O nouă zi de concurs în calendarul competiției județene de cultură generală „Citești și câștigi!”, organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”, s-a desfășurat marți, 25 februarie 2025, la Deva. În primul meci s-au confruntat echipa Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara și echipa Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroşani. După primele trei întrebări, când...
Categorie: Educație
Sesiune specială de examene, la început de martie, la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani va organiza, în perioada 2-8 martie 2025, o sesiune specială de examene. Aceasta este destinată studenților care doresc să susțină examene restante din sesiunea de iarnă sau din anii anteriori. Rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, a explicat că această măsură vizează sprijinirea studenților cu una sau...
Proiect european pentru perfecționarea cadrelor didactice de la Clubul Copiilor Valea Jiului
Un număr de patru profesori coordonatori de la diverse cercuri de educație vocațională din cadrul Clubului Copiilor Valea Jiului vor participa, în perioada 2-9 martie 2025, la o primă mobilitate în cadrul Proiectului Erasmus intitulat: „KIDs-Keys for Inclusion and Diversity”. Aceasta are loc în Italia, la Roma, unde profesorii din Valea Jiului vor participa la...
Noi confruntări în cadrul concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”
Încă din prima zi de după vacanța de schi a elevilor hunedoreni, au fost reluate confruntările din cadrul grupelor concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, competiție marcă înregistrată a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva. După această scurtă vacanță, în care elevii au avut prilejul să se odihnească, prima confruntare a zilei de luni,...
Echipa de robotică „AlphaBit” – Premiul I Think Award la etapa regională a concursului FIRST Tech Challenge
Anul 2025 se anunță a fi fi din nou unul marcat de succes pentru tinerii pasionați de robotică din cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, membrii ai echipei „AlphaBit”. Astfel, echipa de robotică AlphaBit a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani a obținut un nou rezultat de excepție, confirmându-și valoarea la etapa regională a...
Două noi specii de dinozauri au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Țara Hațegului
Universitatea din București anunță descoperirea, de către o echipă internațională de cercetători, a două noi specii de dinozauri în Bazinul Hațeg, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Grupul, condus de dr. Verónica Díez Díaz, este format din specialiști de la Universitatea din București, Museum für Naturkunde Berlin și University College London, iar descoperirea marchează...
Laboratorul de Geomecanică de la Universitatea din Petroșani modernizat în cadrul unui proiect de cercetare
Dezvoltarea proiectului de cercetare CSU nr. 4283/2023 intitulat „Cercetări privind accelerarea refacerii stratului fertil pe haldele de steril din Bazinul Minier Rovinari” de către o echipă de cercetători formată din profesori, studenți și doctoranzi ai Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani a permis, printre altele, implementarea unei componente investiționale prin care au fost...
Pilda Fiului Risipitor, prezentată la Vulcan într-o proiecție inedită de film animat în Biserică
În avanpremiera Duminicii Fiului Risipitor, un grup de 50 de copii au avut bucuria de a participa la un inedit proiect educațional de cultură religioasă, derulat la Biserica Sf. Nicolae din municipiul Vulcan (Valea Jiului), la inițiativa Parohiei Ortodoxe nr.1 Vulcan și a Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria”. Copiii...
Proiecție de film religios la Biserica „Sf. Nicolae” din Vulcan
Un proiect inedit derulat de Școala gimnazială „Teodora Lucaciu”, structură a Liceului „Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan, în parteneriat cu Asociația Națională „Cultul Eroilor-Regina Maria” – Filiala județului Hunedoara și cu sprijinul Parohiei Ordodoxe nr. 1 din municipiul Vulcan propune iubitorilor de cultură și credință ocazia unică de a viziona, în atmosfera specială a Bisericii...
Noi confruntări pe teme de cultură generală la concursul județean „Citești și câștigi!”
Joi, 13 februarie 2025 sau desfășurat la Deva meciurile din cea de-a patra zi a confruntărilor programate în cadrul concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, organizat pentru al 11-lea an consecutiv de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva. În prima confruntare a zilei, în fața juriului au evoluat echipa Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva...
Liceenii de la ”Dimitrie Leonida” Petroșani au primit o mașină nou-nouță pentru școala de șoferi
Una dintre cele mai importante facilități ale claselor de liceu (specializarea Transporturi), respectiv de profesională (specializarea Mecanici auto) de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani este aceea că oferă elevilor oportunitatea de a face gratuit școala de șoferi, în cadrul orelor de curs cuprinse în programa școlară. Pentru ca acest lucru să se deruleze...
O nouă zi, alte confruntări în concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”
Îndrăgitul concurs de cultură generală „Citești și câștigi!”, marcă înregistrată a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, aflat în etapa grupelor, a continuat miercuri, 12 februarie 2025, cu alte trei meciuri din etapa confruntprilor. Prima dintre acestea a adus față în față echipa Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni și cea a Liceului Tehnologic de Transport...
Confruntările concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” – ziua a doua.
Cea de-a doua zi din cadrul confruntărilor din cadrul concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” derulat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva și ajuns la ediția a XI-a a programat marți, 11 februarie 2025, alte trei întreceri între echipajele liceelor participante la acest inedit concurs. În prima confruntare, echipa Liceului Teoretic „I.C. Brătianu”...
Au început confruntările pentru concursul de cultură generală „Citești și câștigi!”
La Deva, au început confruntările din cea de-a XI-a ediție a concursului de cultură generală „Citeşti şi câştigi!”, eveniment marcă înregistrată a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva. Primul meci, derulat în ziua de 10 februarie 2025, i-a adus faţă în faţă pe elevii echipei Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” Hunedoara şi pe cei ai echipei...
Universitatea din Petroșani a demarat promovarea ofertei academice pentru viitorul an universitar
Cu toate că mai sunt câteva luni bune până la momentul în care absolvenții de bacalaureat ai anului 2025 vor alege instituția de învățământ superior pe care o por urma și specializarea în care doresc să se pregătească la nivel academic, Universitatea din Petroșani a lansat deja în spațiul public oferta specializărilor care vor fi...
Se reiau întrecerile din concursul de cultură generală „Citești și câștigi!”
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva informează că luni, 10 februarie 2025, încep primele emoţii, primele confruntări în etapele de calificare din cadrul concursului de cultură generală, „Citeşti şi câştigi!”, ediția a XI-a. Evenimentul, marcă înregistrată a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Direcţia...
Ziua Siguranței pe Internet, marcată de Organizația „Salvați Copiii” Filiala Hunedoara
Ziua Siguranței pe Internet se desfășoară anual, în luna februarie și are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare pentru un Internet mai bun și mai sigur, în care tehnologia este folosită nu doar în condiții de siguranță ci și într-un mod responsabil, critic și creativ. Cu toții ne întrebăm: Ce fac copiii în mediul online?...
Anul Nou Chinezesc sărbătorit la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
A devenit deja o frumoasă tradiție ca, an de an, la începutul lunii februarie, Bibliotreca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva să dedice o zi specială Anului Nou Chinezesc, cunoscut şi sub numele de Festivalul Primăverii, fiind una dintre cele mai importante sărbători din China. În acest an, evenimentul a fost marcat la sala ”Confucius” (de cultură...
Elevi petrileni, motivați pentru sport și pentru lectură de „Crăișorul Apelor” – Avram Iancu
Prestigiosul polisportiv și bibliotecar Avram Iancu din Valea Jiului nu este doar un campion al înotului în ape deschise, ci și un campion al lecturii. Întâlnirile acestuia cu cei care-l apreciază pentru calitățile și performanțele sale sunt întotdeauna însoțite de cuvinte motivaționale, care deschid, în egală măsură, calea spre sport dar și spre lectură, pentru...
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a marcat Ziua Internațională a Cititului Împreună, la ora de lectură alături de elevii de la Școala gimnazială nr. 7 Petroșani
Ziua de 5 februarie este declarat, la nivel internațional, drept Ziua Internațională a Cititului Împreună, aceasta marcând prin sesiuni special de lectură în comun, plăcerea de a citi o carte bună. Evenimentul a fost sărbătorit și în unitățile de învățământ din municipiul Petroșani, iar anul acesta elevii clasei a V-a A de la Școala gimnazială...
Mobilier, materiale didactice și echipamente digitale din fonduri europene pentru unități educaționale din Petroșani
Pentru elevii din 7 unități de învățământ din municipiul Petroșani, la care se adaugă cei care urmează activități vocaționale la Clubul Copiilor Valea Jiului și Clubul Sportiv Școlar Petroșani, orele de curs vor fi, de acum înainte, mult mai atractive și mult mai ușoare, după ce sălile de clasă și laboratoarele de specialitate au fost...
Perspective contemporane în dezvoltarea profesională a profesorilor pentru învățământ primar
Profesia de dascăl presupune o permanentă perfecționare, studiu continuu și multă informare. O bună ocazie de a învăța prin experiență directă, este excursia. De aceea, în perioada 23-26 ianuarie, un grup de peste 70 de profesori pentru învățământul primar, din județul Hunedoara, am participat la excursia metodică, desfășurată în cadrul Proiectului de Activitate Metodico-Științifică „Perspective...
Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. În acest sens și în acest an în cadrul bibliotecii vor fi organizate o serie de evenimente educaționale dar și o gamă difersificată de oferte și servicii, toate realizate cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara....
Fostul olimpic la matematică, Mihai Udrescu, din Brad conduce astăzi un masterat în Quantum Computing și rețeaua de comunicații cuantice de la UPT
Fost olimpic la matematică, Mihai Udrescu, originar din Brad, se afla, în 1991, la absolvirea liceului, în fața primei mari alegeri din viață: ce facultate să urmeze și unde? Cum la vremea respectivă se spunea că cine vrea să fie un medic bun merge la Cluj-Napoca, iar cine vrea să fie un inginer bun merge...
Dezbatere cu propuneri de soluții pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar, la Uricani
Prevenirea și combaterea abandonului școlar reprezintă una din temele de interes prioritar pe care le au în vedere, în egală măsură, unitățile educaționale, autoritățile publice și, în general comunitățile locale responsabile. Aceasta a fost, de altfel, și tema unui nou proiect educațional implementat la nivelul Liceului Tehnologic „Retezat” din orașul Uricani, în parteneriat cu Primăria...
Liceenii din Vulcan s-au prins în Hora Unirii
Zeci de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” au sărbătorit în avans joi, 23 ianuarie 2025, aniversarea celor 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aceștia au îmbrăcat costumul popular românesc și s-au adunat în curtea școlii unde s-au prins cu toții într-o mare Horă a Unirii. În această horă a...
Sărbătoarea Unirii Principatelor Române la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva
An de an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”...
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor hunedoreni pentru prevenirea consumului de droguri, a absenteismului școlar și a victimizării minorilor
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, la finele săptămânii trecute, o serie de acțiuni cu efective mărite, pe raza mai multor localități din județ, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, reducerea absenteismului școlar, prevenirea victimizării minorilor și creșterea gradului de siguranță școlară. Acțiunile polițiștilor au avut loc în unitățile de învățământ din...
Manifestări cultural-educative dedicate „Micii Uniri” la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu colegiile și liceele devene, organizează în data de 23 ianuarie 2025, ora 10:00, o manifestare cultural-educativă menită să cinstească amintirea unuia dintre cele mai îndrăgite momente din istoria românilor: Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Această zi se află de 166 de ani...
De Ziua Culturii Naționale, elevi, studenți și profesori au stat „La taifas cu Eminescu” la Biblioteca Universității din Petroșani
Devenită deja o frumoasă tradiție, colaborarea dintre Universitatea din Petroșani și Colegiul de Informatică „Carmen Sylva” din Petroșani, a adus și în acest an în spațiul primitor al Bibliotecii universitare, pregătit corepsunzător pentru un astfel de eveniment, o seamă de elevi, studenți și profesori care și-au propus să marcheze, printr-un eveniment cultural-artistic Ziua Culturii Naționale....
Ziua Culturii Naționale la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită cu mult entuziasm la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani. Evenimentul a reunit atât elevi din clasele de liceu cât și de la învățământul profesional, toți având o pasiune comună: poezia, și în special, opera marelui poet Mihai Eminescu. Manifestările au început cu prezentări captivante despre viața și activitatea...
Pregătiri pentru prima sesiune de examene a anului universitar 2024-2025 la UPET
Studenții celor trei facultăți din cadrul Universității din Petroșani au revenit în amfiteatre, laboratoare și sălile de cursuri, după vacanța de sărbători și se pregătesc intens pentru prima sesiune de examene a anului universitar 2024-2025. Rectorul Universității din Petroșani spune că, potrivit calendarului anului universitar în curs, sesiunea de examene va debuta în ultimele zile...
„La taifas cu Eminescu…” la Biblioteca Universității din Petroșani
Universitatea din Petroșani marchează și în acest an Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment special de lectură. Acesta va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2025, de la ora 14,00 la sala de conferințe a Bibliotecii universitare. Evenimentul este organizat în parteneriat cu profesorii de limba română și elevii pasionați de lectură de la Colegiul Național de...
Debut expozițional Bianca Voronianu la Galeria de arte „Iosif Tellmann” din Lupeni
Prima expoziție a anului 2025 de la Galeria de Artă ,,Iosif Tellmann’’ din Lupeni aduce în atenție și debutul expozițional al unei tinere și talentate artiste din această localitate. Astfel, sâmbătă, 11 ianuarie 2025 aici a avut loca vernisajul expoziţiei intitulate „Arta prin ochii lor”. Expoziţia aduce în atenție lucrări realizate de Bianaca Voronianu, elevă...
2,7 milioane de euro investiți în modernizarea Universității din Petroșani, prin Programul Regional Vest
Universitățile din Regiunea Vest au la dispoziție 21 de milioane de euro pentru lucrări de modernizare, dotare, digitalizare și dezvoltarea programelor de studiu, prin programul Regional Vest 2021-2027. Potrivit ADR Vest, până în prezent în cadrul acestei componente a PR Vest au fost semnate 8 contract de finanțare. Unul dintre acestea are ca beneficiar Universitatea...
Ştiinţescu vine la Hunedoara cu un atelier practic pentru mentori pasionaţi de ştiinţe
Pasionaţii de ştiinţă şi tehnologie care doresc să aducă aceste domenii mai aproape de elevi prin activităţi practice şi creative sunt invitaţi la un atelier de prezentare a programului de finanţare Ştiinţescu. Prezentarea va fi una practică despre cum se pot integra metode de educaţie STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă, matematică) în cadrul orelor de...
Revista pentru copii ”Ilustrația”-imaginație și creație într-un inedit demers jurnalistic al elevilor de la Clubul copiilor Petrila
Rod al muncii unor copii deosebit de talentați, îndrumați de prof. Radu Chința, revista pentru copii ”Ilustrația”, realizată în „redacția” de la Cercul de desen al Clubului Copiilor din orașul Petrila (parte a deosebit de activului și utilului Club al Copiilor Valea Jiului), a ajuns deja la ediția cu numărul 6. Cifră considerabilă, fie și...
„Clasa Inimioarelor” de la Școala gimnazială „Carmen Sylva” din Petroșani a devenit “O sală de clasă ca acasă”
Mariana Ghicioi nu este numai un dascăl iubit de copii și apreciat, în egală măsură, de părinți și de colegi, ci și un om dedicat, trup și suflet, profesiei sale de profesor pentru învățământul primar de la Școala gimnazială „Carmen Sylva” din Petroșani. Ori de câte ori are ocazia, Mariana Ghicioi mărturisește că în sala...
Concert de Crăciun “Cu Sufletul Curat” la Biserica romano-catolică ”Sf. Varvara” din Petroșani
Glasul cristalin al copiilor și notele muzicale ale unor colinde sacre s-au făcut auzite, în aceste zile, în poate cel mai emoționant concert de Crăciun al anului 2024, la Biserica romano-catolică „Sf. Varvara” din municipiul Petroșani. Aici, părintele Ciprian Șcheianu a deschis porțile casei Domnului pentru a găzdui un eveniment de o emoție cu totul...
Premii pentru sportivii vulcăneni din partea Asociației „Tinerii-Viitorul nostru”
O nouă ediție a unui binevenit proiect inițiat de Asociația „Tinerii – Viitorul nostru” din municipiul Vulcan a readus în atenție rezultatele deosebite obținute în acest an de tinerii sportivi care evoluează în cadrul echipelor organizate în cadrul unităților locale de învățământ, la diverse discipline sportive de echipă. Evenimentul, care a ajuns anul acesta la...
Universitatea din Oradea i-a decernat titlul de „Doctor Honoris Causa” rectorului Universității din Petroșani, Sorin Mihai Radu
Biografia rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu include, din 17 decembrie 2024, încă o onorantă distincție academică, după ce Senatul Universității din Oradea a decis să-i acorde acestuia titlul de „Doctor Honoris Causa” al acestei prestigioase instituții academice din Transilvania. Așa cum au arătat în Laudatio liderii Universității din Oradea, titlul de ”Doctor...
Spectacolul colindelor la Școala gimnazială nr. 3 Lupeni
Elevii Școlii gimnaziale nr. 3 din municipiul Lupeni au aprins, la rândul lor, lumina Crăciunului în sufletele profesorilor, părinților, colegilor, într-un spectacol maraton de mai bine de 4 ore, cu cântece și dansuri care au constituit încă un frumos preambul al magiei revărsate în sufletele oamenilor. Evenimentul s-a derulat miercuri, 18 decembrie 2024, pe scena...
Concurs Județean de „Creativitate și Inovație Școlară” la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
Într-o atmosferă plină de entuziasm și creativitate, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani a găzduit recent concursul județean „Creativitate și Inovație Școlară”, coordonat cu măiestrie de doamna profesoară Paraschiv Camelia. Acest eveniment deosebit a reunit elevi din toate ciclurile de învățământ – primar, gimnazial, liceal, profesional și profesional special – din localități precum Vulcan, Petroșani,...
Studenții și profesorii de la Universitatea din București contribuie la creșterea calității educației din Geoparcul Țării Hațegului
Peste 200 de elevi din ciclul primar, de la trei școli gimnaziale din Rețeaua EduGeoparc a Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București (UB), au participat la activități educaționale interactive. Acestea au fost desfășurate de șapte studente de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul UB coordonate de dr. Loredana...
Grupul „Glasuri de argint”, locul I la Festivalul „Miracol de Crăciun” de la Drăgășani
Ultimul festival artistic de nivel național din anul 2024 la care au fost prezenți elevii din clasa de canto a profesoarei Ileana Berki de la Clubul Copiilor Valea Jiului a consemnat încă o victorie fără drept de apel a grupului „Glasuri de argint”. Aceștia au câștigat Locul I la Festivalul „Miracol de Crăciun”, desfășurat la...
„Poveste de iarnă” scrisă cu generozitate, pasiune și solidaritate de participanții la a VIII-a ediție a balului de caritate al societății civile din Valea Jiului
Balul caritabil ”Poveste de iarnă” a adus laolaltă, în ambianța elegantă de la noul „Ballroom Castelul Rădăcinilor” sute de oameni din elita economică, politică, socială, educațională și culturală a Văii Jiului (și nu numai!) care au dorit astfel să dăruiască și să fie, în același timp, dăruiți în acest emoționant proiect. Un proiect care, din...
Gala Premiilor de Excelență UPT 2024, sub semnul curajului
Într-un spațiu emblematic pentru ceea ce înseamnă spiritul Politehnicii, ARChA, în data de 12 decembrie 2024 s-a desfășurat un eveniment ce onorează întreaga comunitate academică – Gala Premiilor de Excelență UPT 2024. Ca o încununare a evenimentelor ce au marcat, în acest an, 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri formați la...
Expoziție de fotografie „IMAGO: Viziuni în tranziție” la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani
La Casa de Cultură a Studenților Petroșani a fost vernisată joi, 12 decembrie 2024, expoziția de fotografie intitulată „IMAGO: Viziuni în tranziție”. Realizat în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, evenimentul prezintă o selecție de lucrări realizate de studenții secției Foto fiind rezultatul unui workshop creativ organizat...
„Glasuri de argint” și tineri merituoși din Valea Jiului, oaspeți de onoare în Parlamentul Europei
În aceste zile, în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles au răsunat ”Glasuri de argint”, cu colinde românești, iar mesajul grupului artistic „Glasuri de argint” a adus și aici, în inima Europei, mesajul care a impresionat o lume întreagă: „Fără război!” Piesa compozitorului uricănean Costel Șeban, dar și alte cântece emblematice din repertoriul grupului muzical...
Activitate cultural-educațională a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” la împlinirea a 500 de ani de la trecerea în eternitate a navigatorului Vasco da Gama
Împlinirea a 500 de ani de moartea navigatorului portughez Vasco da Gama (1469- 1524) a oferit Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva prilejul să organizeze, la fel ca întotdeauna cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „Vasco da Gama – un navigator legendar. 500 de ani de la moarte”. Manifestarea a fost organizată...

















































