La răscruce de ani: chemarea inimii spre Hristos

Astăzi, în ultima zi a lunii august, mă opresc și privesc sincer în inima mea. Este o zi de răscruce, un sfârșit și totodată un început – aproape de pragul unui nou an bisericesc, timpul potrivit să fac bilanț și să aleg drumul pe care vreau să-l urmez. Întrebarea tânărului bogat din Evanghelie răsună și în inima mea: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” (Luca 18, 18-27). Știu că nimeni nu este bun în afară de Dumnezeu și că nimic din ceea ce posed nu poate înlocui harul Lui. Am respectat poruncile, am încercat să fac binele, să nu rănesc, să fiu drept și cinstit. Și totuși, simt că există ceva ce-mi scapă, ceva ce mă împiedică să fiu cu adevărat liber și apropiat de Dumnezeu.

Privesc la ceea ce dețin: bogății, preocupări, ambiții, temeri. Îmi dau seama că toate acestea, care par atât de importante pentru mine, pot deveni piedici în drumul meu spre Hristos. La fel ca tânărul bogat, mă pot întrista sau mă pot teme să las în urmă ceea ce cred că mă definește, dar chemarea Lui este clară: să pun totul în slujba iubirii, să dau ce am pentru ceilalți și să-L urmez pe El cu inima mea întreagă.

Astăzi aleg să fac un pas curajos. Aleg să renunț la atașamentele care îmi țin inima închisă și să-L urmez pe Hristos cu încredere. Știu că nu voi reuși singur; recunosc că ceea ce este imposibil pentru oameni devine posibil prin Dumnezeu. Prin harul Lui, pot învăța să-mi pun comorile nu în lucrurile efemere, ci în faptele bune, în iubirea pentru aproapele și în căutarea Lui.

Îmi promit să fiu mai atent la inima mea, la gândurile și dorințele care mă pot îndepărta de El. Îmi promit să privesc mai des la ceilalți, să ofer sprijin, ajutor și compasiune fără să cer nimic în schimb. Știu că adevărata libertate nu vine din posesii sau putere, ci dintr-o inimă care se dăruiește, care iubește și care caută voia lui Dumnezeu în toate.

Astăzi, în prag de nou an bisericesc, aleg să încep un drum al eliberării interioare. Aleg să-mi pun viața în mâinile Celui care poate transforma imposibilul în posibil. Aleg să cred că, dacă Îl urmez cu adevărat, orice greutate, orice frică sau tristețe va fi transformată în dar și bucurie. Aleg să fiu atent la chemarea Lui în fiecare zi și să mă apropii de Împărăția cerurilor, nu prin bogăție sau mândrie, ci prin credință, smerenie și iubire.

Astfel, îmi deschid inima, încredințez tot ce am și tot ce sunt Lui și merg înainte, știind că fiecare pas făcut cu El mă apropie de adevărata comoară: viața veșnică și pacea inimii.