Când prezența e suficientă

De-aș fi fost mai mic, poate aș fi înțeles mai repede ce contează.

Nu mai tare. Nu mai important. Doar mai mic.

Într-o lume care mă învață să urc, să demonstrez, să adun, eu simt uneori nevoia să cobor. Să tac. Să stau.

Am învățat că nu trebuie să fac lucruri mari ca să aduc liniște. Uneori e suficient să fiu prezent. Să fiu blând. Să nu mă apăr mereu. Să nu mușc atunci când mi-e frig pe dinăuntru.

De-as fi fost 

De-aş fi fost în Noaptea Sfântă

un mieluţ cu gând supus,

aş fi stat s-aud cum cântă,

cum oştirile-Ţi cuvântă

Ţie, Dragul meu Iisus. 

Aş fi rupt trei albăstrele

ca în iesle să le-nfig,

Doamne, să Te joci cu ele,

ca să uiţi că vii din stele,

ca să uiţi de vânt şi frig… 

Aş fi stat peste ţepuşe,

de răcoare să Te cruţ,

Ţi-aş fi pus pe picioruşe

şi pe păru-n ineluşe

tâmpla caldă de mieluţ.

De-aș fi fost mai mic 

Text: Costache Ioanid

Dacă aș fi fost în noaptea aceea… poate aș fi încălzit-o puțin. Și poate asta e chemarea mea / a noastră și astăzi.

„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.”  – Matei 5, 5

Am alergat mult timp după stele. După idealuri mari, planuri perfecte, vise care să mă scoată din frigul cotidian. Și totuși, cele mai frumoase momente au fost cele simple: o vorbă bună, o iertare spusă greu…

Dacă aș avea azi trei albăstrele… le-aș așeza între griji, ca să nu uit că pruncul Iisus nu e departe. Este jos. Este aproape. Este lângă mine.

Nu trebuie să cobor cerul pe pământ. Trebuie doar să am grijă de ceea ce mi-a fost încredințat. De familia mea, de prietenii și semenii mei. De inima mea.

„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” – Luca 17, 21

Am crezut mult timp că trebuie să fiu puternic ca să rezist.

Dar am descoperit că adevărata putere e să rămân cald într-o lume rece.

Dacă pot să țin de cald cuiva – fie și pentru o clipă – atunci ziua mea nu a fost în zadar.

„Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” –  Ioan 1, 5