își umpleau drumul cu laude despre cât de puternici și pricepuți sunt fiii lor. A treia… a tăcut. Nu pentru că nu ar fi avut ce spune, ci pentru că știa că vorbele nu țin loc de fapte. Când, pe poteca de întoarcere, s-au întâlnit cu copiii, totul s-a limpezit ca apa din fântână. Cei doi băieți lăudați au rămas la joacă. Al celei de a treia mamă, fără să-l cheme, a alergat spre ea, i-a luat găleata și a dus-o în casă. Fără cuvinte, fără așteptarea unei recompense.

Privind această scenă, am simțit cum Scriptura îmi confirmă gândul: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5:16). Și tot Biblia spune: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3:18).

Astăzi îmi propun să tac mai mult și să fac mai mult. Să nu-mi măsor viața în cuvinte, ci în gesturi. Să ridic pe alții prin ajutorul meu și nu prin laudele mele. Căci, așa cum spune Scriptura, „cel smerit va fi înălțat” (Luca 14:11).

În fiecare zi am ocazia să fiu asemenea acelei mame: să las faptele să vorbească, să iubesc fără să mă laud și să slujesc fără să aștept recunoaștere. Astăzi aleg să fiu simplu, fără răutate, iar copilul meu – și cei din jurul meu – să vadă în mine adevărul trăit.