Când tac, îi aud pe cei care au știut să vorbească

Sunt zile în care simt că adevărul se pierde în zgomot. Că fiecare vorbește, explică, se apără, dar puțini mai ascultă. Atunci îmi aduc aminte de Sfinții Trei Ierarhi, ca de niște oameni care au știut, fiecare în felul lui, când să vorbească și când să tacă.

Pe 30 ianuarie îi prăznuim împreună pe Sfântul Vasile cel Mare, pe Sfântul Grigorie Teologul și pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Nu pentru că ar fi fost la fel, ci tocmai pentru că au fost diferiți și, totuși, una. În ei descopăr un adevăr care mă mustră: unitatea nu înseamnă uniformitate, iar adevărul nu se apără prin ceartă.

Sfântul Vasile mă învață că nu pot vorbi despre Dumnezeu fără să-mi pese de om. Că rugăciunea fără milostenie rămâne incompletă. El nu doar a tâlcuit Scriptura, ci a transformat credința în pâine pentru flămânzi, în adăpost pentru cei slabi. De la el învăț că tăcerea mea față de suferința aproapelui nu este smerenie, ci nepăsare.

Sfântul Grigorie Teologul mă oprește din graba explicațiilor facile. El îmi arată că sunt taine care cer respect, nu simplificare. Că despre Dumnezeu nu pot vorbi oricum și oricând. „În tăcere se naște teologia adevărată” – parcă asta îmi spune viața lui. El a vorbit frumos despre Dumnezeu pentru că L-a ascultat mult.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur mă lovește direct în inimă. El nu mângâie vanitatea mea, ci o demască. Cuvântul lui nu era decorativ, ci vindecător prin adevăr. Mă face să înțeleg că Evanghelia nu e doar de citit, ci de trăit. „Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă” (Iacov 1, 22).

Toți trei au trăit vremuri tulburi, pline de rătăciri și conflicte. Și totuși, nu s-au luptat unii cu alții, ci cu minciuna. Nu pentru slavă, ci pentru adevăr. Iar când oamenii au început să-i despartă, ei s-au arătat și au spus limpede: „La Dumnezeu suntem una.”

Aici mă regăsesc eu. De câte ori nu despart? De câte ori nu aleg „partea mea” și uit de unitate?

Când lumea devine prea zgomotoasă, aleg să-i ascult. Pentru că ei nu mă învață doar ce să cred, ci cum să trăiesc. Și, mai ales, cum să rămân în adevăr fără să pierd iubirea.