Primăria municipiului Petroșani a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se propune introducerea unui sistem de plată pentru parcările rezidențiale din municipiul Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că decizia vine ca urmare a solicitărilor transmise în scris sau în programul de audiențe, către administrața locale de cetățenii proprietari...
An: 2019
Festivalul Hunedoara Lirică aduce două capodopere muzicale la Petroșani
În cadrul Festivalului Hunedoara Lirică, Teatrul de Artă Deva vă aduce, în premieră, o nouă producție realizată în cadrul Laboratorului Liric din acest an. Cele două opere prezentate în cadrul Laboratorului Liric de anul acesta, “Vocea umană” de F. Poulenc și “Telefonul” de G. C. Menotti, sunt două capodopere foarte cunoscute și cu subiecte diametral...
Asfalt nou pe drumul județean Orăștie – Costești
Cu toate că DJ 705A Orăștie-Costești se află pe lista unor obiective de infrastructură pentru care Consiliul județean Hunedoara accesează fonduri europene pentru modernizare, dat fiind faptul că acest drum este unul frecvent circulat atât de cetățenii din comunele Beriu, Orăștioara de Jos, Bucium, Orăștioara de Sus și Costești, dar și de turiștii care vin să...
Primarul Lucian Resmeriță a depus la CNI documentația pentru construirea unei noi baze sportive în Lupeni
Încurajarea activităților sportive, mai ales în rândul tinerilor din municipiul Lupeni reprezintă una din preocupările administrației publice locale. În această direcție, se înscrie și solicitarea depusă, în aceste zile, de către primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță la Compania Națională pentru Investiții (CNI) de la București. Potrivit primarului Lucian Resmeriță, în urma discuțiilor purtate cu Compania...
Locuri cu povești din Geoparcul Dizonaurilor, readuse la viață de comunitatea locală și Universitatea București
Pe Valea Dinozaurilor, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, poveștile locurilor și ale oamenilor sunt aduse în atenția turiștilor printr-un nou proiect cultural derulat în această perioadă de Universitatea din București împreună cu partenerii locali și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). ”Locuri cu povești pe Valea Dinozaurilor, în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului” își...
Primii tineri români de pretutindeni, participanți la Tabăra ARC 2019, au ajuns în județul Hunedoara
Aproape 50 de tineri din comunitățile românești de lângă orașele grecești Atena și Salonic, participanți la cea de-a treia ediție a Taberelor ARC, au ajuns deja în județul Hunedoara, la centrul de agrement Căprioara. Aceștia au fost întâmpinați de prefectul județului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely și de directorul DJST Hunedoara – Lorincz Szell, care...
Festival Internațional de Textile ”Déviations”, între 6 și 8 iulie, la Băița
Muzeul Textilelor, Primăria Băița și Școala Gimnazială Băița organizează, în perioada 6-8 iulie, Festivalul Internațional de Textile Extra-ordinare (FITE), Déviations, care este organizat de către parteneri din Franța în colaborare cu instituții de cultură și educație din România, la Băița (jud. Hunedoara), localitate care găzduiește ineditul Muzeu al Textilelor, unicat în România. Programul face parte...
Drumul județean Dobra-Roșcani-Bătrâna intră de astăzi în reparații
Reprezentanții CJH informează că încă un drum județean intră în reparații capitale. Este vorba despre drumul din Ținutul Pădurenilor, care face legătura între comunele Dobra, Roșcani și Bătrâna Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, împreună cu primarul comunei Dobra, Ovidiu Pădurean și cu viceprimarul Dorin Gheară, au efectuat o vizită de lucru la fața...
Canicula deschide puncte de hidratare și prim ajutor pentru cetățeni, la Petrila
Având în vedere prognozele de vreme caniculară pentru această vară, începând cu data de 1 iulie, Primăria orașului Petrila a luat decizia de a oferi gratuit sprijin populaţiei afectate de caniculă, prin intermediul unor puncte de hidratare și prim ajutor amplasate pe raza localuității. Primarul Vasile Jurca spune că, în mai multe zone din oraș...
Consiliul județean Hunedoara / Informare solicitare aviz pentru modernizarea DJ 742A
Această informare este efectuată de: U.A.T. JUDEŢUL HUNEDOARA, CONSILIUL JUDEŢEAN, 330025 – Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 28, jud. Hunedoara, Tel. 0254 211 350; Fax 0254 230 030, www.cjhunedoara.ro, ce intenționează să solicite de la: ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ CRIȘURI , str. Ion Bogdan, nr.35, 410125, ORADEA, fax. 0259 444237, e-mail: dispecerat@dac.rowater.ro, www.apecrisuri.ro, aviz...
Cupa ”Nedeia Vulcăneană” la handbal a fost câștigată de Handbal Club Bor din Serbia
Pentru că CSM ”Mihai Viteazu” Vulcan are o deosebit de activă secție de handbal, organizatorii ediției din acest an a ”Nedeii Vulcănene” au cuprins în programul activităților sportive dedicate acestui eveniment tradițional din localitate, și desfășurarea unui turneu internațional de handbal (fete). Meciurile disputate în cadrul acestei competiții, de echipele de handbaliste din județul Hunedoara,...
Oaspeți din orașele înfrățite Bor și Ialoveni au participat la Nedeia Vulcăneană
Municipalitatea din Vulcan a avut onoarea de a fi gazdă, la finalul săptămânii trecute, pentru două importante delegații europene, ale comunităților locale înfrățite din Bor (Serbia) și Ialoveni (Republica Moldova), care au fost prezente la manifestările prilejuite de ediția cu numărul 47 a ”Nedeii Vulcănene”. Ljubisa Repedjic și Boban Stepanovic, reprezentanții Primăriei din Bor, respectiv Tatiana...
Cum vede liderul social-democraților hunedoreni, rezultatele Congresului PSD din 29 iunie
Un număr de 89 de delegați ai Organizației județene PSD Hunedoara au fost prezenți la Congresul PSD din 29 iunie 2019 desfășurat la București. Președintele social-democraților hunedoreni, deputatul Laurențiu Nistor, apreciază că la Congresul din 29 iunie Partidul Social Democrat a arătat că este un partid puternic, capabil să reclădească pe unitate, dialog, respect și decență....
Ministrul Natalia Intotero apreciază că noul Cod Electoral pentru Diaspora va fi operațional în scurt timp
Discuțiile privind elaborarea, modificarea și completarea unui cod electoral în diaspora din cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind modificarea legilor electorale au intrat în linie dreaptă. Hotărârea privind constituirea Comisiei Speciale comune a fost publicată în Monitorul Oficial încă din 19 iunie, obiectivul acesteia fiind acela de a elabora propunerea legislativă...
Luna iulie începe în forță cu noi lucrări la drumurile județene
Luni, 1 iulie, au început lucrările la drumul județean care face legătura între localitățile Lăpugiu de Jos și Lăpugiu de Sus. Investiția este finanțată din bugetul județului Hunedoara și, la finalizare, va asigura un trafic rutier în condiții ridicate de siguranță și confort. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, s-a aflat în această dimineață...
”Carmen” de Bizet deschide seria de spectacole de operă din 2019 la Festivalul ”Hunedoara Lirică”
Începând de luni, 1 iulie și până pe 21 iulie 2019, județul Hunedoara devine scena unuia dintre cele mai importante festivaluri de operă și muzică clasică din România. Organizat de Teatrul De Artă din Deva în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara, Festivalul ”Hunedoara lirică”, eveniment aflat la cea de-a doua ediție, aduce în atenția iubitorilor...
”Legea Resmeriță” intră la promulgare
Legea inițiată de senatorul PSD Cristian Resmeriță și adoptată, recent, de Parlamentul României prin care se crează cadrul legislativ necesar pentru ca angajații din sectorul minier să poată beneficia de reducerea stagiului minim de cotizare necesar ieșirii la pensie, de la 20 de ani la 15 ani, în condițiile în care exploatările miniere se închid ca urmare a înțelegerii dintre...
Minunile celor trei zile ale Centenarului I.D. Sîrbu în Valea Jiului
28 Iunie 2019 este data la care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului, dramaturgului și filosofului Ion Dezideriu Sîrbu. În Valea Jiului, orașul natal al lui Ion D. Sîrbu cunoaște în ultimii ani, o ”prosperitate culturală” construită cu pasiune și devotament de unul dintre discipolii lui I.D. Sîrbu, nu mai puțin celebrul...
INCD-INSEMEX Petroșani și Universitatea din Petroșani, parteneri pentru excelența în domeniul cercetării
Două dintre cele mai apreciate instituții existente în Valea Jiului, respectiv Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă și Universitatea din Petroșani, dezvoltă împreună o serie de parteneriate al căror efect este reflectat în mod special în activitatea de cercetare. Datorită acestui parteneriat, nu de puține ori, rezultalele muncii comune ale cercetătorilor...
Apa Serv are aparatură și echipamente de ultimă generație pentru activitatea din teren
Mașini, utilaje, instalații și echipamente de ultimă generație au intrat în dotarea tehnică a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, în cadrul unuia dintre sub-proiectele derulate de Apa Serv Valea Jiului în cadrul POS Mediu 2014-2020, prin intermediul proiectului ”Modernizare rețele de apă și apă uzată în Valea Jiului”. Acestea au fost...
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința extraordinară din 3 iulie 2019
În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 03.07.2019, ora 11,00, va avea loc ședința publică extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine...
Ofertă academică de excepție, pentru licență, master și doctorat, la Universitatea din Petroșani
Peste doar câteva zile, mai exact pe data de 8 iulie 2019, Univesitatea din Petroșani deschide prima sesiune de admitere din acest an. Dincolo de cele peste 1200 de locuri disponibile, pentru câteva zeci de specalizări, cu studii de licență, master sau doctorat, din care mai mult de jumătate sunt bugetate de stat, prestigioasa instituție...
Asfalt pe drumul spre barajul de la Valea de Pești
Mai multe lucrări de reabilitare și modernizare a unor drumuri vicinale (comunale) din zonele sătești ale orașului Uricani se află în plin proces de reabilitare și modernizare, în această perioadă, grație unui proiect al administrației locale de la Uricani derulat cu fonduri de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Unul dintre drumurile...
Studiu / 66% dintre români călătoresc în afara țării cel puțin o dată pe an
Un studiu efectuat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că două treimi dintre respondenți călătoresc în străinătate cel puțin o dată pe an, iar media călătoriilor în afara țării a tuturor participanților la studiu este de 1.5/an. Dintre aceștia, 46% planifică maxim 2 ieșiri din țară în decursul unui an. Cei...
Delegație a Consiliului Județean Hunedoara, la Academia de Vară a Adunării Regiunilor Europei de la Novi Sad
O delegație a Consiliului Județean Hunedoara compusă din consilierii județeni Ancuța – Elena Suciu și Ionuț – Lucian Șimon, respectiv Maria – Liana Ștaier din partea Agenției de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara, va participa la Academia de Vară de la Novi Sad, regiunea Vojvodina (Serbia). Deplasarea va avea loc în perioada 01 – 05 iulie...
Valeriu Butulescu duce ”Hergelia albastră” pe scena Teatrului din Cahul (Republica Moldova) în cinstea aniversării Centenarului I.D. Sîrbu
Pe 30 iunie, pe scena Teatrului “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul are loc o nouă premieră a piesei ”Herghelia albastră” (”Forţa Imaginaţiei”) o piesă a lui Valeriu Butulescu, nominalizată cândva la titlul de “Cea mai bună piesă românească a anului” (2009), la Gala Premiilor UNITER! Aceasta este una dintre cele mai jucate piese din creația...
ISU Huneodara, campioni regionali la Prim-Ajutor
Timp de două zile, pe 27 și 28 iunie 2019, parcarea de la Shopping City Deva a găzduit faza zonală a competiției naționale de descarcerare și prim ajutor calificat. La startul competiției s-au aliniat echipele de salvatori din județele Alba, Arad, Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara, obiectivul acestora fiind acela de a demonstra, prin exerciții practice,...
Două zile de muzică și distracție la Hațeg Fest
Orașul Hațeg găzduiește, în zilele de 29 și 30 iunie, cu începere de la ora 18,00 evenimentul artistic ”Hațeg Fest”, organizat de autoritățile locale în parteneriat cu Asociația culturală Pordampi. În cadrul evenimentului, vor fi organizate mai multe spectacole artistice susținute de renumii artiști de muzică populară și de petrecere. Evenimentul se va desfășura pe strada Aurel...
Noi investiții în sănătate aprobate de Consiliul județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, în ședința de vineri, 28 iunie, o hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire clădire pentru radioterapie” în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Deva. Clădirea va fi amplasată în incinta principală a SJU Deva pe locația unde, în prezent, există mai...
Cuplurile de aur ale Vulcanului, felicitate la Nedeia Vulcăneană
Un moment aparte în programul activităților derulare în cadrul ediției din acest an a ”Nedeii Vulcănene” l-a constituit petrecera aniversară organizată de administrația locală din Vulcan pentru familiile care, în 2019, au împlinit 50 de ani de căsnicie. ”Face parte din tradiția ultimilor ani ca la Nedeia Vulcăneană, cuplurile care au împlinit 50 de ani...
Filmele săptămânii 28 iunie-4 iulie, la Cinema Luceafărul din Vulcan
Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 28 iunie – 4 iulie la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Omul-Păianjen: Departe de casă – 3D / Spider-Man: Far From Home (Avanpremieră) Joi 20:00 Povestea Jucăriilor 4 – 3D Dublat / Toy Story 4 (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 13:00 (3D Dublat) Bărbaţi...
Broșura Campaniei Naționale “Informare acasă! Siguranță în lume!” se va regăsi în toate avioanele TAROM
TAROM este noul partener al Campaniei naționale “Informare acasă! Siguranță în lume!”, derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), pentru ca un număr cât mai mare de români să fie informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au, dar și cu privire la riscurile la care se expun în țările în...
Informare Apa Serv privind lucrările de investiții programate, în perioada 1 – 5 iulie 2019, în Petroșani
Apa Serv Valea Jiului informează că în cadrul investițiilor privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Petroşani, investiții care fac parte din proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, lucrările constructorului vor continua în saptămâna 20 -24 mai 2019, după următorul program: Pentru contractul...
Astăzi încep acțiunile culturale din cadrul Centenarului Ion D. Sârbu
28 Iunie 2019 este data la care se împlinesc 100 de ani de la nașterea scriitorului, dramaturgului și filosofului Ion Dezideriu Sîrbu. Născut în colonia multietnică de la Petrila, fiu al unui miner român de prin părțile Bradului și al unei casnice venită în Banat din Boemia, Ion Dezideriu Sîrbu a avut o viață zbuciumată. Absolvent al Facultății...
Veste tristă pentru învățământul vulcănean. S-a stins profesorul Tiberiu Socaci.
Ziua de 27 iunie 2019 este, începând de astăzi, una tristă pentru învățământul vulcănean care l-a pierdut pe unul dintre dascălii săi de excepție: prof. Tiberiu Socaci. Emitent profesor de limba franceză, mentor pentru zeci de generații de elevi și, pentru o bună perioadă de timp, apreciat director al Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” din municipiul...
Final de competiție la Red Bull X-Alps 2019. Toma Coconea încheie pe locul 11.
Cea de-a IX-a ediție a competiție de alergare montană și zbor cu parapanta, desfășurată sub genericul Red Bull X-Alps, s-a încheiat astăzi, după 11 zile în care cei mai buni 32 de atleți din lume au sfidat limitele rezistenței umane, demonstrând că, uneori, omul poate învinge natura. printre cei 32 de alergători s-a numărat și...
Participanții la Festivalul Internațional de Folclor ”Carpatica” au fost oaspeți ai Consiliului județean Huneodara
Reprezentanții ansamblurilor participante la Festivalul internațional de folclor ”Carpatica”, care debutează astăzi în județul Hunedoara, au fost primiți în cursul acestei zile de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora și de consilierii județeni. Delegații au fost întâmpinați cu un mesaj de bun-venit din partea președintelui CJ Hunedoara, care le-a urat ședere plăcută în...
Expozanții Salonului Național de Artă Fotografică 2019 de la Vulcan au fost distinși cu ”Meritul Cultural”
După o pauză de 34 de ani, programul cultural al ”Nedeii Vulcănene” a inclus din nou un Salon Național de Artă Fotografică. Organizat cu sprijinul Asociației Naționale a Artiștilor Fotografi, prin mijlocirea artistului fotograf internațional Francis Nemeth – cetățean de onoare al municipiului Vulcan, Salonul Național de Artă Fotografică de la Vulcan găzduiește 51 dintre...
Soluții pentru viitorul sens giratoriu de la Sântandrei
Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara și cei ai Primăriei Orașului Simeria au avut joi, 27 iunie, o întâlnire de lucru în teren, în localitatea Sântandrei, unde va fi amenajat un sens giratoriu. Astfel, administratorul public al județului, Costel Avram, consilierul județean Eduard Felciuc, directorul tehnic din cadrul CJ Hunedoara, Carmen Guran, primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu,...
Comunicat de presă PSD Hunedoara / Legea Pensiilor a fost votată – măriri substanțiale de pensii, atât a celor existente cât și a celor viitoare
Noua Lege a Pensiilor a trecut de Camera Deputaților și va face dreptate celor aproximativ 5.000.000 de români. PSD are un calendar de guvernare și face ceea ce a promis. Nouă ne place să facem lucruri, nu zgomot, așa cum am observat că le place colegilor mei din Parlament. Spre exemplu, doamna senator Carmen Hărău...
Investiții pentru siguranța cetățenilor, la Uricani
Siguranța cetățenilor orașului Uricani este un obiectiv de interes maxim pentru autoritățile locale din această localitate a Văii Jiului. Acest lucru îl afirmă chiar primarul Dănuț Buhăescu, care apreciază că acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât, din păcate, în ultima perioadă au fost semnalate și pe raza orașului Uricani o serie...
Bazin didactic pentru înot la Lupeni
Autoritățile publice locale din municipiul Lupeni iau în calcul realizarea unui bazin didactic pentru înot, care să fie construit pe raza municipiului. Acesta ar urma să deservească în primul rând elevii de la școlile din municipiul Lupeni, dar și cetățenii din localitate. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că deja au fost întocmite documentațiile necesare...
60 de noi locuri de parcare au fost alocate proprietarilor de mașini din Petrila
Pentru că parcul auto deținut de cetățenii orașului Petrila s-a înmulțit considerabil în ultimii ani, autoritățile locale din această localitate au inclus pe lista obiectivelor de investiții prioritare amenajarea de noi locuri de parcare pe raza orașului, în mod special pentru rezidenți. Potrivit primarului orașului Petrila, în această săptămână, alte 60 de noi locuri de...
Sportul pentru toți la Nedeia Vulcăneană
Disciplinele sportive precum fotbal, ciclism, role sau cros sunt cele care au deschis și în acest an la Vulcan, zilele municipiului organizate sub genericul ”Nedeia Vulcăneană”. Sute de vulcăneni, în cea mai mare parte copii și tineri, au răspuns invitației lansate de autoritățile locale și au participat la competițiile sportive din acest an. La fotbal,...
Pensionarii norocoși la întrecerile de la Nedeia Vulcăneană
A fost căldură mare, în aceste zile, la Clubul Pensionarilor și astra nu doar de la vremea de afară, ci mai ales de la atmosfera încinsă de jocul pasional la table, șah și cărți, competiții care i-au adus față în față pe ”înrăiții” acestor jocuri distractive, în debutul activităților dedicate ediției din acest an a...
Autoritățile locale și județene se asociază pentru a construi cel mai mare traseu de cicloturism în Valea Jiului
Ideea lansată de americanul Dana Bates, unul dintre promotorii turismului montan în Valea Jiului, privind oportunitatea construirii celui mai mare traseu de cicloturism montan în zona Văii Jiului, în cadrul unui seminar de turism care a avut loc la începutul acestui an, a fost îmbrățișată de reprezentanții administrațiilor publice locale și județene care au decis...
Deputații social-democrați hunedoreni au votat pentru noua lege a pensiilor
Camera Deputaților a adoptat joi, 26 iunie, noua Lege a Pensiilor, cu 197 de voturi ”Pentru”, nici un vot împotrivă și 70 de abțineri. printre cei care au votat pentru adoptarea acestei importante legi, așteptate de circa 5 milioane de români, beneficiari de pensii în sistemul public, se numără și deputații social-democrați din județul Hunedoara,...
La Lupeni se reabilitează parcul de la Poștă. Vedeți aici cum va arăta acesta după finalizarea lucrărilor.
Crearea de noi puncte de odihnă și relaxare, prin reabilitarea parcurilor din municipiul Lupeni, constituie una din preocupările constante ale administrației publice locale. După ce, rând pe rând, parcurile situate în zona centrală a orașului, pe bulevardul principal care străbate Lupeniul de la un capăt la altul, au fost reabilitate și modernizate, devenind puncte de...
Restricții de apă joi, 27 iunie, la Petroșani și Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 27.06.2019, în localităţile Petroșani și Lupeni, după cum urmează: Petroşani – între orele 8:00 – 14:00. Zonele afectate: str. 1 Decembrie 1918, Al. Poporului, Piaţa Agroalimentară, Hotel Petroşani, str. Carpaţi, str. Muncii. Motivul restricţiei: modificare branşament str. 1 Decembrie 1918, bl. 114. Lupeni – între...
Alte 620 de decizii de pensie recalculate pe Legea 221/2018 au plecat către beneficiarii din Valea Jiului
Recalcularea drepturilor de pensie pentru beneficiarii legii 221/2018 merge pe repede-nainte, având în vedere că mai sunt doar 3 luni în care toate pensiile cuvenite pentru foștii salariați în grupele I și II muncă, care au ieșit la pensie înainte de 1 ianuarie 2011, trebuie recalculate în baza noului act normativ. Senatorul Cristian Resmeriță, inițiator...