Rata de promovare a examenului de titularizare în județul Hunedoara este de 58,04 %

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor). Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, procentul notelor de peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă în județul...

Edilii Vulcanului, primii care onorează Ziua Minerului

Edilii Vulcanului, primii care onorează Ziua Minerului

În avanpremiera zilei de 6 august, în care Valea Jiului rememorează momente de mare preț din istoria mineritului românesc, edilii municipiului Vulcan și-au propus să aducă prinosul lor de recunoștință pentru sacrificiile minerilor de la E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni, dar și pentru eroismul tuturor minerilor Văii Jiului, de atâtea ori confirmat de-a lungul celor aproape două secole de minerit...

Restricții de apă miercuri, 5 august, la Vulcan

Restricții de apă miercuri, 5 august, la Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 5 august 2020, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 16:00. Zonele afectate: str. Dealul Babii, Crividia, Merișor, Izvor, Buciumani, Valea Arsului, Dâmbovița, Gorunului, Retezat, Dealului, Vâlcelelor, Jiu, Paroșeni, Abator, Mina Vulcan. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Dealul Babii. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și...

Valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau urmează să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se prelungește

Valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau urmează să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se prelungește

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunță că valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau urmează să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se prelungește în mod automat cu 7 luni. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 din Directiva 2006/126/CE şi ale punctului 3 litera (d) din anexa I...

Legea Resmeriță II a fost promulgată !

Legea Resmeriță II a fost promulgată !

Așa cum era de așteptat, Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat astăzi, 03 august 2020, iniţiativa legislativă a senatorului Cristian Resmeriță, prin care vârsta standard de pensionare scade cu 2 ani pentru toți locuitorii din: Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroșani, Petrila, Baia de Criș, Ghelari, Băița, Hunedoara, Călan, Orăștie, Deva, Certej, Teliuc, Brad. Potrivit acestei legi, care va intra în...

Primul produs al ”Fabricii de Pian” a fost finalizat cu succes ! Școala de muzică de la Petroșani are un pian de concert.

Primul produs al ”Fabricii de Pian” a fost finalizat cu succes ! Școala de muzică de la Petroșani are un pian de concert.

”Școala de Muzică”, așa cum este cunoscută secția de Muzică a Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petroșani a fost, încă de la înființarea ei, o adevărată ”Fabrică de pian”, în care și-au făcut ucenicia în muzică numeroși artiști talentați. Unul dintre ei este pianistul Aurelian Epuraș, un artist nativ care în urmă cu mai bine de trei decenii, avea să-și...

Diana Rusu, absolventa de 10 la Bac din Valea Jiului, premiată de autoritățile de la Lupeni

Diana Rusu, absolventa de 10 la Bac din Valea Jiului, premiată de autoritățile de la Lupeni

Excelența în Educație este un deziderat la care aspiră fiecare elev, fiecare dascăl, fiecare părinte și fiecare conducător al unei comunități. Pornind de la acest adevăr, primarul municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță împreună cu directorul Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni, prof. Daniel Ianoși au avut plăcuta onoare de a-i înmâna un premiu special absolventei Diana Rusu, cea care a...

Premierul Ludovic Orban vine, pe 6 august, în Valea Jiului

Premierul Ludovic Orban vine, pe 6 august, în Valea Jiului

Premierul României, Ludovic Orban, precum și alți membri ai Guvernului vor fi prezenți în Valea Jiului, la manifestările prilejuite de Ziua Minerului Potrivit unei informații prezentate de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, joi, 6 August, în cea mai importantă zi din an pentru minerii Văii Jiului, Prim-ministrul Ludovic Orban, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Stefan, ministrul...

Premii inedite în luna august pentru vizitatorii Shopping City Deva

Premii inedite în luna august pentru vizitatorii Shopping City Deva

Luna aceasta, Shopping City Deva invită toți vizitatorii la shopping în siguranță, presărat cu surprize, în cadrul campaniei „Redescoperim premii inedite”! Astfel, între  3 și 16 august, centrul comercial a pregătit 300 de premii cool instant și 4 experiențe inedite cu avionul deasupra orașului Sibiu, disponibile prin tragere la sorți. Pentru a transforma sesiunea de cumpărături într-una câștigătoare, clienții trebuie...

Toți sportivii aninoseni de la SCM Deva, pe podium la Cupa României la FIELD de la Aninoasa

Toți sportivii aninoseni de la SCM Deva, pe podium la Cupa României la FIELD de la Aninoasa

Baza sportivă Arcașul din Aninoasa a găzduit în prima zi a lunii august 2020 prima competiție de tir cu arcul de la debutul pandemiei de coronavirus. Desfășurată în condițiile de siguranță impuse de lege și de normele emise de MTS si FRTA, respectiv cu utilizarea de soluții dezinfectante, măsurarea temperaturii corporale și distanțare între sportivi, ”Cupa României” la FIELD a...

Restricții de apă luni, 3 august, la Vulcan

Restricții de apă luni, 3 august, la Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 3 august 2020, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 18:00. Zonele afectate: Cartier Micro 3B, str. Valea Lupșească. Motivul restricției: remediere pierdere, zona golitor. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și 0254/541861 Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi...

Liberalii hunedoreni se aliază cu forțele de dreapta pentru a-și crește șansele de câștig în alegerile locale

Liberalii hunedoreni se aliază cu forțele de dreapta pentru a-și crește șansele de câștig în alegerile locale

Organizația județeană a PNL Hunedoara va intra în alegerile locale din septembrie 2020 în cadrul unei alianțe politice de dreapta. Aceasta a fost constituită, la finalul săptămânii, prin decizia comună a organizațiilor județene ale PNL, UDMR și PNȚ-CD de a candida pe liste comune în alegerile care urmează. Constituirea alianței are drept scop principal susținerea lui Adrian Nicolae David pentru...

Masca devine obligatorie și în aer liber, în județul Hunedoara

Masca devine obligatorie și în aer liber, în județul Hunedoara

În condiţiile manifestării unei tendinţe crescătoare a ratei de infectare cu virusul SARS-Cov-2 în rândul populaţiei judeţului Hunedoara, Comitetul Județean pentru Situații de UIrgență a decis ca începând cu data de 01.08.2020, ora 18:00, pe perioada stării de alertă se fie instituită  obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara,...

Eu n-am puncte cardinale / O poezie de Dorel Neamțu

Eu n-am puncte cardinale / O poezie de Dorel Neamțu

Eu n-am puncte cardinale Nici pământ să-mi cuceriți Locuiesc în țări astrale N-aveți cum să mă găsiți Nu sunt hărți pentru iubire Și nici cui de agățat Nici pereți în devenire Să vă faceți vreun palat Ieri m-am întâlnit cu tine Zâmbitoare și nu prea M-am întors roi la albina Care este marca mea Sunt scânteia vâlvătaia Și mă mistui...

Consiliul Județean Hunedoara ia măsuri după depistarea unui angajat pozitiv la testul COVID-19

În cursul serii de joi, 30 iulie 2020, un angajat al Consiliului Județean Hunedoara a fost testat pozitiv COVID-19, după ce a prezentat simptome specifice. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus de îndată sesizarea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, întocmirea listei cu persoanele cu care angajatul a intrat în contact direct și izolarea acestora la domiciliu până la finalizarea anchetei...

Se redeschid de la 1 august, spațiile expoziționale ale Muzeului Civilizației Dacice și Romane

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva informează că, începând cu data de 1 august 2020, vor fi redeschise spre vizitare și celelalte spații expoziționale ale instituției, de pe raza județului Hunedoara, care au fost închise ca urmare a deciziilor luate de autorități în contextul stării de urgență sanitară. Astfel, după ce într-o primă etapă au fost deschise siturile MCDR...

Lucrări edilitare și investiții la ”foc automat” în municipiul Petroșani

Lucrări edilitare și investiții la ”foc automat” în municipiul Petroșani

Pe raza municipiului Petroșani se desfășoară în prezent o serie de lucrări edilitar-gospodărești dar și unele investiții în amenajarea de parcări și locuri de joacă pentru copii, în reparații și reabilitări de drumuri etc. Pentru a urmări îndeaproape modul în care toate acestea se derulează fără sincope, primarul Tiberiu Iacob Ridzi este prezent zi de zi în locurile în care...

Reparații la podul peste Jiu, distrus de viituri, la Câmpu lui Neag

Reparații la podul peste Jiu, distrus de viituri, la Câmpu lui Neag

Podul peste râul Jiul de Vest din localitatea Câmpu lui Neag era în atenția autorităților locale care au pregătit chiar un proiect pentru modernizarea acestuia, însă inundațiile de la sfârșitul lunii iunie au stricat socotelile edililor din Uricani, iar viiturile au distrus practic această cale de acces către gospodăriile mai multor localnici. Podul de la Câmpu lui Neag a intrat...

Restricții de apă vineri, 31 iulie, la Vulcan

Restricții de apă vineri, 31 iulie, la Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 31.07.2020, în municipiul Vulcan – între orele 09:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Teodora Lucaciu, str. Nicolae Bălcescu, str. Plevnei, Colonia de Jos (Plesnitoare, Andrei Mureșan, Barierei, Florilor, Independenței, Libertății, Jiului, Gheorghe Barițiu, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Stația de sortare Pregoterm), str. Crividia, str. Abatorului,...

”Paracliserul” de Marin Sorescu, o nouă premieră a Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani

”Paracliserul” de Marin Sorescu, o nouă premieră a Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani

Chiar și în condițiile restricțiilor impuse de pandemie, pentru actorii Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani întâlnirea cu publicul iubitor de teatru, dar și cu ”scena cea de toate zilele” reprezintă însăși esența profesiei lor. Așa se face că, atunci când nu au mai putut avea contactul direct cu publicul, au găsit o soluție de interacțiune culturală în mediul on-line...

Peste 800 de semnături pentru susținerea primarului Lucian Resmeriță, în 24 de ore, la Lupeni

Peste 800 de semnături pentru susținerea primarului Lucian Resmeriță, în 24 de ore, la Lupeni

Potrivit unui comunicat al Organizației PSD Lupeni, la scurt timp de la declanșarea activităților de precampanie electorală, în vederea alegerilor locale de la 27 septembrie 2020, candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de primar, Lucian Resmeriță, cel care deține și în prezent această calitate, s-a bucurat de un interes deosebit din partea cetățenilor. Astfel, peste 800 de semnături de susținere...

Memorialul ”Lupeni 29”, simbol al mineritului din Valea Jiului, pus în valoare de autoritățile locale de la Lupeni

Memorialul ”Lupeni 29”, simbol al mineritului din Valea Jiului, pus în valoare de autoritățile locale de la Lupeni

În întâmpinarea zilei de 6 august, moment cu semnificații deosebite în istoria mineritului din Valea Jiului și a mișcărilor muncitorești din secolul XX, autoritățile locale de la Lupeni au reușit să ducă la bun sfârșit proiectul de reabilitare și modernizare a zonei în care este amplasat ansamblul monumental ”Lupeni 29”, realizat de marele sculptor român Ion Irimescu, ca omagiu aduc...

Costel Avram și PSD dau tonul politic pentru ”Restart Petroșani”

Costel Avram și PSD dau tonul politic pentru ”Restart Petroșani”

Costel Avram este, începând de astăzi, 29 iulie 2020, candidat oficial al PSD pentru Primăria Petroșani. Acesta și-a lansat candidatura pentru funcția de primar al localității de la sediul său de campanie, situat chiar din inima orașului, la… 3,2,1 pași de sediul Primăriei, în cadrul unei conferințe de presă la care i-au fost alături mai mulți lideri social-democrați, pe care...

Asfalt nou nouț și pe Aleea Teilor din Uricani

Asfalt nou nouț și pe Aleea Teilor din Uricani

Un prim strat negru de asfalt nou-nouț a fost turnat, în aceste zile pe strada Aleea Teilor din orașul Uricani, una dintre cele mai importante străzi din localitate, dacă ne raportăm la numărul mare de locuitori de la blocurile de locuințe pe care aceasta le deservește. Lucrarea face parte, după cum informează Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani, dintr-un program amplu...

Felicitări în cadrul festiv la Jiul Petroșani, pentru câștigarea campionatului Ligii a IV-a la fotbal

Felicitări în cadrul festiv la Jiul Petroșani, pentru câștigarea campionatului Ligii a IV-a la fotbal

Stadionul ”Petre Libardi” din Petroșani, a găzduit marți, 28 iulie 2020, o festivitate demult așteptată de suporterii cei mai fideli ai echipei de fotbal Jiul din Petroșani, prilejuită de câștigarea de către echipa condusă de Damian Militaru și Cosmin Kandut a titlului de campion al Ligii a IV-a la fotbal, ediția 2019-2020. Evenimentul, avându-l ca amfitrion pe apreciatul gazetar sportiv...

Consilierul local Andrei Resiga întregește echipa ALDE Lupeni… la PSD !

Consilierul local Andrei Resiga întregește echipa ALDE Lupeni… la PSD !

După ce la începutul acestei săptămâni, liderul Organizației ALDE Lupeni, Sorin Corpadi, alături de majoritatea membrilor acestei formațiuni politice și-au anunțat, în mod public, susținerea echipei politice a primarului social-democrat Lucian Resmeriță, în cursul zilei de astăzi și consilierul local ALDE Andrei Resiga s-a alăturat echipei PSD Lupeni și primarului Lucian Resmeriță. ”Am luat decizia de a mă alătura echipei...

Restricții de apă joi, 30 iulie, la Uricani

Restricții de apă joi, 30 iulie, la Uricani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 30 iulie 2020, în orașul Uricani – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Al. Progresului, Al. Teilor. Motivul restricției: remediere pierdere, Al. Progresului, bl. 30. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și 0254/541861 Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă...

Cele mai mari investiții în infrastructura locală din istoria municipiului Lupeni, realizate în mandatul primarului social-democrat Lucian Resmeriță

Cele mai mari investiții în infrastructura locală din istoria municipiului Lupeni, realizate în mandatul primarului social-democrat Lucian Resmeriță

Indiferent din ce unghi am privi acest lucru, faptul că ”Omul Anului” în Valea Jiului este Lucian Resmeriță – primarul municipiului Lupeni, este o realitate incontestabilă. Dacă avem în vedere faptul că, în ceea ce privește așteptările locuitorilor din acest municipiu, infrastructura publică a reprezentat principalul punct de pe agenda de lucru a primarului, atunci pentru Lucian Resmeriță titlul de...

Conducerea ASVJ explică de ce sunt necesare restricțiile în furnizarea apei potabile la finalul lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă de la Petroșani

Conducerea ASVJ explică de ce sunt necesare restricțiile în furnizarea apei potabile la finalul lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă de la Petroșani

Problemele semnalate de cetățenii din Petroșani în ultimele luni, vizavi de restricțiile impuse de compania de apă și de disconfortul creat de implementarea investițiilor în modernizarea rețelelor de apă și canalizare, probleme asupra cărora a atras atenția inclusiv primarul municipiului Petroșani, sunt acum la un pas să se încheie. Pentru că într-o recentă conferință de presă, primarul Tiberiu Iacob Ridzi...

Restricții de apă joi, 30 iulie, la Petroșani

Restricții de apă joi, 30 iulie, la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 30 iulie 2020, în municipiul Petroșani – între orele 8:00 – 18:00. Zonele afectate: Al. Poporului. Motivul restricției: cuplare rețele noi la rețeaua existentă. Până la finalizarea lucrărilor, Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani va pune la dispoziția locuitorilor din zona respectivă o cisternă cu apă, amplasată...

PSD intră în alegerile pentru desemnarea Președintelui Consiliului județean cu liderul partidului, Laurențiu Nistor

PSD intră în alegerile pentru desemnarea Președintelui Consiliului județean cu liderul partidului, Laurențiu Nistor

Organizația județeană a PSD Hunedoara a informat oficial marți, 28 iulie 2020 că, în alegerile locale din septembrie, candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de Președinte al Consiliului județean Hunedoara este deputatul Laurențiu Nistor, liderul social-democraților hunedoreni. ”Cetățenii județului Hunedoara, indiferent de simpatiile lor politice, au nevoie de o conducere județeană care să asigure o egalitate pentru toți cetățenii, care...

Șapte tineri artiști au cucerit laurii Festivalului artistic ”Lira cu Briliante” de la Petroșani

Șapte tineri artiști au cucerit laurii Festivalului artistic ”Lira cu Briliante” de la Petroșani

Cu o maximă dorință de a evolua din nou în fața publicului spectator dar și de a-și demonstra încă o dată talentul și cunoștințele muzical-artistice dobândite la cursurile din cadrul unor apreciate clase de canto, câțiva zeci de artiști din Valea Jiului au răspuns invitației lansate de Asociația Culturală ”Lirica” din Petroșani și au venit, la finele săptămânii trecute, să...

Arcașii SCM Deva și CSO Minerul Aninoasa, campioni pe toate fronturile în competiția națională de la Iași

Arcașii SCM Deva și CSO Minerul Aninoasa, campioni pe toate fronturile în competiția națională de la Iași

Desfășurat în condițiile speciale conforme cu măsurile de siguranță sanitară impuse de lege și de normele emise de Ministerul Tineretului și Sportului și Federația Română de Tir cu Arcul, Campionatul Național de tir cu arcul rezervat cadeților, juniorilor 2 și copiilor de la Iași a reunit totuși 47 de sportivi entuziaști, de la 12 cluburi de profil din România, care...

Restricții de apă marți, 28 iulie 2020, la Petroșani

Restricții de apă marți, 28 iulie 2020, la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 28 iulie 2020, în municipiul Petroșani – între orele 8:00 – 18:00. Zonele afectate: str. Al. Trandafirilor, Al. Florilor, Al. Poporului, Al. Pinului, Al. Crângului, 9 Mai, Avram Iancu, Cartier Carpați, str. 1 Decembrie 1918, blocurile 92 până la 118 inclusiv, Nicolae Bălcescu, Ion Creangă, Minerului, Casa de Cultură...

Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 31.07.2020

Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 31.07.2020

În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 31.07.2020, orele 11,00,  se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea  ordine de zi: Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara”...

Alți tineri de excepție se alătură echipei politice a PSD Uricani și primarului Dănuț Buhăescu

Alți tineri de excepție se alătură echipei politice a PSD Uricani și primarului Dănuț Buhăescu

Tinerii din Uricani își îndreaptă tot mai mult atenția către politicile publice ale primarului Dănuț Buhăescu și echipei sale, care au în centrul atenției tocmai soluțiile pentru sprijinirea tinerei generații și, încurajați de acest lucru, nu ezită să facă pasul decisiv către viața politică locală, înscriindu-se în PSD. Astfel, Organizația PSD Uricani devine mai puternică ,odată ce încă o serie de...

Aseară am pus / O poezie de Dorel Neamțu

Aseară am pus / O poezie de Dorel Neamțu

Aseară-am pus un gând de-al meu Într-un cuibar de rândunică Ca să te învețe mama ta Să zbori fără de frică. Și să te-ntorci la cuibul tău În fiece dimineață Cu câte-un vis, cu-n curcubeu Ca iar să mă șterg pe față. Dar să nu uiți că te-am rugat De dorul iubirii mele Să o săruți pe-ntunecat Cu vis ce...

Restricții de apă luni, 27 iulie, la Aninoasa și Vulcan

Restricții de apă luni, 27 iulie, la Aninoasa și Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 27 iulie 2020, în localitățile Aninoasa și Vulcan, după cum urmează: Aninoasa – între orele 9:00 – 18:00. Zonele afectate: str. Libertății, Republicii, Simion Bărnuțiu, M. Sadoveanu, București, Ghe. Lazăr, Horea.  Motivul restricției: remediere pierdere, str. Libertății, bl. J. Vulcan – între orele 8:00 – 16:00. Zonele afectate: str. Dealul...

”Lira cu briliante” aduce tinerii artiști într-un nou festival, la Petroșani

”Lira cu briliante” aduce tinerii artiști într-un nou festival, la Petroșani

Amânat inițial din cauza pandemiei de coronavirus, Festivalul-concurs ”Lira cu briliante”, eveniment artistic mult așteptat de tinerii pasionați de muzică din toată Valea Jiului și nu numai, își deschide porțile în zilele de 25 și 26 iulie 2020 pentru cea de-a treia ediție. Organizat de Asociația Culturală ”Lirica” Petroșani condusă de apreciatul profesor Tiberiu Coconeț, recunoscut descoperitor și șlefuitor de...

Majoritatea ALDE din Lupeni a decis să treacă în echipa politică a primarului Lucian Resmeriță

Majoritatea ALDE din Lupeni a decis să treacă în echipa politică a primarului Lucian Resmeriță

În avanpremiera campaniei electorale pentru alegerile locale din luna septembrie, Organizația municipală a Partidului Social Democrat consemnează un important succes politic odată cu decizia aproape unanimă a membrilor Alianței Democraților și Liberalilor (ALDE) din municipiul Lupeni care s-au alăturat, începând cu data de 24 iulie 2020, echipei politice a primarului în exercițiu, Lucian Resmeriță. Potrivit ex-președintelui ALDE Lupeni, Sorin Corpadi...

Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect de hotărâre

Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect de hotărâre

În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultarii publice: ”Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiu de oportunitate pentru delegarea serviciului de transport public de calatori, în cadrul proiectului „Linia Verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului” și a documentației...

PNL Petroșani  aduce antrenorii echipei de fotbal Jiul în viața politică

PNL Petroșani aduce antrenorii echipei de fotbal Jiul în viața politică

Managerul PNL Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a reușit ”transferul anului” în fotbalul petroșenean, aducându-i în echipa politică pe care o conduce pe antrenorii echipei de fotbal Jiul Petroșani, Cosmin Kandut și Damian Militaru, care iau astfel contact cu prima lor experiență în politică. ”Pentru mine și pentru Consiliul Local Petroșani sportul a  fost și este o prioritate. Avem la CS...

La Lupeni s-a dat startul unui proiect pentru amenajarea de 500 de locuri de parcare

La Lupeni s-a dat startul unui proiect pentru amenajarea de 500 de locuri de parcare

Administrația publică locală din municipiul Lupeni a demarat vineri, 24 iulie 2020 procedurile legate de achiziție, în vederea desemnării antreprenorului care va executa un alt proiect de infrastructură publică locală de maximă importanță pentru locuitorii din această localitate a Văii Jiului. Potrivit informațiilor prezentate de primarul Lucian Resmeriță, municipalitatea din Lupeni intenționează să realizeze 500 de noi locuri de parcare...

Universitatea din Petroșani a publicat primele rezultate ale admiterii

Universitatea din Petroșani a publicat primele rezultate ale admiterii

Pe situl Universității din Petroșani au fost publicate primele rezultate ale admiterii în noul an universitar 2021-2022, în urma concursului de admitere organizat în cadrul celor 3 facultăți componente. Potrivit rectorului Universității din Petroșani, înscrierile la această sesiune de admitere au consemnat un interes crescut al tinerilor pentru specializările puse la dispoziție de școala de învățământ superior din Valea Jiului,...

Plăți de peste 65 de milioane de lei pentru șomajul tehnic în județul Hunedoara

Potrivit unei informări prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, 2.800 de agenți economici au solicitat de la începutul pandemiei până în prezent, acordarea șomajul tehnic pentru salariați în fiecare lună. În baza acestor solicitări, au fost efectuate lunar plăți pentru un număr mediu de aproximativ 15.000 – 25.000 de persoane pe lună, valoarea totală fiind de 65.026.319...

Restricții de apă vineri, 24 iulie, la Petrila

Restricții de apă vineri, 24 iulie, la Petrila

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 24.07.2020, în orașul Petrila – între orele 9:00 – 12:00. Zonele afectate: str. Tudor Vladimirescu, Republicii, blocurile 105 până la blocul 115 inclusiv. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Tudor Vladimirescu, bl. 39A. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și 0254/541861 Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi...

Cristian Resmeriță, inițiator al unei legi ce poate aduce 20% spor la salariu pentru cadrele medicale, cadrele didactice și asistenții sociali din Valea Jiului

Cristian Resmeriță, inițiator al unei legi ce poate aduce 20% spor la salariu pentru cadrele medicale, cadrele didactice și asistenții sociali din Valea Jiului

În opinia senatorului social-democrat Cristian Resmeriță, depopularea Văii Jiului este una dintre cele mai grave consecințe ale deciziei statului român de a închide minele și de a restrânge activitatea din sectorul termoenergetic. El crede că stoparea acestui efect poate fi făcută prin măsuri economice, dar în același timp și prin măsuri legislative care să încurajeze anumite categorii profesionale importante în...

Restricții de apă vineri, 24 iulie, la Petroșani

Restricții de apă vineri, 24 iulie, la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 24 iulie 2020, în municipiul Petroșani – între orele 8:00 – 20:00. Zonele afectate: str. Al. Trandafirilor, Al. Florilor, Al. Poporului, Al. Pinului, Al. Crângului, 9 Mai, Avram Iancu, Cartier Carpați, str. 1 Decembrie 1918, blocurile 92 până la 118 inclusiv, Nicolae Bălcescu, Casa de Cultură Ion Dulămiță, Casa...

Circulație semaforizată pe porțiunea din DN 66A afectată de inundațiile de la Uricani

Circulație semaforizată pe porțiunea din DN 66A afectată de inundațiile de la Uricani

DRDP Timișoara informează că, începând cu data de 22 iulie 2020 a fost instituită o restricție de circulația pe DN 66A, la intrarea în orașul Uricani, pe o porțiune de circa 20 de metri, unde partea carosabilă a fost afectată de inundațiile de la finele lunii iunie când viitura de pe Jiul de Vest a dus la ruperea corpului drumului....

Dublă distincție pentru profesorul universitar Grigore Buia

Dublă distincție pentru profesorul universitar Grigore Buia

Facultatea de Mine a Universității din Petroșani a găzduit un eveniment festiv de excepție, care l-a avut în centrul atenției pe unul dintre cei mai apreciați dascăli ai școlii superioare din Valea Jiului. În preajma aniversării celor 65 de ani de viață, profesorul universitar doctor inginer Grigore Buia, reputat geolog, recunoscut în plan național și internațional, a fost distins cu...