Proiect co-finantat din Programul Operational Capital Uman 2014-2020 Apelul de proiecte: Masuri de educație de tip a doua sansa – regiuni mai puțin dezvoltate Axa prioritară 6 Educație și competențe Obiective specifice: 6.4, 6.6 Titlul proiectului: A doua șansă cu dascăli de prima mână Cod proiect: POCU/665/6/23/133939 Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara S.C. EURO JOBS...
Ecouri ale Festivalului ”Crinul de piatră din Parâng”. Distincții pentru familia Coconeț din partea Asociației ASTRA ,,Eugen Hulea” Alba Iulia
Succesul celei de-a IV-a ediții a Festivalului internațional ”Crinul de piatră din Parâng” organizat la Petroșani de Asociația Culturală ”Lirica” sub coordonarea familiei prof. Tiberiu și Jana Coconeț nu a trecut neobservat, iar implicarea amfitrionilor evenimentului în reușita acestuia a generat, dincolo de aplauze, aprecieri și admirație, o seamă de cuvinte frumoase din partea invitaților....
Cosana Vinca, deținătoare a titlului de ”Tezaur Uman Viu”, a devenit și Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, în urma votului consilierilor județeni prezenți, doamna Cosana Vinca, în vârstă de 88 de ani, din satul Cerișor, comuna Lelese, a primit cea mai înaltă distincție a județului, titlul de „Cetățean de Onoare” în semn de recunoștință pentru întreaga contribuție adusă la păstrarea și valorificarea cântecului popular...
Aproape jumătate din consumul de energie al Apa Serv din 2021 acoperit cu ”energie verde” prin MHC-urile proprii
Potrivit raportărilor statistice ale finalului de an 2021, în cursul acestui an aproape jumătate din consumul de energie al obiectivelor Apa Serv Valea Jiului ar putea fi compensat cu certificatele verzi obținute de compania de apă din producția proprie de energie rezultată ca urmare a funcționării microhidrocentralelor proprii. Astfel, după cum informează șeful Serviciului Exploatare...
Colindători din Țara Zarandului și Țara Hațegului la CJH, în a patra zi a Festivalului ”Iată, vin colindători !”
Cea de-a patra zi a Festivalului de colinde ”Iată, vin colindători!”, care are loc în premieră anul acesta, la Deva, în curtea interioară a Consiliului județean Hunedoara le-a prilejuit gazdelor întâlnirea cu noi cete de colindători, sosiți atât de la unitățile de învățământ, cât și din zone etno-folclorice hunedorene precum Țara Zarandului sau Țara Hațegului....
Filmele săptămânii 17-25 decembrie, la Cinema ”Luceafărul” din Vulcan
Programul filmelor care vor rula,. în perioada 17-25 decembrie 2021, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Hai să cântăm din nou! – 2D Dublat / Sing 2 (AG – Audienţă Generală) – Sâmbătă, Duminică 11:00 Encanto – 3D Dublat (AG – Audienţă Generală). Înaintea filmului va rula scurt metrajul animat Far From the...
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe PS Părinte Nestor în demnitatea de Episcop al Devei și Hunedoarei
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit joi, 16 decembrie 2021 la sediul Patriarhiei Române, sub conducerea PS Daniel – Patriarhul BOR l-a ales, prin vot secret, pe noul Episcop al Devei și Hunedoarei, care-i succede astfel în această demnitate PS Părinte Gurie, trecut la cele veșnice în luna octombrie a acestui an. Membrii Sfântului...
Bani europeni pentru regiunile ITI „Valea Jiului” și ITI „Moții, Țara de Piatră”
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță prin Acordul de Parteneriat pentru perioada de programare 2021 – 2027 (versiunea decembrie 2021) finanțarea a patru regiuni cu Investiții Teritoriale Integrate (ITI) în România, dintre care două se situează în județul Hunedoara. Astfel, 8 localități urbane și 14 comune de pe teritoriul județului Hunedoara, vor beneficia de bani...
”InventCor” 2021 – Salon internațional de inventică la Deva
O nouă ediție a Salonului Internațional de Inventică InventCor se desfășoară în perioada 16-18 decembrie 2021, la Deva, în organizarea Asociației CorneliuGroup, condusă de Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara a UPT. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, este organizat în colaborare cu Asociația Română pentru Tehnologii Alternative (ARTA) Sibiu...
Prefață academică pentru noul volum de teatru semnat de Valeriu Butulescu
De curând, sub auspiciile Editurii ”Zodia Fecioarei” și ale Bibliotecii Revistei ”Curtea de Argeș” a ieșit de sub tipar un nou volum semnat de prolificul scriitor hunedorean Valeriu Butulescu. De data aceasta, maestrul Butulescu își exersează din nou talentul dramaturgic, prin publicarea unui volum de Teatru. Cartea, intitulată simplu și concis ”Teatru”, cuprinde scenariul dramaturgic...
Singura pârtie de schi din Munții Retezat se deschide pe 17 decembrie
Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă și din stațiunea hunedoreană Râușor. Aici a nins mult în ultimele zile iar stratul de zăpadă atinge acum grosimea de 40 de cm. Acest lucru este ideal pentru practicarea sporturilor de iarnă. Prin urmare, administratorii singurei pârtii de schi amenajate în Zona de dezvoltare durabilă, cu infrastructură turistică...
CEH, partener al Universității de Medicină și Farmacie din Tg. Mureș într-un proiect de cerectare
Complexul Energetic Hunedoara și Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie ”George Emil Palade” din Tg. Mureș au încheiat un acord de parteneriat în vederea elaborării unui proiect de cercetare științifică intitulat ”Eximious”. În acest scop administratorul public al județului Hunedoara a avut, în aceste zile, la sediul din Petroșani al CEH o întrevedere cu...
Colinde pădurenești pe scena de la Consiliul județean Hunedoara
Obiceiurile din preajma praznicului Nașterii Mântuitorului au fost prezentate miercuri, în cea de-a treia zi a Festivalului ”Iată, vin colindători!” de la Consiliul Județean Hunedoara, de Ansamblul Leleșana din comuna Lelese care, împreună cu interpretul Bogdan Toma și cu primarul Ciprian Achim, au animat atmosfera de sărbătoare. ”Dumnezeu a binecuvântat județul Hunedoara cu o salbă...
Ai aflat care sunt beneficiile unui șemineu? Descoperă cum te poate ajuta acesta să fii mai relaxat
Cu toții avem un loc în care să ne retragem pentru a ne relaxa în zilele obositoare. Poate că ai o casă de vacanță, departe de aglomerația orașului, sau poate ai spațiul tău de relaxare chiar la tine acasă. Dacă locuința ta nu are încă un șemineu pe lemne, atunci trebuie să știi că acesta...
Auditul extern al anului 2021 confirmă că analizele Laboratorului central al Apa Serv sunt 100% corecte
Laboratorul central de analize al Apa Serv Valea Jiului constituie este unul din compartimentele deosebit de importante în funcționarea sistemului de alimentarea cu apă potabilă al Văii Jiului, având în vedere faptul că misiunea companiei de apă din Valea Jiului este nu doar aceea de a furniza consumatorilor din regiune apă potabilă 24 de ore...
S-au semnat contractele pentru paza cetăților dacice din județul Hunedoara
Unul din cele mai importante obiective ale noul înființatei Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, acela de a asigura paza tuturor cetăților dacice din Munții Orăștiei, după preluarea acestora în administrarea Consiliului județean Hunedoara, a fost îndeplinită. Directorul DGAMPT Hunedoara, Radu Barb informează că, începând cu data de 15 decembrie...
Energie verde pentru Spitalul din Hațeg, cu fonduri europene
Spitalul orășenesc din Hațeg a fost modernizat prin fonduri europene, în cadrul unui nou proiect finalizat cu succes în Regiunea Vest. Proiectul, al cărui beneficiar a fost Primăria Hateg, a fost implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, program derulat prin intermediul...
Vineri, 17 decembrie, se deschide sezonul de schi și în Parâng
Administratorii Domeniului Schiabil Parâng anunță că, începând de vineri, 17 decembrie 2021, se deschide oficial noul sezon turistic de iarnă și în stațiunea Parâng. Chiar dacă stratul de zăpadă nu este suficient pentru a face o tură lungă pe pârtia B, din cauza ploilor de săptămâna trecută, pe pârtiile Sub Telescaun și A se poate...
Regal de colinde, tradiții și folclor la ”Festivalul Crailor” de la Lupeni
Eveniment destinat continuării și promovării tradițiilor, datinilor și obiceiurilor populare românești dedicată sărbătorilor de iarnă, ”Festivalul Crailor” de la Lupeni și-a câștigat un loc de seamă în activitățile de acest fel ale Văii Jiului. Pornind de la aceste considerente și din dorința de menține la aceeași cote ridicate ștacheta evenimentului, organizatorii – Primăria și Consiliul...
Educație ecologică în școli, un proiect legislativ susținut de senatorul Lucica Muntean
După ce a susținut un proiect prin care studenților le este, de pe acum, permis accesul gratuit în toate bibliotecile publice din România, proiect adoptat de Senatul României, o nouă inițiativă legislativă a mai multor senatori, în rândul cărora se numără și senatorul de Valea Jiului, Lucica Dina Muntean a fost adoptată de Senat și...
Salonul de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni își deschide porțile la Palatul Magna Curia din Deva
Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) este gazda celei de-a cincea ediții a Salonului de iarnă al membrilor AAFH. Vernisajul acestui eveniment va avea loc joi, 16 decembrie 2021, începând cu ora 12:00, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (MCDR). Intitulat „DECLINĂRI Fotografice”, evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și sub patronajul...
Accesul rutier în satul de vacanță din stațiunea Straja e permis, pe timp de iarnă, doar riveranilor
Potrivit unei decizii adoptate zilele trecute de Consiliul județean Hunedoara, au fost instituite restricții de circulație pe o porțiune de aproape 2 km de pe DJ 664A Lupeni – Straja. Astfel, în perioada cuprinsă din 13.12.2021 până la 31.03.2022, accesul autoturismelor este interzis pe tronsonul cuprins între km 7+850 și km 9+300, cu excepția riveranilor...
Diplome de recunoștință pentru medicii hunedoreni
Managerii și directorii medicali ai spitalelor și sanatoriilor din județul Hunedoara au primit „Diplome de recunoștință” din partea autorităților administrației județene, în semn de considerație și prețuire pentru întreaga activitate desfășurată în sistemul medical hunedorean, în acest an, în condițiile epidemiologice deosebit de dificile. Distincțiile le-au fost înmânate reprezentanților tuturor unităților medicale din județul Hunedoara...
Campanie de informare privind colectarea selectivă în școlile primare din județul Hunedoara
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciu Integrat de Gestionare a Deșeurilor” din județul Hunedoara derulează începând cu data de 13 decembrie 2021, o nouă campanie de informare și conștientizare a publicului cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor. Campania, care se derulează tot sub genericul ”Trăiește curat, colectează separat !” are, de data aceasta, drept...
Închis pentru turiști, în 16 și 17 decembrie, la Sarmizegetusa Regia
Monumentul istoric de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia va fi închis pentru vizitare în zile de 16 și 17.12.2021, potrivit unui comunicat al DGAMPT Hunedoara, administratorul sitului. Măsura vina ca urmare a unei acțiuni derulate în situl dacic de către Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Grădiște....
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” deschide ”Atelierul lui Moș Crăciun”
În așteptarea sărbătorilor de sfârșit de an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva pregătește pentru prietenii ei surprize dintre cele mai plăcute. Una dintre acestea constă și în amenajarea „Atelierului lui Moș Crăciun”, care va fi deschis în perioada 20-22 decembrie 2021. În aceste trei zile, în curtea bibliotecii va fi amenajată o expoziție...
Primele colinde de Crăciun ale acestui an au răsunat și în curtea Consiliului județean Hunedoara
La Consiliul județean Hunedoara s-a dat startul sezonului de colinde. Pe scena amplasată în curtea interioară au urcat, luni, 13 decembrie, primii oaspeți de seamă care au adus, prin colindul lor, vestea Nașterii Mântuitorului. Gazde le-au fost chiar președintele CJH, Laurențiu Nistor, vicepreședinții Ion Bădin și Alin Țambă, administratorul public Costel Avram, dar și mulți...
Primăria Lupeni aduce serviciile publice și relația cu cetățenii în era digitală
În timp ce la nivel național abia au început discuțiile privind necesitatea digitalizării serviciilor din administrația publică, în Valea Jiului, la Lupeni, acestea deja au intrat în era digitală. Acest lucru a fost posibil grație unui proiect european, pentru care Primăria municipiului Lupeni a aplicat încă din 2019 și a obținut aproape 3 milioane de...
Festivalul ”Crinul de piatră din Parâng” și-a desemnat laureații ediției a patra
Cea de-a patra ediție a festivalului-concurs ”Crinul de piatră din Parâng”, desfășurat în zilele de 11 și 12 decembrie 2021 la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani și-a desemnat laureații. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală ”Lirica” din Petroșani, sub coordonarea inimoșilor promotori ai educației și culturii artistice, prof. Tiberiu Coconeț și soția acestuia, Jana...
Alocări financiare pentru susținerea proiectelor de dezvoltare locală ale administrațiilor locale, de la CJH
Consiliul județean Hunedoara a decis luni, 13 decembrie 2021, într-o ședință de îndată convocată de președintele Laurențiu Nistor, aprobarea unui proiect de hotărâre privind repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a impozitului pe venit, corespunzător cotei de 6% prevăzută în Legea Bugetului de Stat pe anul 2021. Astfel, către autoritățile administrațiilor publice locale au fost repartizate fonduri...
Intervenție a jandarmilor montani pentru deblocarea traficului pe DN 66A, la Câmpușel
Codul portocaliu de vreme rea a lăsat urme în ultimele zile de la finalul săptămânii trecute. A plouat mult, mai ales în zona de vest a Văii Jiului, iar în zona montană a nins abundent, iar vântul a suflat și el cu intensitate mare. Pe fondul înrăutățirii vremii, mai mulți copaci au fost rupți de...
”Iată, vin colindători !” și la Consiliul județean Hunedoara
Începând de luni, 13 decembrie, timp de o săptămână întreagă, Consiliul Județean Hunedoara își așteaptă colindătorii. După ce, în 2020, pandemia a oprit colindatul la Consiliul Județean Hunedoara, în acest an, conducerea instituției a găsit o soluție pentru ca glasul colindelor care binevestesc venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, să răsune din nou. În...
2021 – un nou an al investițiilor în domeniul extinderii, reabilitării și modernizării infrastructurii de apă și canalizare din Valea Jiului
Unul din cele mai importante capitole din activitatea Apa Serv Valea Jiului l-a constituit și în anul 2021 cel al investițiilor. După cum se știe, în toate localitățile din Valea Jiului sunt derulate în prezent lucrări de investiții majore care au ca scop reabilutarea și modernizarea rețelelor publice de apă și canalizare, dar și modernizarea...
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința CJH din 17 decembrie 2021
Având în vedere dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, privind aducerea la cunostinţa publică a faptului că, Consiliul Județean Hunedoara, este convocat în ședință ordinară, care se va desfășura în data de 17 decembrie 2021, ora 11:00, în sala de ședințe din sediul...
Ineditul ”Calendar al mireselor San Montan” îndeplinește visul lui Tudor Nicolau de a fi prezent la Jocurile Mondiale de Iarnă ”Special Olympics”
Tudor Cristian Nicolau este fără îndoială un copil special. Are 17 ani, locuiește în Vulcan și este elev la Colegiul Economic Hermes din Petroșani. Ambițios, curajos și pasionat de tot ceea ce înseamnă sportul și aventura, Tudor urcă cu siguranță în topul tinerilor de excepție ai Văii Jiului, anul acesta el fiind desemnat să reprezinte Valea...
Multiple proiecte culturale de succes au marcat activitatea Casei de Cultură a Studenților din Petroșani la finalul anului 2021
Agenda activităților culturale a fost intensă și la finalul acestui an pentru reprezentanții Casei de Cultură a Studenților din Petroșani. Aceștia au fost, pe rând, invitați și organizatori, în cadrul unor evenimente culturale de tradiție dar, mai ales, de excepție. Primul de acest fel este ”Galeria de fotografie 2021”, în cadrul căreia , studenții secției...
Umbra visurilor tale / O poezie de Dorel Neamțu
Umbra visurilor tale Cu parfum de dor în păr Se-așterne-n a mea cale Cu flori albe, flori de măr Și-n poiana cu petale Roșii, albe, albăstrele Numai TU pășeai agale Însoțind un porumbel Printre plopii ce se-apleacă Lăcrimând in frunze verzi Lași iubirea TA să treacă Până când ai să mă pierzi Liniștea dintr-o...
Primăria Uricani aduce sărbători cu bucurie pentru uricăneni
Orașul Uricani îmbracă, an după an, haine de sărbătoare în luna decembrie, iar acest lucru se întâmplă din dorința autorităților locale de a le conferi oamenilor bucuria specifică sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Pentru a face posibil acest lucru, Primăria orașului Uricani nu s-a zgârcit niciodată, primarul Dănuț Buhăescu considerând că un efort financiar...
Peste 3000 de sesizări și aproape 4000 de intervenții la rețelele de apă și canalizare au fost soluționate în acest an de angajații ASVJ
Un bilanț provizoriu al activității anului 2021, prezentat de conducerea Apa Serv Valea Jiului, arată că în activitatea de întreținere și reparații a rețelelor publice de apă și canalizare din aria de operare au implicat necesitatea intervenției pentru un număr total de 3757 de situații. Șeful Serviciului Exploatare al ASVJ, ing. Florin Ciucur arată că,...
Universitatea din Petroșani prezentă în Metarankingul Universitar al Asociației Ad-Astra din anul 2021
Dat publicității în aceste zile, raportul celui de-al șaselea Metaranking Universitar din România, întocmit de un grup de cercetători ai Asociației Ad-Astra, sub auspiciile Ministerului Educației Naționale cu auditarea internațională a metodologiei, găsește la finalul anului 2021 și Universitatea din Petroșani în rândul celor mai bune universități din România. Scopul Metarankingului Universitar este să identifice...
Decembrie / O poezie de Mirela Cocheci
Te-ai așternut ca irul peste rană Cu albul tău senin, imaculat Și-ai devenit apoi altar și strană Și brad cu luminițe-nveșmântat . Te-ai așezat pe frunte cu răcoare Și fierbințeala minții ai oprit, Cu vise noi, în prag de sărbătoare, Cu Magi și Prunc în iesle zămislit. Te-ai revărsat Decembrie-n lumina Unui colind...
Cristian Resmeriță: ”PSD și-a asumat responsabilitatea de a guverna într-un moment critic pentru români și pentru România”
Puțini sunt acei membri sau simpatizanți ai Partidului Social Democrat care privesc cu ochi buni decizia acestei formațiuni politice de a intra la guvernare, într-o coaliție politică cu PNL și UDMR. Senatorul Cristian Resmeriță, președintele Organizației PSD Lupeni și președinte executiv al Organizației județene PSD Hunedoara recunoaște că și în sânul acestor organizații există acel...
Bicentenarul Gustave Flaubert marcat la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, a organizat în ziua de 9 decembrie, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, o prezentare cultural-educativă dedicată bicentenarului nașterii scriitorului francez Gustave Flaubert. În cadrul acestui eveniment, sub genericul „Artă și creație...
Decembrie, luna faptelor bune și pentru sportivii CS Viitorul Minerul Lupeni
În lumea sportului, solidaritatea a fost dintotdeauna un sentiment care a făcut ”casă bună” cu umanitatea. Iar luna decembrie este cea mai propice perioadă din an pentru a aduce bucurii celor aflați în nevoie. Sunt deja câțiva ani buni de când familia Lumperdean din Lupeni, oameni al căror nume este deja sinonim cu sportul așa...
Lumea artelor hunedorene se desparte de încă un om deosebit: Horia Gherghina
Iubitorii de artă din municipiul Hunedoara, dar și reprezentanții administrației locale de aici deplâng dispariţia prematură a lui Horia Trăian Gherghina, un om care a iubit oamenii, arta, ideea de „mai bine pentru toată lumea” şi, în egală măsură, oraşul său. Horia Gherghina s-a născut pe 22 decembrie 1954 la Făget. Familia lui s-a mutat...
Fundația Regală Margareta a României strânge fonduri pentru susținerea nevoilor vârstnicilor singuri
Singurătatea și lipsa resurselor sunt cele mai grave probleme ale vârstnicilor în 2021 000 de vârstnici pot primi ajutor prin proiectele Fundației Regale Margareta a României Companiile pot contribui cu 20% din impozit, iar persoanele fizice pot înscrie o donație lunară pe website-ul www.frmr.ro Populația României numără astăzi peste 3,8 milioane de vârstnici, iar mulți...
Noi facilități și program prelungit la telegondola spre Straja
Având în vedere interesul crescut al turiștilor pentru stațiunea Straja, odată cu deschiderea sezonului turistic de iarnă, autoritățile locale din municipiul Lupeni au dispus adaptarea corespunzătoare a programului de funcționare al telegondolei care asigură accesul facil al turiștilor în satul de vacanță și zona domeniului schiabil din stațiune. Astfel, potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță,...
Ce vedem în week-end pe scena teatrului din Petroșani ?
Pentru sâmbătă, 11 Decembrie 2021, de la ora 18.00, echipa teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani propune o reîntâlnire cu “Operele complete ale lui William Shakespeare” o comedie inspirată de operele „celui mai apreciat dramaturg”, „cel mai tradus autor, cu cele mai multe interpretări pe scenă şi ecranizări”, l-am numit, desigur, pe William Shakespeare. Spectacolul prilejuiește...
Cu credință și artă pe ”Drumul spre bine” în slujba semenilor
Se spune că sărbătoarea Crăciunului și zilele care o precedă sunt binecuvântate de Dumnezeu așa cum binecuvântate sunt și faptele oamenilor care pun laolaltă cu bucuria acestor sărbători, dorința de a face bine semenilor lor. Binele se face din inimă, dar pentru a ajunge la el avem nevoie de artă și cultură. Acesta este și...
”Poveste de iarnă” cu scop caritabil la Aztek Caffe Petroșani
Magia Crăciunului constă și în faptele pe care le facem pentru ca și semenii noștri să simtă frumusețea sărbătorilor. Este crezul cu care și în acest an, o seamă de oameni demni de toată isprava din comunitatea Văii Jiului sunt deciși să dea viață unui eveniment menit să aducă bucurie și speranță tinerilor valoroși dar...