Evoluția constantă a programelor de dezvoltare locală din municipiul Lupeni, derulate de administrația publică locală condusă de Partidul Social Democrat este observată și apreciată, la modul general, de către cetățenii municipiului Lupeni. Firesc, cu mici excepții, lucrurile bune sunt observate și de către cei care s-au aflat în celelalte tabere politice locale din acest oraș. Spre exemplu, unul dintre liderii...
Apă în Pasul Vâlcan, din divdendele pe anul 2017 de la Apa Serv
Dezvoltarea stațiunii turistice din Pasul Vîlcan face pași importanți înainte, iar administrația locală din municipiul Vulcan face toate demersurile necesare pentru ca acest obiectiv să fie îndeplinit corespunzător cu standardele unui turism de calitate. În acest scop, pe primul loc s-au situat investițiile în modernizarea infrastructuri de acces în zona turistică de la Pasul Vîlcan, obiectiv concretizat prin montarea telegondolei...
Expoziție a artistului fotograf Petrovics László din Ungaria, la galeria de la Cinema-Vulcan
Galeria de artă din foaierul Cinematografului ”Luceafărul” din municipiul Vulcan, va fi în luna septembrie gazda unui eveniment cultural deosebit, prilejuit de vernisarea expoziției de fotografie a artistului Petrovics László din Várpalota-Ungaria. Expoziția este un rod al colaborării pe tărâmul artei fotografice dintre expozant și artistul fotograf vulcănean Francisc Nemeth, membru AFIAP. Potrivi acestuia, evenimentul artistic pe care municipiul Vulcan...
”Tribut Eroilor” într-un spectacol de gală al Teatrului de Operetă Ion Dacian, la Petroșani și Lupeni
În anul Centenarului, turneul național al Orchestrei și Corului Teatrului Național de Operetă Ion Dacian din București, intitulat ”Tribut Eroilor” poposește, pentru două zile în Valea Jiului. Aici, la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sârbu” (marți, 11 septembrie 2018, ora 19,00) și la Palatul Cultural din Lupeni (miercuri, 12 septembrie 2018, ora 19,00) va avea loc recitalul intitulat ”Dacika”, un proiect...
Mesajul lui Avram Iancu înaintea aventurii pe Marea Neagră
Temerarul sportiv din Petroșani Avram Iancu anunță că duminică, 2 septembrie al Anului Centenar, începând cu ora 10, va lua startul de la kilometru zero al Dunării, din Sulina, într-o nouă aventură pe ape. De această dată, bibliotecarul din Petroșani și-a propus să înoate în Marea Neagra, până la Istanbul. ”Dedic întregul efort al celor 45 de zile de călătorie,...
Elevii de 10 la BAC-ul și Evaluarea Națională din 2018 au fost premiați la ISJ
La sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat sâmbătă, 31august 2018, festivitatea de premiere a elevilor care au promovat anul acesta examenele naționale cu media 10. Cei cinci elevi din județul Hunedoara care au realziat această frumoasă performanță au primit premiile acordate de Ministerul Educației Naționale, respectiv 1000 lei pentru elevii care au promovat examenul de Evaluare Națională cu media...
Ziua Porților Deschise la Sarmizgetusa Regia
La Sarmizegetusa Regia continuă seria descoperirilor extraordinare. Cercetarea arheologică desfășurată de colectivul de arheologi și studenți de la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, aflat sub coordonarea prof. dr. Gelu Florea, a adus la lumină noi mărturii despre viața cetății antice. Săpăturile de pe terasa a XI-a din zona sacră a Sarmizegetusei Regia au continuat cu descoperirea unui...
Emoții, aplauze și distincții pentru generațiile ”Florii de colț” din rugbyul universitar de la Petroșani
Într-un an cu semnificație aparte, atât pentru Universitatea din Petroșani (care aniversează 70 de ani de la înființare) cât și pentru România (care-și sărbătorește Centenarul Marii Uniri), evenimentul tradițional care prilejuiește, la început de septembrie, reuniunea sportivilor care au evoluat, de-a lungul mai multor generații, sub stindardul clubului Știința Petroșani (patronat de Universitatea din Petroșani) trebuia să aibă, la rândul...
Expoziție de pictură Maria Modi, luni, 3 septembrie la Palatul Magna Curia din Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, sub egida Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită să participați luni, 3 septembrie 2018, la vernisajul expoziției de pictură intitulată „EXPOSED”, care prezintă lucrări ale artistei Maria Modi. Evenimentul va avea loc începând cu ora 13.00, la sediul instituției din Palatul Magna Curia. ”Realizate în tehnica ulei pe pânză, lucrările Mariei Modi transpun portretul iconografic...
Prof.dr. Mircea Ortelecan – cetățean de onoare al municipiului Petroșani
Numele profesorului universitar dr. Mircea Ortelecan este pronunțat cu respectul cuvenit personalității sale, atât în comunitatea academică, al cărui membru este încă din anul 1972, cât mai ales în comunitatea sportivă a rugby-ului românesc și internațional. Născut în 1949 în județul Satu Mare, Mircea Ortelecan a îmbrățișat sportul cu balonul oval încă din copilărie. Acest sport l-a adus de altfel...
Sorin Oprea – 60 de ani. La aniversare cu maestrul şi fotografia, cu artistul şi prietenia…
Meticulos și talentat, cum îl știu parcă de-o viață întreagă, într-un an al cifrelor rotunde și al ”orei exacte”, artistul și prietenul Sorin Oprea trebuia, evident, să facă ceva ! Ceva remarcabil, ceva memorabil, așa cum sunt, de regulă, acțiunile sale… Așa se face că, la final de iunie 2018, Sorin Oprea a făcut, în primul rând, 60 de ani...
Teatrul, profesiunea genialei doamne Maia Morgenstern
Iubitorii de cultură teatrală din Petroșani au fost privilegiați, într-o seară de luni (4 iunie 2018) de a o putea (re)vedea pe scena Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu”, într-o reprezentanție cuprinsă, nu întâmplător, la apogeul unei Gale aniversare care va rămâne mult timp de-acum înainte în memoria și sufletele oamenilor, pe actrița genială care este Maia Morgenstern. ”Îmbrăcată” perfect în...
Caramitru-Mălăiele-Naidin, un trio formidabil, pe scena de la Petroșani, într-o pledoarie pentru poezie, muzică și teatru
Dacă vă mai îndoiți încă de faptul că teatrul este într-adevăr cea de-a șaptea artă, înseamnă că ați ratat spectacolul ”Caramitru-Mălăiele, câte-n lună și în stele”. Așa cum, dacă ați reușit să ”prindeți” un loc la reprezentația de sâmbătă, 2 iunie 2018 a acestei piese la Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, atunci în mod categoric, de vă mai frâmănta,...
Ilie Pintea, corespondentul din Valea Jiului al Radio România, autor al primei expoziții românești de fotografie în Kandahar
Prezența lui Ilie Pintea, corespondentul din Valea Jiului al Radio România Actualități în teatrele de Război din Orientul Mijlociu a devenit deja un reper constant al activității sale de jurnalist. Poate și de aceea, informația că Ilie Pintea se află deja în Baza Militară NATO din Kandahar, unde va petrece Ziua Națională a României alături de soldații Armatei Române aflați...
Karlovy Vary, stațiunea regilor, a împăraților și a marilor artiști ai Europei
După splendidele zile petrecute în Praga, nu puteam părăsi frumoasa regiune a Boemiei fără a vizita una dintre cele mai celebre și mai frumoase stațiuni balneoclimaterice ale Europei, Karlovy Vary. Drumul din Praga până în celebra stațiune nu este unul lung, dar este însă unul deosebi de frumos. Cei aproximativ 130 km se parcurg ușor, când pe autostradă, când pe...
REPORTAJ / Praga, râuri de bere în Orașul de Aur
Începută în cetatea medievală de la Ceski Krumlov, călătoria noastră în Boemia continuă, într-un mod cât se poate de firesc, cu însăși Capitala elegantei provicii europene, dar și a Cehiei de astăzi, orașul supranumit ”al celor o mie de clopotnițe” sau „orașul de aur”, denumiri consacrate în toate legendele urbane ale Pragăi. Trebuie să recunosc că, încă de la bun...
Elisabeta Kocsik a plecat să picteze îngeri !
Remarcabilă personalitate a vieții culturale din municipiul Lupeni și din Valea Jiului, important membru al Asociației Culturale ”Iosif Tellmann”, talentat și apreciat pictor, poet, scriitor și jurnalist, Elisabeta Kocsik și-a luat rămas bun de la noi. După o lungă și grea suferință, pe care a dus-o cu stoicism, astăzi a venit și nedorita veste a trecerii sale într-o altă dimensiune....
Arta oului de Paște, în ”Muzeul oului” din Vama bucovineană
Ştiam că, undeva, în inima Bucovinei, oameni plin de har şi iubitori de tradiţii au găsit, într-un mod inedit, un posibil răspuns la întrebarea care frământă omenirea încă de la începuturile acesteia, dar nu avusesem ocazia să văd “pe viu” niciodată cum un banal ou poate căpăta valoarea unei adevărate opere de artă. Dacă ajungeţi însă în localitatea Vama, aflată...
Călătorie, cu mască și fără mască, în orașul îndrăgostiților: VENEZIA
Oraș al apelor, al gondolelor, al măștillor multicolore, al bijuteriilor sclipitoare, dar și al pasiunilor aprinse, al iubirii și al îndrăgostiților, Veneția este unul dintre cele mai romantice orașe ale lumii. Visele celor mai frumoase povești de dragoste au ca decor acea seară perfectă pe care o petreci cu iubitul sau iubita, pe valuri line, într-o gondolă spectaculoasă, sub o...
Ocolul pământului în 80 de… minute, la Minimundus
Dacă ați crescut lecturând cu pasiune cărțile senzaționalului Jules Verne, nu se poate ca peripețiile celor 80 de zile ale lui Phileas Fogg și ale valetului său Passepartout în jurul lumii să nu vă fi trezit dorința de aventură. Ce-i drept, ceea ce părea, în vremea celebrului personaj un pariu riscant, dacă nu chiar imposibil – ocolul Pământului în 80...
Exclusiv Media Group vă urează La mulți ani !
Peste câteva ore ne despărțim de Anul 2016 ! Este momentul pemtru a vă mulțumi tuturor celor care ne-ați fost alături, ca subiecți de presă dar mai ales ca fideli cititori. Grație interesului pe care ni l-ați arătat, am reușit în 2016 să ne plasăm în topul încrederii în mass-media în județul nostru. Am căutat să fim obiectivi și sinceri...
Tradiții de Crăciun în lume
Sărbătoarea Nașterii Domnului și Moș Crăciun au adunat, pe meridianele Planetei, diverse obiceiuri și tradiții, dar și denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe ”Joulupukki”, care ar veni din ținutul ”Korvatunturi”, tărâm care are forma unei urechi, despre care se spune că ar fi urechea cu care Moșul ascultă dacă sunt cuminți copiii. În Germania, ”Christklots” reprezintă obiceiul de...
Korkula, insula lui Marco Polo
Undeva pe coasta Dalmaţiei (în Croaţia de astăzi), între Split şi Dubrovnik, scăldată în apele turcoaz ale Mării Adriatice, se iveşte călătorului o frumoasă insulă-cetate: Korkula. Deşi se numără printre cele câteva sute de insule din arhipelagul Dalmaţiei, Korkula se distinge nu atât prin vegetaţia luxuriantă, plajele sălbatice sau arhitectura sa spectaculoasă, datorată veneţienilor care au stăpânit acest petec de...
Aventuri în Retezat, pe ”drumul lui Băsescu”
Pentru orice amator de aventuri rutiere, una dintre cele mai spectaculoase astfel de aventuri este, fără pic de îndoială, parcurgerea traseului Uricani – Câmpu lui Neag – Valea Cernei – Băile Herculane. Cale de aproape 100 de kilometri, natura îţi oferă pe acest traseu frumuseţi care te fac să înţelegi de ce acestor locuri li se spune “colţ de Rai”....
Pe-un picior de plai şi-o gură de Rai, în Valea Sadului, între natura fermecătoare şi miracolele ştiinţei şi tehnologiei
Dorinţa de a fugi de acasă dar şi de a cunoaşte locuri interesante, ne duce paşii nu departe de Sibiu, pe Valea Sadului. Este o destinaţie de duminică, deci consultăm harta şi pornim la drum. De când cu autostrada, Sibiul se află faţă de noi doar la vreo două ore distanţă. Din oraşul “preşedintelui” mergem spre Cisnădie, un oraş transilvănean...
Ada Beraru, încă un jurnalist de excepție printre premianții hunedorenilor
Campania „Premianții fără premii” continuă șirul săptămânal al întâlnirilor cu oameni faini. Pentru sâmbăta aceasta organizatoii au ales un alt jurnalist hunedorean de excepție. ”Gestul de apreciere a eforturilor celorlalți, de omagiere a unui om pe care îl respectăm, reprezintă manifestarea superioară a considerației. Dacă toate acestea mai au loc și în spațiul public, atunci asistăm la o sărbătoare a...
Au crescut tarifele de trasport local în Valea Jiului
Principalul operator al serviciilor de transport public de persoane din Valea Jiului, ZMK Petroșani a decis majorarea tarifelor de transport local, începând cu data de 1 august 2016. Astfel, pentru o călătorie Petroșani-Uricani, călătorii care utilizează transportul în comun cu microbuze vor plăti un tarif de 7,00 lei. Prețul unui bilet de călătorie pe ruta Petroșani-Lupeni va fi de 6,00...
Condițiile meteo anulează posibilitatea lui Avram Iancu de a traversa înot Canalul Mânecii
Cu puțin timp înainte de startul anunțat al unei noi curse de traversare înot a celor 40 de kilometri care leagă Anglia de Franța, prin Canalul Mânecii, sportivul Avram Iancu din Petroșani a primit din partea pilotului vasului de însoțire Sea Leopard vestea că posibilitatea de înota astăzi prin Canal a fost anulată. Decizia este cauzată de schimbarea dramatică, peste...
Sportivul petroșănean Avram Iancu pornește astăzi în cursa peste Canalul Mânecii
Temerarul sportiv Avram Iancu pornește luni, 1 august, de la ora 9 dimineata, ora Angliei (11 ora României), în cea de-a treia sa tentativă de a trece înot apele reci ale Canalului Mânecii, între Anglia și Franța, una din cele mai curajoase tentații ale oamenilor din toat timpurile. Așa cum reamintește într-o postare publicată aseară, pe blogul său, bibliotecarul din...
Traditiile și obiceiurile populare, zestrea de suflet a Bucovinei
În plină epocă a tehnologiei, modei şi Internetului, în Bucovina există cel puţin un loc în care timpul pare să fi împietrit în vremea frumoaselor basme ale copilăriei. La Gura Humorului, la numai doi paşi de Primărie, oameni cu respect pentru tradiţiile populare bucovinene au realizat un impresionant muzeu al tradiţiilor populare şi al datinilor. Acesta este singurul muzeu de...
La Porto Katsiki, pe cea mai frumoasă plajă din Europa
Despre PORTO KASTIKI celebra plajă a Lefkadei, una din superbele insule greceşti de la Marea Ionică, auzisem doar că, potrivit statisticilor, a fost declarată în 2014 drept destinaţia turistică numărul unu din Europa. Aşa cum auzisem şi despre faptul că tot mai mulţi români aleg Grecia drept destinaţie pentru vacanţa de vară, în primul rând pentru plajele sale desprinse parcă...
Skopje, capitala Macedoniei, locul unde măreția e la ea acasă
Pentru turistul român, Skopja nu reprezintă, de regulă, decât un punct de tranzit pe harta Balcanilor, la marginea căruia trece autostrada spre vacanţa de vară din insulele greceşti. Cei care iau însă decizia de a se opri, măcar pentru o singură zi, în capitala Macedoniei, vor avea şansa de a descoperi un fascinant oraş al contrastelor. În oraşul de pe...
Un mic colţ de Rai izvorât din inima Reginei Maria a României: „Cuibul liniştii” de la Balcic
Indiferent dacă alegeţi ca destinaţie de vacanţă pentru acest an Litoralul românesc sau cel bulgăresc, există la malul Mării Negre un loc pe care nu trebuie să-l rataţi. Este vorba despre „Cuibul liniştii” de la Balcic (Bulgaria), locul unde una din cele mai iubite Regine ale României – Regina MARIA – a ales (chiar dacă, din nefericire, doar vremelnic), să-i...
Raiul pe pământ la Plitvice Jezero, în Croația
Multe sunt pe Pământ locurile în care Mama Natură a hărăzit lucruri frumoase, capabile să-ţi încânte lumina ochilor cu peisaje desprinse parcă din ireale basme, dar puţine sunt locurile în care Dumnezeu a făurit oamenilor, pe lumea aceasta, câte un colţ de Rai. Am descoperit un astfel de loc, dincolo de Dunăre, aproape de graniţa care desparte astăzi trei ţări...
Din rețetele bunicii Nuța / Dulciuri raw vegan
De multe ori, din diverse motive de sănătate sau de frumuseţe, oamenii aleg să-ţi schimbe total modul de alimentaţie. Deşi mulţi specialişti sunt împotriva unui tip de alimentaţie bazat numai pe produse de origine vegetală, cei care adoptă un asemenea regim sunt de părere că regimul adoptat le-a schimbat total viaţa. O categorie aparte din “vegetarieni” sunt raw veganii. Denumirea...
Din rețetele bunicii Nuța / E vremea cireşelor
Luna iunie numită în calendarul tradiţional „cireşar” este perioada care ne oferă cireşele, fructe adorate de toată lumea. De diverse soiuri, cireşele au culori de la negru, la roşu aprins şi mai departe până la portocaliu sau galben. Zemoase, unele amărui, iar altele pietroase, cireşele, pe lângă gustul deosebit, ne aduc porţii întregi de sănătate. Tonice, diuretice, cu un conţinut...
Memorialul Sighet, strigătul martirilor care dezvăluie istoria adevărată a României ultimei jumătăţi de secol XX
În ziua a 14-a din luna mai, credincioșii ortodocși celebrează pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnițele comuniste din România. Acesti sfinți mucenici s-au săvârșit în temnițele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiți în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte și umiliri nenumărate și cu multe alte chinuri prin care oameni fără...
Chemarea străbunilor la Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor liberi
Puţine sunt pe pământ locurile capabile să-ţi zdruncine sufletul şi să-ţi stârnească emoţiile aşa cum se întâmplă în inima străvechii civilizaţii a dacilor, la Sarmizegetusa Regia. La prima vedere, osteneala de a străbate mai bine de 16 kilometri, dincolo de platoul Costeşti din comuna hunedoreană Orăştioara, pe un drum parțial modernizat dar încă, pe o bucată de câțiva kilometri închis pentru lucrări,...
Din rețetele bunicii Nuța / Despre turmenic
Des folosit în bucătăria asiatică, turmenicul, condimentul minune produs din rădăcina de curcuma longa, a pătruns mai nou şi pe piaţa culinară din ţara noastră. Despre beneficiile turmenicului, rădăcinoasă înrudită cu la fel de beneficul ghimbir, au început să se scrie o serie de studii medicale şi nu numai. Turmenicul, un puternic antioxidant şi antiinflamator, este unul din « luptătorii» împotriva...
Turism / Sighișoara, fascinanta cetate medievală
Din călătoriile noastre prin locurile pitoreşti ale patriei vă prezentăm azi un oraş aparte, cu totul special: cetatea medievală Sighişoara. Aflată la o distanţă de aproape 350 de km de Petroşani, pentru o vizită de o singură zi la Sighişoara trebuie să pleci la drum cu noaptea în cap. Traseul turistic poate trece prin Sibiu, deşi drumul este puţin mai...
Din rețetele bunicii / Prăjituri cu foi din bulion
De multe ori suntem tentaţi să gătim reţete sofisticate, fără să ţinem cont că şi din ingrediente simple şi din amestecuri mai puţin laborioase se pot obţine preparate gustoase. Acest lucru este valabil şi în cazul prăjiturilor. Nu cu mult timp în urmă, am răsfoit caietul de “prăjituri” şi am redescoperit foile cu bulion. Le-am frământat, copt şi umplut cu...
Zestrea României turistice descoperită la Biertan
Grăbiţi să descoperim după o jumătate de secol de restricţii frumuseţile altor meleaguri, uităm că lângă noi, aproape, sunt atât de multe locuri de descoperit şi de văzut. Transilvania, ţara de dincolo de păduri, aşteaptă frumoasă, caldă şi cuminte să o descoperim aşa cum au descoperit-o şi cum o apreciază până şi vlăstarele regale ale Europei. Un astfel de loc este...
Vulcanii noroioși din România, un pas mic pentru om, un pas mare pentru turismul național
“Un pas mic pentru om, unul mare pentru omenire…” rostea astronautul Armstrong, în momentul în care a făcut primul pas pe Lună. Puţini sunt cei care ştiu că o astfel de exclamaţie (poate puţin stilizată şi adaptată la dimensiuni mai mici !) este la îndemâna oricărui român. Asta deoarece, undeva în Carpaţii de Curbură, există un peisaj similar celui de...
Din rețetele bunicii Nuța / Plăcinta cu mere
Austriecii îi spun cu mândrie “Apfelstrudel” şi îl declară drept unul din produsele culinare tradiţionale ale lor. În fapt, este vorba despre nu mai puţin tradiţionala, şi pe la noi, plăcintă cu mere. Pentru acest produs de patiserie aveţi nevoie de: 250 grame făină, 2 linguri ulei, o jumătate de linguriţă de sare şi o jumătate de linguriţă de oţet,...
Din rețetele bunici Nuța / Plăcinte moțești pe lespede de piatră
În peregrinările noastre turistice şi culinare, am descoperit, în unica Ţară a Moţilor, un soi de plăcinte nemaiîntâlnite şi nemaipomenti de gustoase. Reteţa lor şi istoria plăcintelor moţeşti, am regăsit-o mai apoi în ineditele istorii culinare ale regretatului Radu Anton Roman, de unde am extras pentru dumneavoastră povestea plăcintelor moţeşti pe piatră. Piatra de plăcinte se dădea cândva de zestre...
Pe-un alt picior de plai şi-o gură de Rai, în Valea Sadului
Dorinţa de a fugi de acasă dar şi de a cunoaşte locuri interesante, ne duce paşii nu departe de Sibiu, pe Valea Sadului. Este o destinaţie de duminică, deci consultăm harta şi pornim la drum. De când cu autostrada, Sibiul se află faţă de noi doar la vreo două ore distanţă. Din oraşul “preşedintelui” mergem spre Cisnădie, un oraş transilvănean...
Din rețetele bunicii Nuța / Prăjitura ”Ionuț”
De când oamenii au descoperit grânele şi mierea de albine, “dulcele” a luat diverse înfăţişări la mesele şi ospeţele acestora. Dacă la începuturi se mulţumeau cu turte din făină de grâu, miere şi ceva nuci sau fructe, după apariţia aluaturilor fragede şi a blaturilor, deserturile au cunoscut o adevărată revoluţie. Acest lucru s-a făcut simţit nu numai în ceea ce...
Țara Hațegului – mituri, tradiţii, sport, turism, geografie şi paleontologie în străvechea ţară a dacilor liberi
A scrie despre Ţara Haţegului este o adevărată provocare, chiar şi pentru cel mai tenace scriitor ori reporter. Asta poate pentru că, în Ţara Haţegului, istoria se întrepătrunde cu tradiţia, iar spectacolul naturii îţi oferă minunăţii nebănuite. Ne asumăm totuşi responsabilitatea de a vă capta atenţia şi de a vă stimula imaginaţia, doar cu câteva “secvenţe” ale unei “ţări” care,...
Sinaia, Capitala neoficiala a României regale
Periplul nostru reportericesc se opreşte, în această săptămână în “capitala” de vacanţă a României, la Sinaia. Oraşul, amplasat strategic pe Valea Prahovei, între munţii Bucegi şi munţii Gârbova sau Baiului cum sunt ei mai bine cunoscuţi, la o altitudine de 800 de metri, te cucereşte încă de la început nu numai prin fruuseţea locurilor, ci mai ales prin aerul său boem,...
Dubrovnik, citadela renăscută din propria-i cenuşă
Întreaga omenire a protestat la începutul anilor 90, atunci când războiul care a condus la destrămarea Iugoslaviei a distrus o bună parte din străvechea capitală a Ragusei, cetatea Dubrovnik, parte a patrimoniului universal UNESCO. Puţini erau cei care mai credeau, la vremea respectivă, că Dubrovnik va mai deveni vreodată o destinaţie turistică de succes. Într-un timp foarte scurt, spre surprinderea...